Apărută în „Istorii, comentarii, miscelanea”, sub redacția lui Ion N. Oprea, la editura Arnonii Culturale, premiată cu premiul special al LSR, 2020
Bere
Moto: „Trăiască berea!” (click; Spitalul de urgență)
După ce am scris despre vin, țuică și apă, ar fi un păcat să sărim peste bere, lichid agreat de mulți muritori. Ar avea etimologie germană (Bier), fiind o băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. Este una dintre cele mai vechi băuturi alcoolice din întreaga lume și cea mai populară după apă și ceai. Iar dacă cineva îți cere o bere, „bere” poate fi și recipientul cu bere pe care i-l oferi, sticlă, halbă, țap sau pahar special – „sondă” sau obișnuit (sursa: MDA2 2010).
O fi vreo invitație la bere?
Berea este preparată din boabe de cereale - cel mai frecvent din malțul de orz, dar și din grâu, porumb și orez (malțul e format din boabe de cereale, în special de orz, încolțite, uscate și măcinate). În timpul procesului de fabricare a berii, fermentarea zaharurilor din amidon din must produce etanol și carbonatare în berea rezultată.
Berea față de apă
Hameiul adaugă amăreală și alte arome și acționează ca un conservant natural și agent de stabilizare. Se folosesc și alți agenți de aromatizare în locul hameiului, ca strugurii, ierburile sau fructele (azi și alte „chimicale”). În berea comercială, efectul de carbonatare naturală este eliminat în timpul prelucrării și înlocuit cu carbonatarea forțată. În vechile fabrici, acum dispărite pe la noi după revoluția din decembrie 1989, la îndemnul lui Roman („industria românească e un morman de fiare vechi”), așa se proceda. Noile tehnologii, mai cu chimicale, „de cadă”, nu îmi sunt cunoscute...
Ar fi interesant cum zic alte nații berii, ca de obicei, pe grupe:
a) bere în română, beer în engleză, bière în franceză, Bear în germană, Béier în luxemburgheză, birra în italiană și în malteză, bier în neerlandeză, birrë în albaneză, biera în corsicană, bier în frizonă, beoir în irlandeză, bjór în islandeză, бира – bira în bulgară, bira în turcă, בירה - bira în ebraică, بيرة – bayra în arabă, ביר – bir în idiș, μπύρα – npira (býra) în greacă, বিয়ার - Biẏāra în bengali, बियर - biyar în hindi, ਬੀਅਰ - Bī'ara, în punjabi (unitate în diversitate; pentru bere – moștenit, zice-se, din germanul Bier, acesta succesiv din germanul evului mediu bier, din vechiul german bior, din proto-germanicul *beuzą –„bere”, din proto-indo-europeanul *bʰews-, *bheus- „zgură, sediment, drojdie de bere”);
b) пиво – pivo în rusă, sârbă, bulgară și macedoneană, пиво - pyvo în ucraineamă, pivo în slovacă, cehă, slovenă, bosniacă și croată, piwo în poloneză, pivə în azeră (toate din proto-slavicul *pivo, acesta din proto-indo-europeanul *ph₃i-wo-m; de la verbul *piti – „a bea”, cognat cu vechiul grec πῖνον - pînon, „bere”);
c) cerveja în portugheză, cerveza în spaniolă, cervesa în catalană și occitană, cervexa în galiciană (toate din latinul cervisia – „bere”, din galicul *kerβ ̃-, din proto-celticul *kormi – „bere”, din proto-indo-europeanul *ḱr̥h₃m- - „zeamă, supă”);
d) øl în norvegiană și daneză, öl în suedeză, õlu în estonă, olut în finlandeză, alus în letonă și în lituaniană (toate din vechiul nordic ǫl, din proto-germanicul *alu, din proto-indo-europeanul *h₂elut- - „bere”);
e) sör în maghiară (posibil dintr-o limbă turcică; de comparat cu ciuvașul сӑра – săra și cazacul сыра - sıra);
f) garagardo în bască (garagar – „orz" + ardo – „vin"; vin de orz!);
g) cwrw în galeză (din galezul evului mediu cwrwf, din proto-celticul *kormi, din proto-indo-europeanul *ḱh₁erh₂-);
h) leann în galica scoțiană (din vechiul irlandez linn – „băutură, lichid; bere, băutură alcoolică”);
Cuvântul „bere” în diferite limbi
i) ლუდი - ludi în gruzină (după Abaev, moștenit din osetianul *ӕлут - *ælut, vezi ӕлутон - æluton; ultimul din proto-indo-europeanul *h₂elut-);
j) Գարեջուր- garejur în armeană (din vechiul armean գարեջուր - gareǰur, compus din գարի - gari + -ա- (-a-) + ջուր - ǰur, gari posibil din proto-indo-europeanul *gʰr̥yom și cognat cu vechiul grec κριθή - krithḗ, „orz”, jur din lituanienele jū́rės, jū́rios, din vechile prusace *jūrʲai, iūrin, lituanianul jūra – „mare”, tracul Iuras – „nume de râu” (atenție, români!); de comparat cu familiile sanscritului वार् - vār, „apă”, persanului باران - bārān, „ploaie”, dar respinse de Olsen);
k) آبجو - âb-jow în persană.
Lunga istorie a berii sau România furată
Moto: „Banii şi corupţia au ruinat ţara, politicieni îndoielnici au trădat omul muncitor, băgându-şi în buzunare profituri şi tratandu-ne ca pe nişte oi, şi suntem sătui să auzim promisiuni pe care nu şi le vor ţine niciodată." (Ray Davies)
Unele dintre cele mai vechi scrieri cunoscute ale omenirii se referă la producerea și distribuirea berii. Codul lui Hammurabi include legi care reglementează facerea berii și „saloanele de bere”. Și berea asta, distribuită acum în sticle și cutii metalice, în halbe, țapi sau în sonde în special în pub-uri și baruri, cu o industrie de fabricare afacere globală din mai multe companii multinaționale dominante și tot mai puțin locală prin România conține și oarece alcool (de obicei, de circa 4% - 6%, deși poate varia între 0,5% și 20%, unele brevete creând fiind de 40% ABV și peste.
Berea este una dintre cele mai vechi băuturi din lume, se scrie că vreo 13 milenii, fiind atribuită sirienilor, evreilor, egiptenilor, chinezilor. Cele mai timpurii dovezi chimice despre berea produsă din orz datează la aproximativ 3500-3100 î.Hr., de la Godin Tepe din Munții Zagros din vestul Iranului. Dar pe noi ne interesează Europa și apoi România.
Berea a fost răspândită în Europa de triburile germane și celtice încă din anul 3000 î.Hr., preparată în principal din fructe, miere, tipuri de plante, condimente și alte substanțe, chiar și plante narcotice. Hameiul este menționat pentru prima dată în Europa în jurul anului 822 de către un stareț carolingian și în 1067 de către stareța Hildegard din Bingen.
Până în secolul al VII-lea d.Hr., berea era produsă și comercializată de mănăstirile europene. Și așa s-a ajuns ca în 1516, William al IV-lea, Duce de Bavaria, să adopte „Legea privind puritatea (berii)”, probabil cea mai veche reglementare a calității alimentelor încă în uz în secolul al XXI-lea, conform căruia singurele ingrediente admise de bere sunt apă, hamei și malț de orz.
În revoluția Industrială, producția de bere s-a mutat de la „artizanal” la „industrial” până la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 1912, utilizarea sticlelor brune a început să fie folosită de compania de bere Joseph Schlitz din Milwaukee, Wisconsin, inovație acceptată în întreaga lume, care împiedică distrugerea calității berii de către razele dăunătoare și îi asigură stabilitatea.
Începând cu anul 2007, industria berii este o afacere la nivel mondial, constând în mai multe companii multinaționale dominante și în multe mii de producători mai mici, de la berării la fabricile regionale de bere.
Dar se pare că începuturile acestei băuturi pe meleagurile actuale ale ţării vin din secolul al XIV-lea, din Cluj. Într-un act datat 1366 se precizează că un anume Iacob Berarul a participat la răscoala ţăranilor şi meşteşugarilor din Floreşti. Mai trec trei secole până când, cronicarul și arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669), venit pe la noi împreună cu tatăl său, patriarhul Antiohiei Macarie al III-lea, strângând bani pentru biserică, ne lasă, în însemnările, sale o seamă de informaţii extrem de importante din timpul lui Vasile Lupu şi al lui Matei Basarab.
Despre Ţara Românească, Alep scrie: „Toate talgerile stau acoperite cu altele asemenea lor până la timpul mesei, când se ridică. Primul bucătar, când vine cu o mâncare adusă de servitori, o prezintă beiului (titlu dat de turci domnitorilor) ridicând acoperişul: dacă place beiului, el o pune înainte în tăcere şi mănâncă, dacă nu, ridică ochii în sus şi bucătarul o ia. Spătarul stă întotdeauna de-a dreapta beiului, ţinând în mână sceptrul regal. La fiecare trei sau patru pahare de vin, lua beiul şi câte unul de bere”, iar despre Moldova: „Ne-am așezat apoi la masă. Nu era decât bob fiert în apă și mazăre sau fasole fiartă, fără ulei, care semăna cu măzărichea, și varză păstrată în saramură (…) Iar pentru noi domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri și vineri din post și în timpul acestei prime săptămâni, bere și mied, căci în toată această țară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câțiva”. Astea se întâmplau în 1653. Cu aproape trei decenii înainte, aflăm de o berărie Domnească la Târgu Neamţ „făcută danie de domnitorul Miron Barnovschi mănăstirii Hangu înainte de 1627”. De altfel, domni precum Aleandru Lăpuşneanu sau Ştefan cel Mare au încurajat producerea berii.
Prima fabrică se înfiinţează la Sibiu în 1717, iar un an mai târziu este inaugurată încă una la Timişoara, care aparținea prințului Eugeniu de Savoya. O ştiţi din reclamele la Timşoreana.
Producția de masă a berii pe teritoriul Țărilor Române datează de la începutul secolului al XIX-lea când Johann de Gotha a inaugurat, în 1809, la marginea Bucureștilor o fabrică de bere. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, apariția câtorva fabrici de bere se traduce prin inaugurarea a numeroase berării, dintre care unele au avut numai o viață efemeră.
Foarte repede berăria devine o „instituție” și mai ales un punct de întâlnire important al ziariștilor, politicienilor sau oamenilor de teatru. Așa s-a creat și un limbaj specific, cum era de exemplu denumirea măsurilor de vânzare a berii. Ambianța berăriilor bucureștene de la cumpăna dintre cele două veacuri, transpare deseori în nuvelele lui Caragiale datorită în mare parte experienței sale de „vânzător de bere”. Despre Caru cu bere vom scrie separat.
Dar cum berea se bea și cu „halba”, măsura comună îşi trage numele din „haber liter” (jumătate de litru). „Țapul” vine de la renumitul berar german Bock (ţap pe nemţeşte) şi a fost introdus pentru prima dată la noi de berăria „Căpitanul” din București.
Dar să exemplificăm cu doar două fabrici de bere, începând cu cea din Azuga, județul Prahova, care deja mai rezista acum câțiva ani. Bere Azuga S.A. este o companie înființată în anul 1870 de către firma Grund Rădulescu & Co, sub forma unei societăți în comandită, cu o capacitate de 10.000 hectolitri/an, pe actualul teren, 33.000 mp, ce aparținea (hopa!) moșiei regale. În producția de bere este folosită apa provenită din cele 3 izvoare de ape captate: Stâna și Glodul, și pârâul Azuga.
În 1900 fabrica devine Societate Anonimă Română pe acțiuni, iar în 1916, în primul război mondial este devastată, Este refăcută și în 1927 ocupa al-III-lea loc între fabricile de bere din țară. Se montează în acel an o nouă instalație de fierbere, iar capacitatea crește la 107.217 hl/an, se pun în funcțiune pivnițele noi de fermentare și depozitare, iar în 1973 se pune în funcțiune o nouă linie de îmbuteliere, cu o capacitate de 12.000 sticle. Este reutilată în 1975, cu un spor de producție de 20%. Tot în acest an, se construiește un siloz de cereale cu toate instalațiile de sortare și curățare a orzului, astfel, capacitatea fabricii ajunge la 300.000 hl/an.
În 1977-1978 încep lucrările de proiectare pentru o nouă fabrică, fapt determinat de calitatea bună a apei și cererea mare de produs, fabrica intrând în funcțiune în 1982. Și vine decembrie 1989, de care politic nu vorbesc, dar economic da. În 1990 „Întreprinderea de Bere Azuga" se transformă în societate comercială pe acțiuni, adică S.C. „BERE AZUGA" S.A..
În 1999 se privatizează, devenind societatea comercială cu capital social integral privat. capacitatea de producție este de 15.000 sticle de 0,5l/oră, cu pasteurizator flash.
Și cum mărcile românești de bere trebuiau să dispară în neant, în 2008 Compania Bere Azuga a semnat contractul de franciză exclusivă pentru România cu producătorul german Konig Ludwig International pentru producția mărcilor Kaltenberg Pils și Kaltenberg Royal Lager, pentru o perioadă de zece ani.
În 2009, patronul Valeriu Moraru a vândut 71% din acțiunile SC Bere Azuga SA către Ursus Breweries, subsidiara din România a SABMiller, producător americano-sud african, pentru 10 mil. euro.
Dar cum ondustria românească trebuia să dispară ușor-ușor, Bere Azuga isi concediază salariații și devine firmă de imobiliare! Compania avea un efectiv de peste 50 angajați și producea o gamă largă de sortimente de bere, cu piața principală de desfacere în România. Așadar, în loc de de producția de 200.000 de hectolitri pe an, în iunie 2009, acționarii companiei au decis încetarea activității principale, respectiv fabricarea berii, și inlocuirea acesteia cu închirierea și subînchirierea de imobile...
Fabrica de bere Rahova, fosta Bragadiru, cu o tradiție de 100 de ani în spate, aflată la 10 minute de mers pe jos de Piața Unirii din București, lângă Academia Tehnică Militară unde am învățat și unde am activat, a fost abandonată după Revoluție și privatizată în anul 1998.
Procesul de degradare, a început imediat după 1990, s-a accentuat și mai mult după privatizare, odată cu trecerea anilor si investiții zero in consolidare. Un semn ca noul proprietar nu este interesat de restaurarea clădirii monument-istoric este si faptul că o parte din acoperiș si fațada unui zid s-au prăbușit, blocând pentru o zi circulatia pe bulevardul George Coșbuc.
Cu toate că degradarea monumentelor istorice este interzisă prin lege, autoritățile ridică neputincioase din umeri. Primăria Capitalei a amendat firma Rahova Halls - American Hall, proprietara fabricii, cu amenda maximă prevazutăde lege - 8.000 de lei, pe motiv ca în calitate de proprietară nu a asigurat paza, protecția și integritatea (punerea în siguranță) a acestui corp de cladire, conform art.55 alin. (2) din Legea nr.422/2001 - republicată, privind protejarea monumentelor istorice.
Ruinele fabricii arată dezolant, la fel ca o mare parte din zona în care se afla, fostul cartier istoric Uranus-Antim-Rahova, altădată una dintre zonele boeme ale Bucurestiului, unde veneam des din provincie la sora tatei, Elisabeta (tanti Veta), cu locuința pe Rahovei, lângă părculețul de la intrarea în fabrică. Cartierul nu a fost demolat complet în timpul regimului comunist, din dorința lui Nicolae Ceausescu de a face loc pentru Casa Poporului.
Și proprietarul fabricii a obținut autorizația de construire nr.53/538491/14.07.2006 emisă de Primăria Municipiului București, prin care s-a aprobat executarea „lucrărilor de reamenajare si refuncționalizare a Corpului 1, pentru funcțiuni specifice unui complex de tip Mall", unde precis se va pune în vânzare și bere străină.
Terenul pe care se intinde fosta fabrica de bere si curtea acesteia măsoară 46.607 metri patrați. Pe piața imobiliară, prețul unui astfel de teren, în zona respectivă, urcă până la aproximativ 27 - 30 de milioane de euro. Cât o fi obținut statul la privatizare și cine o fi luat comisioanele nu ni se spune!
Și să vedem cine se află în spatele firmei Rahova Halls - American Hall, proprietara din acte a Fabricii Rahova. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Rahova Halls - American Hall este deținută, la rândul său, de alte doua firme: Bucharest Fashion Exchange SRL - românească și cu sediul social tot in Calea Rahovei 157 (adresa Fabricii Rahova) și firma Bell Agio SA, cu sediul social in Elveția. Nu există niciun asociat persoană fizică. In firma Bucharest Fashion Exchange SRL, care deține Rahova Halls - American Hall, sunt asociați Anca Cerasela Bartha, Debarth Investment SA - firmă elvețiană și S.C. Home Art Galleria, cu sediul in Calea Rahovei nr. 157. Anca Cerasela Bartha este administratorul firmei Rahova Halls - American Hall, fiind soția omului de afaceri elvețian de origine română Emeric Bartha.
Emeric Bartha este acționar si unul dintre fondatorii centrului de afaceri World Trade Center din București și a cumpărat de la moștenitori, la inceputul anilor '90, Palatul Ghica, si el monument istoric, pe care l-a folosit, la scurt timp după aceea, pentru a garanta un credit la Bancorex!
In momentul falimentului Bancorex, Emeric Bartha era dator băncii 700.000 dolari, recuperarea datoriei de la omul de afaceri trecând in sarcina Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) (sursa: ziarul Capital).
In anul 2011, Emeric Bartha a fost condamnat de Curtea de Apel București la 4 ani de închisoare „cu suspendare” pentru evaziune fiscală de 1 milion de euro in calitate de administrator al firmei SC Orient Express Hotels & Restaurants Corp SA. Bartha fusese trimis in judecată în acest dosar de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (sursa: comunicatul DNA din data de 20 octombrie 2011). Acum cred că v-ați cam lămurit, că nu mai continuăm cu alte fabrici. Nu mai știu nimic de fabrica de bere de la Solca, pe care am vizitat-o în clasa a X-a, când eram în liceul militar din Câmpulung Moldovenesc („cu școala”).
Bârfe despre „a bea” și „bere”
Moto: Marelui Caragiale pe când era berar - „Iancu Luca Caragiale/ Îţi dă berea cu măsură,/ Face şi literatură.../ Însă nu face parale!” (epigramă de Cincinat Pavelescu, la care a colaborat însuşi maestrul)
Berea vine de la verbul „a bea”, adică a înghiți, a consuma un lichid, prezent în literatură: „Unii... se opreau la vreo fîntînă, făcîndu-se că beau apă” (Dumitriu); „Are obiceiul a bea în toată sara o cupă de lapte dulce.” (Creangă); „Hai, mîndră, la apă bună,/ Apă bună de băut,/ Gură dulce de vîndut.” (Jarnik-Bîrseanu); „La izvor/ un tînăr călător.../ s-a rugat/ Să bea din cana lor.” (Coșbuc); „Ochii mei sînt morți ca și lacurile de unde bea curcubeul apă.” (Davidoglu); „Văd fluturi albaștri ușori/ Roind și bînd miere din flori.” (Eminescu); „Aș fi băut ulcioare de lumină/ Din... raza soarelui blajină.” (V. Tulbure); „O strînse cu atîta foc, încît îi părea c-o să-i beie viața toată din gura ei.” (Eminescu); „Băuse și prinsese mai multă mîncărime de limbă.” (Pas).
Și mai există expresii ca: „A bea în sănătatea (sau în cinstea) cuiva” (precum Ponta pentru Dragnea, Klaus pentru Dragnea și Dăncilă, Dragnea pentru Tudose, Toader pentru Kovesi și Lazăr, Rareș pentru candidații PSD la europarlamentare, rezerviștii p0entru Olguța Vasilescu ș.a.); „A se da la beție; a avea patima beției.” (ca Băsescu, cu patru cuburi); „A sărbători (printr-un chef sau printr-o petrecere), a consuma băuturi în cinstea și (de obicei) pe cheltuiala altuia, mai ales a celui sărbătorit.” (precum Băsescu pentru Geoană în noaptea de președinție cu Mihaela, dragostea mea); „- Izvorul de unde capeți informațiile... îl cunosc... – Aș! – Pe ce te prinzi?... -Pe un dejun la Iordache... Primești? -Primesc, zise Caracudi sigur că mă bea.” (Caragiale; dar puteți înlocui vreun nume cu Coldea sau Niculicea, dar Iordache să rămână).
Golden Brau, o bere bună!
Și tot așa ne mai amintim: „Cucul zice, mierla zice: Nu-ți bea banii, măi voinice!” (Alecsandri; alegeți ce politician vreți); „Cu lăutari și cu gloată/ Băid, nene, turma toată.” (Alecsandri; vorbele ar fi bune și pentru Cioloș cu franțuzoaica solistă sau cu Prună, zice-se de pa la SIE, dar și pentru Ponta cu comisara lui); „Doar n-am băut gaz!” (ar zice unul pe care îl întrebi dacă votează cu Rareș sau Cioloș, Ponta sau Crețu).
„Care îi ajută pe tipii albi să danseze din 1842” – curată istorie!
Și așa ne aducem aminte de epigrama lui Cincinat Pavelescu, pusă ca moto, destinată „marelui Caragiale pe când era berar” – „Iancu Luca Caragiale/ Îţi dă berea cu măsură,/ Face şi literatură.../ Însă nu face parale!” Nu de altceva, dar se apreciază încă din 2006 de către Florin Rotaru că berea este un mijloc curativ în colica renală – „Savurând o bere rece/ (Mă-nvăţase un jupân),/ Constatai că berea trece,/ Dar că pietrele rămân”.
Tot în temă cu nenea Iancu e și George Ceauşu, care în revista „Cugetul" pune în gura lui Nenea Iancu Caragiale epigrama: „Mulţi fac bere, mulţi o vând,/ Uneori chiar şi cu tancu',/ Însă nu vom da curând/ De-un berar ca nenea Iancu.”
Zic unii că berea, ca orice produs de acum, poate fi bună sau proastă. Dar cineva ne aduce aminte, pare-se Lyle Maryniak, că „viaţa este prea scurtă pentru bere proastă”, dar dificultatea este că nu știi calitățile berii, că veșnic ești trombonit cu reclame false. Știu până și puștii acum, că de la bere au sărit direct la droguri, că berea trebuie să fie rece. Că altfel e bai mare, după cum remarca prin 1931 în „Monkey Business” Groucho Marx referitor la o întâlnire amicală – „Aste numeşti tu petrecere? Berea e caldă şi femeile sunt reci.” Pare-se că trebuia invers! Că până și Anton Cehov remarca într-o lucrare că „dacă vi se dă o cafea, nu căutaţi în ea bere”. Dar în timpul comunismului partidul bolșevic combătea orice băutură”
Lupta puterii sovietice cu băutura
Și în București a fost creat restaurantul „Caru’ cu bere” care are istoria sa (vezi AICI), simbol pentru București, „pus pe roate” de cei veniți de dincolo de munți, din Transilvania. La 1879, exista pe Calea Victoriei, la numărul 2, berăria „La Carul cu bere”, ținută de ardeleanul Ion Căbășanu. Proveniența numelui este ușor de ghicit: berea era adusă la cârciumă cu carele trase de cai.
La Caru’ cu bere, 21 mai 2012
În acest local își făceau ucenicia într-ale cârciumăritului și nepoții săi, frații ardeleni Ion si Gheorghe Mircea. Este anul în care cei doi îl cheamă la București pe un al treilea frate, Nicolae Mircea. Tustrei muncesc cu sârg, ajungând, în câțiva ani, să se ocupe de mai multe prăvălii din zona Pasajului Villacros, tot în afacerea cu bere. Nicolae Mircea ajunge în 1899 să își vadă visul cu ochii (cu puțin ajutor și din partea băncii ce i-a acordat un împrumut ipotecar): începe construcția clădirii restaurantului, așa cum îl știm astăzi.
Și pe aici i-au purtat pașii pe mulți literați, politicieni, artiști, ofițeri din București sau chiar străini. Nu puteau lipsi din literatură vorbele de duh referitoare la restaurant sau la meniurile ce se serveau aici, inclusiv la rețeta celebrilor mititei.
Că existau și dezamăgiri, nu era nicio problemă, așa cum a constatat în zilele noastre (2008) Ion Cicală tocmai din Voivodina, în „Banatul Sârbesc” (Dezamăgire la „Carul cu bere din Bucureşti: „La Carul cu bere/ Se bea berea cu paharul./ Eu speram, măi vere,/ Că se bea berea cu... carul.”). Asemena dezamăgiri să tot fie, că în rest...
Veșnica întrebare rămâne – berea e un aliment sau băutură alcoolică? Asta e ca remarcă la francezi, care consideră vinul aliment și jumătatea de litru ți se servește în meniul de prânz ca atare! Normal că în comparație cu vodca sau chiar cu țuica în care slavii și-au impus numele de palincă sau horincă, după cum am arătat, era normal ca rușii să considere berea aliment (Dumitru Râpanu. 2011: Berea, considerată aliment în Rusia - „Pe la chefuri când se duc/ Şi se strâng cu toţii ciotcă,/ Ca pe bere ei beau votcă/ Şi bere... pe post de suc!”).
Iar pentru mine, care apucai în clasele primare condeiul și tăblița, creionul și tocul cu cerneală, mai târziu pixul și stiloul și acum tastatura, ecranul și imprimanta, nu pot uita, în combinație cu berea, hexagrama „Socoteală” a lui Păstorel Teodoreanu din 1931, din „Strofe cu pelin de mai pentru Iorga Nicolai...”: „Vai! cerneala (o avere),/ Care-o strică-n tragedii/ Şi în drame puerile,/ Ar ajunge a fi bere,/ Şapte nopţi şi şapte zile./ Pentru şapte berării.”
Și cum a fost cam răutăcios cu marele istoric, probabil pentru concepțiile sale politice, ar trebui, dacă ar mai trăi, să îi zic că fiecare profesie e necesară, că doar n-o să scrii istoria neamului și a lumii cu epigramiști. Că și cehii, specialiști în bere, aveau zicala „Unde se produce bere, nu e necesar brutarul, vere.”
Dar eu îi contrazic după ce am făcut o vizită la o fabrică de bere în secolul trecut (1983), fabrică complet automatizată, ca să ne arate cehii că așa ar trebui specialiștii cartografi să realizeze harta complet automat. Era o întâlnire tehnico-științifică a reprezentanților din 14 țări și validam realizările la 3 teme de cercetare științifică. Totul se petrecea la un castel Štiřín din Kamenice (era al Ministerului Educației, acum e retrocedat și a devenit Hotel Zámek Štiřín, Kamenice, de 5 stele, vezi AICI).
Fabrica de bere în Velké Popovice
Din Štiřín ne-am deplasat cu autobuzele la Velké Popovice. Aici se fabrica celebra bere Kozel (țap), pe care o exportau în vest și în est, dar în est se oprea în Ungaria. Singurul loc unde se lucra manual era pe peronul de lângă șina de cale ferată care intra în fabrică, la descărcarea din vagoane a navetelor de plastic cu sticle de bere goale și la încărcarea în vagoane a navetelor cu sticle pline cu bere și etichetate. Operațiunile erau făcute de muncitori vietnamezi! Descărcarea altor materii prime nu am văzut-o.
Puneau navetele cu sticle goale pe o bandă de cauciuc mobilă și luau navetele de sticle pline cu bere de pe o altă bandă. Și ni s-a prezentat întregul proces tehnologic, asupra căruia nu scriu detalii, că nu are rost. Interesant este că materiile prime stăteau la fermentat în rezervoare multe, câteva săptămâni, procesul nefiind grăbit sau forțat ca acum.
Interesant a fost că prezentarea a făcut-o un cartograf, Moraveč Dalibor, care a fost și în București, inclusiv la mine acasă. Era maior inginer doctor, cel mai bun specialist din Cehoslovacia în cartografie automată și cu care colaboram la rezolvarea a trei teme. După 1989 a devenit profesor la cea mai mare universitate din Praga. Istețimea lui a constat în aceea că oricărei faze a prtocesului tehnologic de fabricare a berii i-a asociat o fază a procesului tehnologic de realizare a hărții în mod automat și câte o poantă literară despre bere sau hartă. E un erudit!
Și fiindcă am plecat de la bucătar, care nu trebuia confundat cu fabricantul de bere, vizita s-a încheiat cu o întâlnire amicală în sala de mese a fabricii. Și ca respect pentru colegii maghiari, a căror țară importa berea Kozel în cantitatea cea mai mare, bucătarii fabricii ne-au pregătit un gulaș minunat, după o rețetă maghiară, din care eu am integrat trei porții.
După ce ne luam farfuriile de la marele ghișeu am trecut la mese. Cum am luat loc toți, drupânedu-ne nu după națiuni, ci după amiciții și după problemele la care colaboram, ni s-a spus să ne uităm la un perete alb. S-a ridicat un ecran și au apărut în perete, patru chiuvete, iar între ele două rafturi lungi pe care erau halbe goale de bere. Am fost invitați la halbe, fiecare și-a luat halba, a trecut la o chiuvetă, a răsucit robinetul și berea rece curgea în halbă. Ni s-a atras atenția asupra vitezei moderate de curgere.
Și au început să curgă și toasturile, fiecare mergea și își lua altă porție de gulaș sau altă bere rece în halbă. Și aici discuțiile au continuat până târziu în noapte. La început vorbeam câte doi sau trei, apoi toți! La 22.00 am părăsit fabrica, ne-am urcat în autobuze și am plecat spre Štiřín. Ne-am prit, în dreptul unei păduri, la care am primit indicații de la geodezul ceh cu gradul de general: „Doamnele în dreapta, domnii în stânga” și bănuiți de ce.
Drumul Štiřín – Velké Popovice
Harta „satelitară” - ghiciți pădurea unde ne-am oprit!
După ce am văzut ce e prin Cehia, pe la noi sau pe aiurea, la întrebarea „Ce face un bărbat care se gândeşte la viitor?” se răspunde pur și simplu - „Cumpără două lăzi de bere în loc de una.” Dar eu nu cred că toți. Că stând și meditând un poet român, de exemplu Valentin Nicoliţov, scrie imediat un senryu (într-un) „Restaurant gol -/ doar eu şi-o muscă bem/ halba cu bere”. Dar musca asta nu prea se împacă cu citatul lui Benjamin Franklin, cum că „În vin e înţelepciunea, în bere, libertatea, în apă sunt bacterii!” Musca nu cară microbii și bacteriile?
Și să nu rămânem neștiutori, senryū - 川柳, în traducere literară salcie pe malul râului, e o formă de poezie scurtă japoneză, cu o metrică similară cu un haiku, constând tot din 17 silabe, dar, spre deosebire de haiku, care abordează cu seriozitate imagini din natură, senryū este adesea o descriere cinică, străbătută de un umor acid, a slăbiciunilor omenești. Un senryū nu trebuie să cuprindă un kigo, adică un cuvânt care indică anotimpul, așa ca în haiku.
Și ca să dăm un alt exemplu de asemenea poezie, ne lămurește, tot cu niscaiva bere, Anne L.B. Davidson cu al său senryu; „Plimbare la ţară/ mai multe cutii de bere/ decât vaci.” Că și „medicul” de corduri aforistice Teodor Dume ne prescrie o bună rețetă în „Potcoave pe suflet” cum că „Berea e un sirop pentru memorie şi se administrează de 3 ori pe zi câte 3 halbe.” Mi se pare cam mult!
Ca bunic, m-am cam simțit atacat de Gheorghe Gurău prin 2010 prin definiţia aforistică „Vara la terasă: Neatent din cale-afară,/ Bâlbâit cum e bunicul,/ Până berea să o ceară,/ I-a furat o muscă micul!” Nu ni se precizează care e terasa sau dacă între timp au fost alungate muștele, nici dacă PNL, partidul lui Ponta sau USR au dat vina pe PSD de proastă guvernare referitoare la muște și la bere sau mici, că ce au Oprea, Maior sau Geoană nu ne interesează.
Nici cu Vanghelie nu am nimic că de 1 Mai făcea și el ce putea. Poate Gabriela Genţiana Groza (1 mai 2017) s-a gândit și la el și la parcul Izvor cu epigrama sa de iunie: „Petrecere de 1 Mai/ Am băut o bere/ Ca să prind putere/ Şi-am fost lac de apă,/ Că eram... la sapă!” Precis are fata părinții la țară sau vreo casă cu grădină pe acolo.
Rebusist amator fiind, m-am ferit de berării, că mă observa Sergiu Siharu, așa cum l-a observat pe alt rebusist prin 2007: Unui rebusist - „Şi rezultatul fu să fie/ Aflat într-un proces verbal:/ <<Intrat la 5 în berărie,/ Găsit la 8... orizontal!>>" Că alfel nu gustam aforismul de Dorel Schor, cum că „berăria precede farmacia”.
Și dacă unii au uitat că trăim în economia de piață (și de viață) și de meseriile importante pentru orice muritor, să ne amintim de Adam Smith, care în „The Wealth of Nations, Book I” ne precizează că „pentru profit şi nu din altruism, ne asigură brutarul, măcelarul sau berarul cina necesară”. Că scumpetea are loc mereu în confruntarea băutor – berar, așa cum remarcă și Mitică Ion în 2007 cu pledoaria sa pentru epigramă: Surprize la mare - „Marea, etalându-şi vraja,/ Stă în valuri să irumpă:/ An de an mai mică-i plaja,/ Berea, an de an, mai scumpă.”
Și cu mâna pe inimă zic că nu am întâlnit vreun avar, precum Vasile Huţu în 1975: Unui avar - „La un bufet când l-am cinstit,/ L-am întrebat: E bună berea?/ Dar el e-atâta de zgârcit,/ Că nu şi-a dat măcar părerea.” Din contra, mie de câte ori mi s-a întâmplat, limbile ni s-au eliberat și am spus, cred, toate neroziile din lume, simțindu-ne fericiți. Că avea dreptate Benjamin Franklin cu citatul lui clasic cum că „berea este dovada vie a faptului că Dumnezeu ne iubeşte şi vrea să fim fericiţi”.
Și sunt de acord cu Mitică Ion că astăzi circul e mai mult pe web, făcând un turism ieftin: „Vara beau doar bere rece,/ Iarna numai ţuică fiartă/ Şi excursii fac vreo zece/ Doar pe... hartă.” Bine că am lucrat ani mulți la stat, în apărarea națională, în cercetare și în învâțământ și nu am lucrat la patron, deoarece „decât să-ţi dea un salariu întreg, patronul român preferă să-ţi dea un pahar din berea lui” (aforism de Victor Martin din „Violatorii zilei de mâine”).
Și mă feresc pe cât pot de politicieni, criticându-i pe toți atunci când trebuie, precum Gheorghe Gurău (2010), care le dedică unora, care s-au <<murdărit>> în campania electorală epigrama: „Zahăr, bere, mici, ulei/ V-au făcut să fiţi cu <<Ei>>./ Azi, cu pensia tăiată,/ Achitaţi... nota de plată!”
Și uneori mă iau și de popii hrăpăreți, pe care nu i-a iertat nici Păstorel Teodoreanu care „se ia” de popa Man;: „Popa Man e om cu cap,/ Bere bea-n polobocel;/ Doar nu-s capră, zice el,/ Să mă mulţumesc c-un ţap.” Asta deoarece toţi suntem religioși și avem nevoie să credem în ceva. Eu cred că o să mai beau o bere, dar la domiciliu, chiar dacă Gabriela Genţiana Groza ne amintea în 2008 pretenţiile modeste în cuplu: „Dintre micile pretenţii/ El susţine cu temei:/ Fotbal, bere cu băieţii.../ Şi vreo două, trei femei!” Așa că fiind la domiciliu, ce rost ar avea?
Că cu berea în față, când iarna a trecut, îl pot citi ușor pe Bacovia, care descrie orașul în poezia „Şi ninge”: „Şi ninge în oraşul mare/ E noaptea plină de orgii,/ Iar prin saloane aurii/ S-aud orchestre şi fanfare.// Femei nocturne, singurele,/ La colţ de stradă se aţin,/ Desfrâu de bere şi de vin/ Prin berării şi cafenele.// De orbitoare galantare/ De diamant şi de rubin.../ Şi de averi oraşu-i plin/ Şi ninge în oraşul mare!.../”
Dar mai ușor cu berea asta, mai cu moderație, că și din ea poți ajunge criță, așa cum ne învață românul pitulat în țara cu arțari, Valeriu Cercel, care ne adresează o Insultă bahică - „Uite-aşa-s românii-n sfere/ Când se-mbată şi-ajung criţă,/ Chiar de beau rachiu sau bere,/ Ei se dau că sunt de viţă!”
Și neuitându-l pe Păstorel, ne amintim că de fapt cânta și bea mai mult vinul, cu toate că Ion Pena susține în „Scrieri” (2011): Moartea lui Păstorel - „Ce amar eveniment!/ Ce izvor de tragedii:/ Brusc, dădură faliment/ Patruzeci de berării...” Trebuie să-i fie studiată mai bine biografia!
Și muzica nu ne lasă să nu ne amintim de bere, în diferite timpuri și cu prezențe diferite. Că dacă nu sunteți temperați, puteți ajunge la spitalul de urgență și să cântați pe holuri „Trăiască berea” împreună cu Dan Helciug (click AICI).
Și melodia cu invitarea nevestei la crâșmă la o bere o puteți asculta în diferite interpretări pentru o justă comparație între Fuego (vezi AICI), Nicolae Furdui Iancu (vezi AICI), inegalabila Maria Tănase (vezi AICI), Loredana (vezi AICI). O suită de melodii pentru studenți (folclor studențesc) înepe chiar cu acest „Hai, iu, iu, iu,iu, iu, iu..” (vezi AICI). Și dacă nici studenții nu știu să bată cuie, atunci...
„Una bună împreună”, Câmpulung Muscel, 2009
Și dacă vreți să citiți 20 de curiozități despre bere, le urmăriți AICI!
Să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cândva, undeva!
Constantin NIŢU
1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;
2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
-->
Comentarii
Poftă bună! În curând postez despre sarmale... Pregătiți-vă să salivați!
Uau! Mulțam de trecere! Că duminică e dezlegare și la.... Plătică. De ceva timp mă tot uit admirativ la cele trei beri... Deh, om normal.... Dar mă spovedesc și îmi recunosc păcatele tinereții.... Cec amintiri și retrăiri plăcute!
Domnule Nichita,
Vă rog să nu-mi țineți partea,
N-am ajuns în așa hal,
E defect, mi-a plăcut cartea,
Altfel sunt un om normal....
(Care cu plăcere zilnic bea o bere)
Și pe-acest pământ,
Jur că n-am fost sfânt!
Deunăzi fui la duhovnic, la care mă spovedii. Mi-am recunoscut toate păcatele tinereții... Ce amintiri plăcute...
Dar poate nu voi mai scrie despre diferite limbi, că ne vom întoarce de unde am plecat..... Totul a început (studiul limbilor) în 1997, când am predat niște cursuri inginereaști și geografice în Suedia, despre care am și scris pe site. Mă ocupam cu toponimia, între inginerie și limbă. Soția unui profesor universitar de geografie era specializată în limba română. Ea, tot profesor universitar, mi-a povestit despre Olsen, un mare lingvist, care a scris excelent despre limba română. Respect!
mă-ntreb, cine sunteți de fapt
un om special... cu-n super act -
cu-o pregătire multilaterală
impresionantă și specială...
DOMNULE NIȚU CONSTANTIN !
Felicitări și mulțumiri... pentru
tot ce postați pe Cronopedia !
Respect!
Interesant...Mulțumim frumos!