eu nu știu
eu nu știu ce voi fi fost înainte,
poate cenușă, stea căzătoare, floare de lut,
căci m-am născut din magma fierbinte
și din adâncul blestem din trecut.
mă caut și azi, rătăcit, cu verbul a fi,
poate-s o flacără stinsă pe-o creastă de nor,
sunt sigur că mă voi regăsi într-o zi,
dar voi fi mereu un trist călător…
mă voi căuta poate în viitor, mă voi căuta
în pulberea stelelor sau în raze de soare,
lumea, plină de griji, mă va uita,
că-n viață toate sunt trecătoare…
poate sunt rătăcit, nu mă găsesc nicăieri,
poate că n-am fost azi și-am fost ieri,
sau poate c-am fost doar în gând
un fir de iarbă plăpând.
poate sunt pe un drum la răscruce
și nu știu calea-ncotro mă va duce,
poate spre tine, iubito, alunecă lin,
gândul și visul pe cerul senin.
poate sunt steaua căzută-n fântână,
când noaptea cu ziua se-ngână,
viol de falacără ucigătoare
care se stinge-n apă și moare.
ia ciutura și scoate-mă afară,
nu fă din viața mea o povară,
dă-mi ochii, luceferi de noapte
și-ascultă-mi povestea în șoapte.
duminică, 22 ianuarie 2012
-->
Comentarii
Toată admiraţia mea pentru această poezie.
am ascultat povestea, ca rugă
şi-i atât de frumos ce aud
chiar dacă-s vorbe ce strigă
iubirea pierdută de mult
prin tine încă-ţi mai scrie
de ieri ,de azi sau ce va sa fie!
Sa nu supere incercarea mea de a scrie un raspuns in versuri (ma rog, un fel de-a zice, vers) dar emotia asimilata aici ,acum este muuult prea mare si parca versul da o plenitudine emotiei si as vrea sa-ti cante frumos, tare as vrea asta ! Cu mare drag si stima, Maria!