Bucătar
Moto: „Iubirea-i hrană şi beţie,/ Mi-a zis cândva, tăind mezelul:/ Ca bucătar nici nu mai ştie/ La câte le-a făcut el felul.” (Vasile Darie, 2007)
Dicționarele arată în numeroase definiții, cum că „bucătar” provine din bucată + -ar și e acel ins care are meseria de a găti mâncare și e sărbătorit pe 25 iulie. Conform MDA2 (2010), dinspre turci, bucătar-bașa însemna bucătar-șef. E și un lucrător specializat în gătitul bucatelor (într-un local de alimentație), sursa: NODEX (2002).
Bucătari
Bucătarului i se mai zice prin Moldova cuhar (din ucraineanul кухарьи - kuharij), prin Transilvania și Banat socaci (din maghiarul szakács, dar ăsta vine din slavonul bisericesc sokačь), (înv.) magher (din slavonul магеръ - mageri), sursa: Sinonime (2002). Iar în argou, bucătar-șef este șeful unui laborator clandestin de preparare a drogurilor (sursa: Argou, 2007).
Wikționarul repetă că bucătar provine de la bucată + -ar, bucată venind din latinul vulgar *buccata, acesta din latinul bucca, „gură plină”, probabil nume celtice, deoarece tăblița Larzac menționează cuvintele bocca și boca, cu semnificații necunoscute (tăblița a fost găsită în 1983 în comuna L'Hospitalet-du-Larzac, Aveyron, din sudul Franței și este păstrată în muzeul din Millau, suportul unora din cele mai importante inscripții în limba galică).
În acest caz, ar putea proveni din proto-indo-europeanul *bʰeHw-, „a se umfla”, el însuși imitativ, etimologie neagreată de belgianul Michiel Arnoud Cor de Vaan (Gent, vezi AICI, pe unde a studiat nora Isabelle). Comparați cu francezul bouchée, „bucată de aliment solid”, din bouche, „gură” + sufixul –ée, italianul boccata, portughezul și spaniolul bocado, toate însemnând „îmbucătură”.
Cuvântul „bucătar” în diferite limbi
Să vedem cum i se zice bucătarului în diferite limbi:
a) aşçı în turcă (aş, „mâncare gătită” + -çı), aşpaz în azeră (din persanul âšpaz - آشپز, din aş, „mâncare” + -baz, cu schimbarea unei consoane din aşbaz, „amator de pilaf”), âšpaz – شپز în persană;
b) bucătar în română;
Bucătăria, locul de muncă al bucătarului
c) còcaire în galica scoțiană, cócaireacht în irlandeză, cociñar în galiciană, cocinero în spaniolă (cocinero din latinul vulgar *cocīnāre, din latinul coquīnāre, vezi coquīnō), cosinar în occitană, coujhner în valona nepoatei Amélie (rădăcina «coujhene», „bucătărie”, + «-er», după francezul «cuisiner»);
d) ogydd în galeză;
e) cook în engleză și frizonă (din englezul evului mediu cook, din vechiul englez cōc, „a găti”, din latinul coquus, „bucătar”, din coquō, „gătesc”, din anteriorul *quoquō, acesta din proto-italicul *kʷekʷō, din proto-indo-europeanul *pékʷeti prin asimilarea lui p-kʷ, din *pekʷ-, „a găti, a coace”);
f) cozinheiro în portugheză, cuiner în catalană, cuisinier în franceză (cuisine + -ier, corespunde latinului vulgar *cocīnārius, din latinul coquīnārius, „care aparține bucătăriei”, din coquīna, „bucătărie, gătire”), cuschinar și cuschiner în romanșă, cuxinar, coxinar, cusinar în venețiană;
g) cuoco în italiană și corsicană (din latinul coquus, „bucătar”);
h) gotvač - готвач în macedoneană, gotvach - готвач în bulgară (din gotvi – готви, „a găti” + -ač - -ач);
i) khoharar - խոհարար în armeană, Kach în luxemburgheză, Koch în germană, kock în suedeză, kok în daneză, malteză și neerlandeză, kokhn - קאָכן în idiș, kokk în estonă și norvegiană, kokki în finlandeză, kokkur în islandeză, kuk - קוק în ebraică, Kuka - ਕੁੱਕ în punjabi;
j)kuvar - кувар în sârbă, kuhar în bosniacă, slovenă și croată, kucharz în poloneză, kuchař în cehă, kuchár în slovacă, kuchar - кухар în bielorusă, kúxar - ку́хар în ucraineană;
k) kuzhinier în albaneză (împrumutat din franceză);
l) mágeiras - μάγειρας în greacă (din vechiul grec mágeiros - μάγειρος, „bucătar”, acesta din másso – μάσσω, „a face ceva cu mâinile”, din greaca antică, și acesta probabil din μακιω - makiō, din proto-indo-europeanul *mh₂ḱ-ye-, din proto-indo-europeanul *meh₂ḱ-);
m)mzareuli - მზარეული în gruzină;
n) pakaana - पकाना în hindi, pácati - पचति în sanscrită, pačaiti în avestană, päk- în tochariană (din proto-indo-arianul *páćati, din proto-indo-iranianul *páčati, din proto-indo-europeanul *pékʷeti, „a găti”), pjek în albaneză (din proto-indo-europeanul *pekʷ-, „a găti, a coace”);
o) povar - повар în rusă și ucraineamă (pentru distracție, AICI vedeți un film sud-coreean, tradus în rusă, „Великий повар / Шеф-повар / Sic-gaek”, „Bucătarul șef”, din 2007!), pavārs în letonă;
p) poxtan - پختن în persană (din proto-indo-europeanul *pekʷ-, „a găti, a coace”);
r) Rām̐dhuni - রাঁধুনি în bengali;
s) sukaldari în bască (origine necunoscută; AICI vedeți episodul 1 dintr-un film cu acest titlu, e și un restaurant cu acest nume în Barcelona);
Disciplină în notarea datei, orei și mesei la restaurantul Sukaldari Barcelona
t) szakács în maghiară (luarăm noi socaci și socășiță de la ei, dar e probabil un cuvânt de împrumut, poate de la slavi; comparați cu rusescul – slavon bisericesc sokačь, bucătar, care a fost împrumutat și în rusă; după terminație ar putea proveni dintr-o limbă turcică; cuvântul szakács ar putea fi moștenit dinainte de cucerirea de către unguri a câmpiei panonice și a împrejurimilor);
u) tbkh - طبخ sau tabach - طباخ în arabă (din rădăcina ṭ-b-ḵ - ط ب خ, cognat cu ebraicul tavákh – טבח, „a masacra”);
v) virėjas în lituaniană.
Și uite că multe nații au moștenit de la francezi cuvântul „chef”, adică pe românește botezat „șef”! De exemplu, englezii l-au luat de la francezi, de la poziția de la „chef de cuisine”, „șef al bucătăriei”, francezii l-au moștenit din vechiul francez chief , „șef”, acesta provenind din latinul vulgar *capum, „cap”, din care se trage și căpitan, *capum se trage din latinul caput, „cap”, acesta din proto-indo-europeanul *kauput-, „cap”.
Și titlul ăsta se dă acum bucătarului șef al unei case mari, bucătarului șef al unui restaurant, al unei cantine, dar și oricărui bucătar mai acătării, recunoscut prin rețetele sale și prin îngrămădeala la posturile TV! Așadar, dacă tipul nu e bucătar șef, e numit „chef” - șef după prestigiul său. Vorba lui Mărgineanu despre prestigiu - „ce să fac eu cu el?” Iar ca argou numele se dă unuia care fabrică droguri!
Și tot așa, pe „chef” l-au mai adoptat albanezii (shef), bielorușii (шэф - šef), ucrainenii și rușii (шеф - shef), bosniacii (šef), catalanii (xef), cehii (šéfkuchař), slovacii (šéfkuchár), corsicanii (chef), grecii (σεφ - sef), evreii în idiș (שעף - shef), letonii (šefpavārs), maghiarii (séf), neerlandezii (chef), polonezii (szef), portughezii (chefe), turcii (şef), dar și românii, care au luat „șef” întâi din turcește prin kef, keyif, apoi „chef” de la francezi, lăsându-l netradus, cu toate că facem un chef (petrecere, zaiafet, beție) ori de câte ori avem chef (adică dispoziție, dorință, poftă, capriciu, dambla)... De râsul lumii...
Bucătarul în (c)arte
Moto: „Foamea e cel mai bun bucătar.” (proverb românesc)
Știm noi din propria experiență că „foamea e cel mai bun bucătar”. Că dacă găsim oarece prin frigider, prin cămară, prin ogradă, prin grădină, prin pădure, încropim noi ceva dacă avem un aragaz, o plită, niște pirostrii la un foc afară (plus Viorica). Că ne aducem aminte imediat de Ispirescu („Bucătarii curții... nu știu ce făcuseră, că nici focul nu era făcut pe vatră”).
Bucătar sau chef?
Până și în biblie se scrie de nenumărate ori despre bucătar, pregătirea bucatelor, îmbucătură ș.a. Exemplificăm doar prin câteva versete: Ezechiel 24:10 („Mâna pe lemne, aprindeți focul, fierbeți carnea bine, adăugați mirodenii și lăsați oasele să fie arse.”), Regi 17: 6 („Corbii i-au adus pâinea și carnea dimineața, apoi și seara și el bea apă din pârâu.”), Exodul 29:31 („Să luați berbecul hirotonisirii și să-i fierbeți carnea într-un loc sfânt.”), Samuel 17:17 („Atunci Isaiia a zis fiului său David: - Luați acum, pentru frații voștri, o porție de boabe coapte și cele zece pâini și duceți-le în tabără pentru frații voștri.”), Josua 5:11 („În a doua zi după Paște, în acea zi, au mâncat o parte din recolta de pe câmp, cocături nedospite și boabe măcinate.”), Geneza 25:29 („Când Iacov a gătit tocana, Esau a venit de la câmp și a fost furios.”) ș.a. Faceți bine și nu citiți doar biblia!
Biblia
Și din proverbe sau zicale aflăm că „cine nu suferă fumul, nu se face bucătar”, că „un bucătar firav nu poate fi de încredere” sau că „oala păzită nu dă în foc”. Unii bucătari obosiți de atâta muncă, afișază la geam anunțuri ca „Bucătărie închisă din cauza unei boli: M-am săturat de gătit!” sau „Nu gătim în zilele care se termină cu i!” Un „chef” ca Petrișor se laudă: „Sărut mai bine decât gătesc”.
Și însoțindu-mă eu cu ardeleanca Viorica, fata care gătește excelent, deși „am furat-o” imediat după facultate, mă mir de doi prieteni care se laudă cu expresiile „familia mea mănâncă din toate grupele de alimente: fast food, congelate, conservate şi pentru microunde ...!”, respectiv „Rețeta mea preferată ..... mănâncă în oraș!”. Și mai găsiți multe altele dacă insistați!
Victor Melian, prin vorbele sale, crede că poate distinge un bocătar de un „chef” („Un bucătar găteşte feluri de mâncare. Un chef inventează, creează, încearcă, adaptează un produs culinar.”, „Un chef este ca un mareşal care îşi conduce trupele către victorie.”, „Un chef implementează un meniu în așa fel încât toată echipa ştie să-l reproducă întocmai, oricând.”, „Un chef bun ar trebui să aibă cunoştinţe excelente de gastronomie, economie, psihologie, marketing şi să fie la curent cu ce se întâmplă în lume.”, „Un chef caută materia primă ideală, sursa de unde s-o cumpere la un preţ favorabil, construieşte un meniu în baza profilului restaurantului, pe baze de rentabilitate economică.” Etc.). Poate se pricepe omul...
Scenariștii, cineaștii, nu ocolesc bucătarii, exemplificând acum prin câteva replici din filmul artistic Ratatouille (de desene animate îl vedeți AICI):
„Gusteau (văzând că Remy tocmai vrea să mânânce o bucăţică de pâine de la masa cuiva): Ce faci?
Remy (mormăind): Mi-e foame! Nu ştiu nici unde mă aflu şi nici dacă voi mai găsi mâncare pe undeva.
Gusteau: Remy, tu eşti mai presus de aşa ceva. Tu eşti un bucătar! Un bucătar creează! Un hoţ fură. Tu nu eşti un hoţ.
Remy: Mi-e foame.
Gusteau (zâmbind): Va veni şi mâncarea, Remy. Este întotdeauna mâncare pentru cei cărora le place să gătească. (Dispare)”.
Iar după decembrie 1989 ați putut vedea filme pe care până atunci nu aveam voie să le vedem, mai ales referitoare la războiul din Coreea. Unde o fi adevărul nu știm! Exemplificăm cu câteva replici în temă din filmul serial M.A.S.H., despre un spital militar al S.U.A., din Coreea (episodul 1 îl vedeți AICI):
„Charles: Mi-am permis să planific un ospăţ în seara asta, de genul cu care cerul gurii tale de plebeu nu s-a mai întâlnit niciodată.
Pernelli: De-abia aştept.
Charles: Fiecare fel de mâncare poate fi pregătit cu ingredientele care sunt în aceste cămări jalnice. La antreu vom servi vită Bourgogne fărâmată.
Pernelli: Cum e aia?
Charles: Pe înţelesul tău, Chateaubriand pe pietriş. Ca garnitură vor fi cartofi lyonezi, iar la desert înclin către rum baba.
Pernelli: Hmm...
Charles: Ştii ce este rum baba?
Pernelli: Mda, este unul din cântecele lui Desi Arnez.
Charles: Şi te mai numeşti maestru culinar?
Pernelli: Nu, mă numesc bucătar. Maeştrii culinari nu au tatuaje.”
Mai exemplificăm cu câteva replicici din filmul serial de desene animate South Park (vedeți un episod AICI):
„Stan şi Kyle: Bună, Chef.
Chef: Nu mă mai cheamă Chef. M-am convertit la islamism.
Stan: La islamism?
Chef: De acum, numele meu este Abdul Mohammed Jabar Rauf Kareem Ali.”
Și fiindcă veni vorba de „rum baba”, Martin Wishart ne explică modul de preparare (vezi AICI).
Candace Simpson-Giles învață doamnele „Cum să fii o lady” (vezi AICI), precizându-le că „O lady nu îşi pune sare în mâncare decât după ce o gustă. Nu trebuie să-l insulte pe bucătar în acest fel.”. Și cum în altă postare legam armata de cazanul cu mâncare, la ieniceri de preferință cu ciorbă, iar la români cu fasole și cârnați, anintim ce scria Ion Antonescu („Am comandat şi eu trupe şi de când am fost sublocotenent şi până la regele Carol n-am făcut decât să mă cert, până la bătaie sau boxare pentru hrana soldatului. La mine la Divizie se mâncau două feluri de mâncare — la Regimentul 9 Roşiori, regimentul meu. La Şcoala de Război, soldatul de la depozit avea două feluri de mâncare. Era şi curat. Toată lumea avea ce-i trebuia pentru că mă mişcam. Totul era ţinut în cea mai perfectă condiţie. Astăzi nu se mişcă nimeni. Sunt loviţi parcă de paralizie progresivă. Nu sunt inspectaţi.”). Ce se zice azi despre armată, fiind general al mileniului trecut, nu comentez (Mari români). Ce crede Oprea nu mă interesează... Nu știm cum răspund generalii de salon Oprea, Iordănescu și Năstase....
Epigramiștii nu îi uită nici ei pe bucătari. Vasile Manole, în „Epigramei, cu toată dragostea”, 2018, ne arată scurt și clar ce e un master chef („Zilnic îşi atinge ţelul/ Nu munceşte în zadar,/ Soaţei îi tot face <felul>,/ Că e mare bucătar.”). Ne luăm după indieni și aflăm un posibil meniu („Foame, poftă şi sare: trei feluri de mâncare.”).
Gustos
Mircea Ursei, în „Mozaic epigramatic”, 2009, reproduce un dialog cu ospătarul buclucaș răzbunător, știe el pe ce („- Tare-ncet te mişti, Ilie,/ Ai cumva discopatie?/ - Cred că da. O clipă doar,/ Să-l întreb pe bucătar.”), pe când Eugen Deutsch trage cu ochiul în 2011 la năzbâtiile unui bucătar, „chef” îndemnat de cineva sau din proprie inițiativă („Un bucătar ce, cu talent,/ În ciorba altora presară,/ Piperul iute, condiment/ Şi-un pliculeţ de sare-amară!”.
Prin 2008 Paul Constantin îi dedică o strofă unui bucătar bine `dotat" („Are mult creier băiatul,/ Nu-i deloc deficitar,/ Asta ştie întreg satul,/ Dar <pane>... că-i bucătar.”).
Constantin Enescu definește în 2011 o „iubire cu foc” („I-a rupt inima în două/ Şi a pus-o la grătar,/ Nu ştia că are două.../ Rezervă... de bucătar...”), pe când George Ceauşu ne explică ce este intuiţia feminină („Dumneaei şi-a pus amprenta/ Şi pe soţul bucătar,/ Ca să frece dânsa menta.../ Din dresing până-n budoar!”).
Neavând altceva mai bun de făcut, bârfitorul Igor N. Costiuc se ia de soacra bucătăreasă („Soacra mea e bucătar/ Cu bucatele-i vestite:/ Îi dă fiului izvar/ Iar nurorii... zile fripte.”), iar Vasile Darie definește prin 2007 bucătarul („Iubirea-i hrană şi beţie,/ Mi-a zis cândva, tăind mezelul:/ Ca bucătar nici nu mai ştie/ La câte le-a făcut el felul.”). Și aflați că izvar, regionalism, este un vin, de obicei roșu, fiert cu piper (și îndulcit cu zahăr.
Constantin Păun, prin 1997, în „AsteRISCuri”, se oprește tot asupra soacrei („Soacra, bucătar de viţă,/ Ţine nora-n furculiţă.../ Şi atâta o măângâie,/ Până face fata... râie!”). De ziua bucătarilor, 25 iulie, Petru Ioan Gârda își exprimă afecțiunile, cu un joc de cuvinte, fără discriminări („Acum, la ceas aniversar,/ Declar deschis, cu voce tare:/ Admir bărbatul bucătar,/ Dar şi femeia bucătare.”). Mă rog, bucă să fie!
Și cum lumea nu începe cu noi, în 2010, din „Râsul lumii la români”, în traducerea lui Tudor Măinescu, aflăm dedicația lui Marţial (Marcus Valerius Martialis, poet latin) către Aulus, comparând cititorul cu bucătarul și mâncarea gustoasă cu slovele meșteșugite („Lectorul şi-ascultătorul vor să aibă a mea carte;/ Un pretins poet îmi spune că e dată de o parte./ De părerea lui nu-mi pasă, eu mâncarea o prepar/ Musafirilor să placă, nu oricărui bucătar.”).
Marțial
Epigramiștii știu că Marțial, creatorul epigramei moderne, cunoscut pentru cele 12 cărți de epigrame, manevra cu o mare ușurință gluma ironică și umorul caustic, prezentând instantanee din viața Romei din timpul împărăților Domițian, Nerva și Traian.
Nu știm cine era acest Aulus, prenume comun în antichitate în Imperiul Roman. Istoria ne spune că un Aulus era „omul bun la toate” al lui Batiatus (proprietar roman al unei școli de gladiatori din Capua, lângă Vezuviu), făcând orice muncă murdară ce i se cerea. Batiatus a omorât-o pe Sura, soția lui Spartacus, ceea ce a dus la moartea sa și a incitat la rebeliune când Spartacus, cel care a evadat din școala de gladiatori când a descoperit acest lucru și care va declanșa a treia răscoală a sclavilor (73 – 71 î.Hr.). La care Aulus se referă Marțial vom ghici.
Revenind în mileniul al III-lea, Ion Velican îl căinează în 2008, în „Printre epigramiştii olteni”, nu știm de ce, pe un biet bucătar părăsit de consoartă („Nevestei sale bucălate/ I-a făcut numai bucate;/ Recunoscătoare, fata,/ I-a făcut şi ea... bucata!”). Adică și-a donat cucoana o parte cuiva care o aprecia ca „bună bucățică!” Noi nu știm, n-am văzut! Doar constatăm!
Și în numele tuturor bucătarilor, vă dorim să fiți iubiți!
Constantin NIŢU
1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;
2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
-->
Comentarii
Cu așa bucătăreasă,
Nici de ciorbă nu îmi pasă...
Dar de află a mea nevastă:
Pot rămâne... fără creastă!
Cu așa bucătăreasă
Iese ciorba și mai deasă....