Acelaşi răsărit plictisit...
o ploaie destinată tuturor,
aceeaşi apă de-nceput de lume,
cu binecuvântarea primului botez,
încărcat cu gând şi cuvânt de sfinţire!
Mă rog, să iubesc mai mult apa!
În mâinile cu apă ca-ntr-un căuş al vieţii,
mi-am apăsat faţa, întârziind gândirea:
oare apa asta care îngheaţă,
topeşte, se evaporă întru curăţare
şi-ajunge iar în palmele mele
spălându-mi faţa începutului de zi,
sigur a mai fost pe la mine!?
Oare mă mai ţine minte!?
Ea surpă cascade din naivitate...
curăţând războaie şi imperatori
în arome de dezgust şi mirare.
Ea mă cunoaşte cel mai bine!
Căci în multele mele reîncarnări
m-a spălat mereu şi cuminte,
bucurându-se de gândurile mele bune.
-->
Comentarii
Mulţumesc Mult domniţă Lenuş şi domnule Ioan Muntean, am adus cafea şi poveşti noi de la CCL..
Frumos!