Din uluirea vieţii, întinşi pe coasta zării...
teribil în memorii hidoase trupuri cad.
Pe ceruri desenate de zgura aşteptării,
şi în prezent dorm vise ca în zadarnic vad.
Pe-ale inimii liane, nebuni în miez de seară,
dintr-o neştearsă ură prin defilări inferne,
se-nalţă iluzoriu urcând munţii de ceară
cu un regret etern ţâşnit de pe sub gene.
Din aburiri polare, zăpada vieţii creşte;
cad suferinzi de griji ca pietrele-n pustie,
privaţi de apărare la zidul ce vorbeşte,
se pierd în rătăcire să prindă o beţie.
Pentru a fi iertaţi, nepăsători suspină,
ca-n drama emerită cu îngerii de gumă.
Închid sub grele lanţuri o flacără divină,
abdicând fericiti la stropul de lumină.
-->
Comentarii
si-n stropi raman scaldate
reflectii si reflexii
si toate din lumina
mai mult decat divina
in vise asteptata
gasind si ziduri sparte
puternice le-or sparge
si recladesc mereu
carand chiar si vointa
uitata fara Eu