Ninge peste țară, ninge cu blestem,
Parcă stă și cerul peste noi să cadă;
Însă nu de iarnă, nu de ea mă tem,
Ci că nu vrea Domnul, nu vrea să ne vadă...
Ninge peste lume, ninge cu temei,
Nu mai văd lumina de atâta alb;
Ne îngroapă iarna-n cimitirul ei,
Câte două nuduri înghețate-n galb.
Dar în iarna asta de nimic nu-mi pasă,
Chiar de-ar fi ninsoarea să facă prăpăd;
Stau în pielea goală, fumând pe terasă,
Vreau, cât pot cu ochii, numai alb să văd!
Dacă, pân’ la tine, nu pot să ajung,
M-oi preface-n viscol, troienind cărarea;
Să le fac la alții drumul cât mai lung
Și răstorn și barca, să-i înghită... marea.
-->
Comentarii