De undeva, dintr-un colţ de gând,
Chiar dacă noi nu dorim nicicând
Ca taina ei să ni se-arate,
Ea ne pândeşte de la spate.
Ne observă cu atenţie
Perioada de detenţie,
Pe care noi o numim viaţă
În fiecare dimineaţă,
Când privim cu drag răsăritul
Şi ne ocupăm cu trăitul,
Pân' la amiază, până seara,
Sau până îşi face intrarea
Pe marginea vieţilor noastre,
Să-nchidă mai multe zăvoare
Pentru unii ce-i ia-n nefiinţă,
Crezând că aşa-i de cuviinţă.
Aşa pleacă mulţi de printre noi,
Tineri sau bătrâni, rămân eroi,
Chiar de ea-nchide zăvoarele,
Pe cer se înmulţesc astrele.
Mihaela Moşneanu
Comentarii