Îmi vine să strig:
E iarnă, iubito,
Fără tine mi-e frig!
Mi-e drag cum ninge afară,
Dar mâine va fi viscol şi ger,
Şi iarna tare greu se mai ară,
Zadarnic e plugul din fier.
Căldura e scumpă, cum ştii,
Salariul începe să-mi scadă,
La bancă mai am datorii
Şi bate un crivăţ prin ţară.
Domnul nu vrea să mă vadă,
Vor numai ei, doctorii!
De-aceea îmi vine să strig:
Iubito, fără tine mi-e frig!
Îmi torn o cană cu vin;
Îl simt curgând prin artere.
Mă ia căldura şi-mi vine să strig:
Ce dacă ninge, ce dacă e frig?
Ia, acolo, nişte fulgişori de omăt!
Uite, ce frumos ninge! Ca-ntr-o poveste…
Gata, nu mai beau că mă-mbăt
Şi-oi lua-o desculţ prin zăpadă
Cu fulgii ascunşi la mine în barbă.
Ningă, zăpada mă-ngroape
Lângă tine, cât mai aproape!
Vino şi întinde-mi o mână,
De nu, mor în omăt pân’ la gât!
E atât de cald şi plăcut…!
E iarnă iubito, şi-mi place atât,
Vino să-mi întinzi o mână,
Să mor cu tine de gât!
-->
Comentarii
*Înălțător desigur !
Îmi vine să strig:
E iarnă, iubito,
Fără tine mi-e frig!
Şi-mi vine să urlu şi mie citind ! Dar mai bine urlă alţii ! Doamne vino iar în Ţară şi îi mătură afară !
~
Cornelius, :)
Uf ! Uneori nu-mi place când, ascultând Intuiţia, mai târziu aflu că NU m-a înşelat ! Este trist, deşi innaltator, acest reluat dialog poetic cu Iubirea aflată acum în IUBIRE !!
~
Cornelius, :)
Maestre, odată m-ai invitat SĂ BEAU ! Iată ! Din cauză că un AN s-a încheiat, alt AN a început, pe masă mai am încă VIN. Vin roşu (aproape negru de vineţiu !), pe care-l voi turna într-o jumătate de pahar cu picior - nu pot mai mult, mie îmi e suficient -, închinându-l Iubirilor pierdute, ajunse acum ... ACASĂ.
Te invit deci să comemorăm împreună ! ~,