Două poeme triste


NOSTALGIE I

 

Calc pe frunzele uscate ale sufletului meu

Aşteptând înverzirea primăvăratică a ramurilor sale

Şi îmi dau seama că-mi vine tot mai greu

Să-mi trag seva pentru-a păşi pe a vieţii cale.

 

Unde sunt anii când nepăsător treceam prin viaţă

Şi credeam că pot muta munţii din loc

Făr-a simţi că timpul subţiaz-a vieţii aţă

Şi frânge-o –va ca mâine-n jale şi fără de noroc ?

 

 

NOSTALGIE II

 

Pe sub bolta cea rotată,

Cu frunzişu-ntunecat,

Ne-ntâlneam cândva, odată –

Unde eşti, de ce-ai plecat?

 

În poiana de pe munte

Unde-ntâi ne-am sărutat

Au crescut copaci şi tufe,

Locul e demult uitat.

 

Lângă râul ce tresaltă

Peste pietre cristalin,

Ne iubeam cândva, odată,

Acum locul mi-e străin.


Tinereţe, tinereţe,

Nici nu ştiu când ai trecut,

Ai plecat lăsând tristeţe,

Nici eu nu te-am reţinut.

 

Bătrâneţe, bătrâneţe,

Ai venit, nu te-am chemat,

Nici tu nu mi-ai dat bineţe,

Nici eu nu te-am salutat. 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->