Bubikov
Holdele-și coc pîinea la soare
Și-i pun lui Bubikov în suflet alinare.
A fost un an de Dumnezeu binecuvîntat,
Cu griji multe, acum puse la iernat.
Toamna înflorește vrajaba-n Rassia
Și pune-n ochii mujicilor mînia:
– Bubikov, ai fost mai rău ca un cîine,
Să nu te apuce aici ziua de mîine!
...........................................................
Adie un vînt pe codru, în valuri,
Din vale pînă sus pe dealuri,
Frunzele cîntă, acompaniate de triluri
De păsări și apele izbite de maluri.
Fermecat, de aceste meleguri romînești
Și pline de istoria faptelor srămoșești,
Pădurarul Bubikov își vindecă rănile
Sufletești și pune-n uitare necazurile.
..........................................................
În crîșmă-s aburi, ca o ceață deasă.
Am de hrănit guri flămînde, acasă,
Își spune Bubikov și se ridică de la masă.
- Noapte înstelată, crîșmăriță focoasă!
Luna s-a pitit sub pătura de nori
Și-a pus spaime-n întuneric – fiori –
Se clatină pomii, a adîncă mirare,
Se clatină și gardu-n Strada Mare!!!!
Drumul se face precum un deal, la pas
Și-l troznește cu un bolovan în nas,
Ba-l supune la o încercare și mai grea,
Ajungînd la casa strigoaiei, cea rea:
Pe trepte scotea fum o arătare,
Din pipa uriașă precum o căldare.
Își face cruce și-o iconiță sărută,
Ce la mănăstirea Kazan a fost sfințită:
– Doamne, iartă-mi grelele păcate
Și-alungă aceste viziuni, necurate!
Dar, necuratul, să plece nu se gîndește
Și-acolo, pe trepte,– stană – înțepenește.
Îi pune voința la o grea încercare,
Să vadă, credința, cît îi este de mare.
– Drac împelițat, îți vin eu de hac
Și te dau de-o parte, asta am să fac.
Cu forța-i știută, că duce la subsioară
Două pietroaie grele de moară,
Îl apucă pe drac și-l strînge-n brațe,
De-i pîrîie oasele, intrate în mațe,
Și-l aruncă în tăul de peste drum.
– Așa, drace, la fund să piei, acum!
Și să ieși de-acolo cînd te-oi chema eu,
Ca să nu mai spurci altădată drumul meu.
…………………………………………
Cînd noapte-și pune clar de lună,
La crîșma lui Costane lumea se-adună,
Să povestească un…pahar de voie buna.
Începe Ghiuca – pîrlitul – să spună:
– Într-o noapte plină, s-o tai cu cuțitul,
Parcă prevestind lumii sfîrșitul,
Fumam pe treptele strigoaiei, – proscrisă –
S-o încerc, de de mă poate dovedi, o fi scrisă?
Oi fi eu dintre cei mai amărîți și goi,
Dar nu port nici o frică de strigoi.
Pe cînd îmi savuram în tihnă pipa,
Un drac m-a înfășurat, strîns, cu aripa.
O fi fost un tartor, al dracilor clan,
Că prea tare mai mirosea a duhan.
De frică, m-am făcut cît un puiuț –
M-a aruncat peste gard, în tăul lui Oncuț.
MdRaesculum 04.02.2012
Tău [reg.] = baltă
Duhan [reg.] = tutun
Strigoaie = fem. de la strigoi
-->
Comentarii
Mulțam fain, Cornel! Tema...mi-a ușurat sarcina. Face parte din poveștile din satul meu, pe lîngă că au salvat luna, scoțînd-o cu drîgla din tău, ca să aibă unde merge americanii!
Week-end plăcut!
Un chefliu şi un opozant, zămisliţi de multele griji, puse la iernat ?
Nu ! Ambii doi "draci", ce-n întuneric se batură ... pe bătătură.
~
Remarcabil, sincere felicitări !
~
Cornelius, :)
Mulțumesc! și să fim feriți de a fi purtați de strigoi.
Week-end plăcut! Cu drag
Cu forţa-i ştiută, că duce la subsioară
Două pietroaie grele de moară,
Îl apucă pe drac şi-l strânge-n braţe,
De-i pârâie oasele, intrate în maţe,
Şi-l aruncă în tăul de peste drum.
- Aşa, drace, la fund să piei,acum!
Şi să ieşi de-acolo când te-oi chema eu,
Ca să nu mai spurci altădată drumul meu.
Aşaa, ce tare a fost
, mi-a plăcut foarte mult. 
Mulțumesc, Dane!
Week-end plăcut!
Mi-a plăcut poemul tău Mircea.Felicitări !