frunză verde
și-am zis frunză, și-am zis verde,
nebunii de primăvară,
trupule, copacule, înverzește iar afară,
ca să-mi crască din mâini crăci,
din ochi rădăcini de ducă,
din picioare, fă-mi doar coarne,
nu de drac, ci doar de furcă,
să strâng iarba de pe cer
să mă tăvălesc prin ea,
sub bolta de peruzea;
fata mea fermecătoare,
unde te-ai ascus tu oare?
hai să facem bal mascat,
am un an de când te cat,
corpul tău, așa de trist
cu umeri de ametist,
cade pe orizontal,
pe-o rugă de acatist.
luna bate peste noi
raze dulci și raze moi,
dragostea în tine plânge,
lacrima mânjită-n sânge,
cade, picură-n bucate
peste a mea singurătate.
am luat lumile la rând,
te-am căutat printre neamuri,
tu-mi ziceai că vii curând,
rămurică dintre ramuri,
ramură dulce de dor…
și-am zis frunză, și-am zis verde,
ramură-privighetoare,
du-mă la spânzurătoare,
dă-mi otravă, apă grea
că o beau din palma ta,
hai în codru la izvor,
unde urma ni se pierde
ramură plină de dor…
stai întinsă, stai, mai stai,
să fii iar precum erai,
o crăiasă, eu un crai,
jos în iarba de susai.
vine primăvara, vine,
noi cu suflete ciorchine,
privim secundele-n delir
și bem pocal de elixir.
miercuri, 29 februarie 2012
-->
Comentarii
Mulțumesc Patricia!