Jocuri de cuvinte - familie (1)

Jocuri de cuvinte – familie

Geografie lingvistică

 

 

 Partea întâi la:

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-familie

 

 

          Familia în (c)arte

 

          Moto: „Cine bea din vinul tău,/ Om deştept sau nătărău,/ Zice, fără să te ştie -/ Ce mai vin şi ce mai vie!// Însă cine te-a văzut/ Lângă dulcea ta domniţă,/ Uită vinul, şi tăcut/ Zice-n gându-i: Ce mai viţă!” („Madrigal. Prinţului Barbu Ştirbey, cu prilejul unei serbări dată în pivniţele sale şi în prezenţa familiei regale. Pe rimele viţă şi domniţă.”, madrigal de Cincinat Pavelescu, din Epigrame, 1925)

 

Această „formă de organizare a vieții oamenilor în comun, constând din grupul alcătuit din soți și copii”, dar și alte înțelesuri ale cuvântului familie, au fost remarcate la scriitorii români, precum Sadoveanu („În vremea aceasta a zilelor pline de lumină și fericire, cunoscură multe din familiile târgușorului.”) sau Bolintineanu („Eu nu cunoșteam ce fericire gustă acela care are o familie.”).

Negruzzi scrie despre familia unui domnitor („La monastirea Slatina... se vede și astăzi portretul lui și al familiei sale.”). Este vorba de mănăstirea Slatina, care a îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei (1522-1677), aici aflându-se mormântul domnitorului Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568), al Doamnei Ruxandra (fiica lui Petru Rareș) și ale celor două fete ale lor.


12373222482?profile=RESIZE_584x

Mănăstirea Slatina

(https://ro.wikipedia.org/wiki/M%C4%83n%C4%83stirea_Slatina)

 

De descendenți din familii de domn scriu și Vlahuță („Ăsta-i băiatul lui Șerban Costin, care zice că-i nepot de domn, da scăpătase rău toată familia; nu mai avea nimic.) și iarăși Negruzzi („Acum numai Ruxanda rămăsese din familia lui Petru Rareș.”).

Venirea comunismului a dus la alt concept de familie, demonstrat de proletcultistul Ion Pas („E în vorbă cu un băiat de familie bună.”), explicînd el că „famile bună” „eflecta concepția de clasă a burghezo-moșierimii. Îl imită la figurat ziarul Scînteia, familia find un „grup de oameni, de popoare, de țări cu interese și idealuri comune și care formează o puternică unitate („Familia frățească a popoarelor libere sărbătorește ziua de 1 Mai sub semnul întăririi lagărului păcii, democrației și socialismului, cea mai măreață cucerire a popoarelor.”, SCÎNTEIA, 1953, nr. 2649).


12373223253?profile=RESIZE_400x

family in Tanzania

 

Englezii ardeleanului prin alianță George al III-lea, din Viscri, au cuvântul family pentru familie, moștenit din medievalul târziu englez familie, din latinescul familia, „gospodărie”. În 1813, în Mândrie și prejudecată, Jane Austen scria: „Pentru Jane, el putea fi doar un bărbat ale cărui propuneri ea le refuzase și al cărui merit ea îl subevaluase; dar, după informațiile ei mai extinse, el era persoana căreia întreaga familie îi era îndatorată pentru primele beneficii și pe care ea se considera cu un interes, dacă nu chiar atât de tandră, cel puțin la fel de rezonabilă și dreaptă, ca ceea ce Jane simți pentru Bingley.” (To Jane, he could be only a man whose proposals she had refused, and whose merit she had undervalued; but to her own more extensive information, he was the person, to whom the whole family were indebted for the first of benefits, and whom she regarded herself with an interest, if not quite so tender, at least as reasonable and just, as what Jane felt for Bingley. [1813 January 27, Jane Austen, chapter XI, in Pride and Prejudice: […], volume III, London: […] [George Sidney] for T[homas] Egerton, […], →OCLCpage 200V]).

Atenție, heterosexuali, că family se folosește și ca argou pentru gay, comunitatea gay (gay slang, the gay community). În 1982, Gloria Godqueen, în Ce este într-o carte de joc, scria: „ […] Acesta nu este semnul tău distinctiv în Ames, Iowa. Și acolo lucrează «familia». . . nici un radar ca gaydar, spun mereu.” ([…] This is not your hallmark im Ames, Iowa. And there is «family» working there . . . no radar like gaydar, I always say. [1982 July 15, Gloria Godqueen, “What's in a card”, in Bay Area Reporter, volume 12, number 28page]).

Francezii au famille pentru familie, cuvânt apărut scris în anul 1337, moștenit din latinescul familia, „gospodărie” dérivat din famulus, famul, „servitor, sclav”. Honoré de Balzac, în Femeia la treizeci de ani, scria în 1832: „Familia, domnule, există? Neg familia într-o societate care, la moartea tatălui sau a mamei, împarte proprietatea și spune tuturor să meargă pe drumurile lor separate. Familia este o asociație temporară și fortuită sau întâmplătoare pe care moartea o dizolvă cu promptitudine. (La famille, monsieur, existe-t elle ? Je nie la famille dans une société qui, à la mort du père ou de la mère partage les biens et dit à chacun d’aller de son côté. La famille est une association temporaire et fortuite que dissout promptement la mort. [Honoré de BalzacLa Femme de trente ans, Paris, 1832]).


12373223267?profile=RESIZE_400x

Grande famille états-unienne (mare familie americană)

 

Arhaic, ca substantiv colectiv era grupul format din părinții, copiii și servitorii unei gospodării (ensemble formé par les parents, les enfants et les serviteurs d’une maisonnée). Simone Veil, în discursul la Conferința Internațională a Familiei de la UNESCO, la 8 ianuarie 1979, spunea: Până în secolul al XVII-lea, familia, după cum indică etimologia ei, întrucât cuvântul provine din termenul latin famulus, slujitorul, cuprindea toți părinții și servitorii. Și tocmai în acest sens vorbește despre asta La Fontaine când scrie: „micul dejun foarte bine, la fel și familia lui, câinii, caii și servitorii, toți oameni cu dinți buni. (Jusqu’au XVIIe siècle d’ailleurs, la famille, comme l’indique son étymologie, puisque le mot vient du terme latin famulus, le serviteur, englobe l’ensemble des parents et serviteurs. Et c’est dans ce sens qu’en parle La Fontaine lorsqu’il écrit : « il déjeune très bien, ainsi fait sa famille, chiens, chevaux et valets, tous gens bien endentés. [Simone Veil, discours à la Conférence internationale de la famille à l’UNESCO, Paris, 8 janvier 1979, dans Simone VeilMes combats, Bayard, 2016, page 383]).

Trecem granița nevăzută a două țări Schengenm, din Franța spre Germania. Nemții au pentru familie cuvântul Familie, Împrumutat în secolul al XV-lea tot din latinescul familia (im 15. Jahrhundert von lateinisch familia). Într-o traducere a romanului Anna Karenina a lui Lev Tolstoi (Google Books) se scria în 2011: „Toate familiile fericite sunt asemănătoare între ele; dar fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei special.” (Alle glücklichen Familien sind einander ähnlich; aber jede unglückliche Familie ist auf ihre besondere Art unglücklich. [Leo Tolstoi: Anna Karenina. Null Papier Verlag, 2011 (übersetzt von Hermann Röhl), ISBN 978-3954180004, Google Books]).

Sărim la cei cu operațiunea specială contra fraților lor ucraineni, rușii, din „familia slavilor”. Rușii au pentru familie semʹja - семья și semejstvo – семейство. Ucrainenii folosesc sim'ja – сім'я, iar bielorușii sjam’já - сям'я (ca și rusescul semʹja - семья, moștenite din vechiul slavic de est sěmija - сѣмиꙗ, „familie, gospodărie; soț, soție”, din proto-slavicul *sěmьja).

Repetăm în rusă cele scrise de Lev Tolstoi în Anna Karenina în 1873-1876 [Wikisource]: Toate familiile fericite sunt la fel, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei. (Все счастливые семьи похожи друг на друга, каждая несчастливая семья несчастлива по-своему. [Л. Н. Толстой, «Анна Каренина», 1873–1876 гг., Викитека]).

Rușii au împrumutat și termenul familie pentru mafie,. În domeniul criminalității (trans., crim. un grup de oameni care s-au alăturat mafiei, перен., крим. группа людей, вступивших в мафию). Într-o lucrare tradusă în rusă, Nașul 2, Don Dominick scria: „Bine ați venit în familie!” 9Добро пожаловать в семью! [Дон Доминик, «Игра „godfather 2“»]).

 

 

 

          Curiozități despre familie

 

          Moto: „La viaţa libertină nu abdică/ Şi, printre doamne, dă şi astăzi iama,/ Iar după ce-şi mărit-a doua fiică,/ Doreşte să o facă şi cu mama.” (Soţ grijuliu cu familia, de Mihai Haivas, din revista Booklook)

 

Cei mai tineri miri înregistraţi vreodată sunt din Bangladesh. În 1986 două familii de nobili au vrut să întărească arendarea unui teren pe o perioadă de 20 ani, prin unirea destinelor a doi din copii. Fetiţa avea 3 luni, iar băieţelul 11 luni.  Cel mai lung mariaj înregistrat a durat 86 ani, între 1853 şi 1940. El a fost între Sir Temulji Bhicaji Nariman şi Lady Nariman din Bombay. Au fost căsătoriţi de la vârsta de 5 ani.

Într-un sat din Ungaria a fost o nuntă care a durat 7 zile şi 7 nopţi în şir. Au participat 550 de șogori, le-au cântat la ureche 80 de lăutari, s-au mâncat: 20 de porci, 8 viței, 4 vaci, 400 de găini, 200 de gâşte, câteva sute de kilograme de prăjituri şi s-a golit o pivniţă întreagă de băuturi.

Au avut loc câteva nunţi de milioane! Actriţa Elizabeth Hurley și omul de afaceri indian Arun Nayar, după o nuntă fabuloasă într-un castel rural din Anglia, s-au recăsătorit la Jodhpur, în India, unde au cheltuit 1,75 milioane de euro. Celebrul Paul McCartney din „Beatles” şi fostul manechin Heather Mills au făcut în 2002 o nuntă de 2,4 milioane de euro. În 2010, Chelsea Clinton, fiica ex-preşedintelui SUA Bill, s-a dovedit fidelă amicului din copilărie Marc Mezvinsky, actualmente bancher, într-o petrecere care a costat cam 3,4 milioane de euro. Elisabeth Taylor (la al optulea mariaj) s-a cuplat cu noul ei amant, Larry Fortensky, lucrător in domeniul construcţiilor, la resedinţa numită Neverland Ranch a „megastarului” pop Michael Jackson, risipind vreo 2,7 milioane de euro.

Și tot așa, Wayne Rooney, fotbalistul-star al lui Manchester United, s-a cununat în 2008, după mulţi ani de linişte, cu partenera sa Coleen McLoughlin, pentru suma de 5,4 milioane de euro. Dar, cu această ocazie a vândut exclusivitatea publicării pozelor de la nuntă revistei „OK!” pentru 3,5 milioane! Vanisha Mittal, fiul miliardarului indian Lakshmi Mittal, care a cumpărat ieftin” combinatul siderurgic din Galați, s-a căsătorit cu Amit Bhatia, la Versailles (inclusiv grădinile Tuileries), unde a adus din patrie 12 avioane Boeing cu nuntaşi, totul costându-i puţin peste 45 milioane de euro.

Ceremonia nupţială televizată din 2011 a prinţului William şi a frumoasei Kate Middleton (prietenă  cu mine pe FB și Tw) a costat 23 milioane de euro. Prinţul Charles (acum din Viscri) si Diana Spencer (Lady Di) au cheltuit în 1981 cam 74 milioane de euro pentru nunta lor. Mariajul a durat 15 ani, iar la un an după divorţ prinţesa a fost victima unui accident rutier produs la Paris. Bani, taică!

În 1929 Helen (16 ani) lucra în magazinul mamei sale, în Walworth. Acolo l-a cunoscut pe Maurice Kaye (17 ani), care venise cu tatăl lui pentru a face aprovizionarea cu marfă. Tânărul a plăcut-o imediat de Helen, iar ea era atrasă de maşina lui (lucru rar pe atunci). S-au îndrăgostit, iar în 1934 se căsătoreau într-o sinagogă din sudul Londrei. La scurt timp, bărbatul a preluat afacerea babacului şi două magazine din Londra, iar în 1939 s-a înrolat ca instructor voluntar în Armată. În timpul războiului, totul a fost distrus de bombardamente, aşa că cei doi soţi s-au mutat în Bournemouth, pe unde am fost și eu în 1990. Acolo au venit pe lume şi cei patru copii ai cuplului. În 2014 Maurice şi Helen Kaye (atunci de 102 respectiv 101 ani) sărbătoreau 80 ani de căsnicie.

De săsătoria fiicei „săracului” de stânga Mircea Geoană, președinte de o noapte și care se mai vrea 5 ani, cu un milionar american, la un castel din Italia, nu avem informații. Știm doar de cumnatul său, uns cu pile director la o bancă a statului, dar condamnat pentru corupție și fugit în Turcia... Păi tot voi, mă? Ești pe primul loc în sondaje? Chiar așa?

Cea mai lungă căsnicie din România a fost a lui Ştefan Razum (născut pe 14 ianuarie 1877) şi a Catincăi (născută Rogalski, la 24.01.1879) se căsătoresc la 3 iulie 1903 la Botoşani. Trăiesc împreună 61 ani, până la 3 iulie 1964 când moare Ştefan. Catinca a mai trăit până la 13.12.1969.

În Marea Britanie, pe 25 august 1783, George Lumley (104 ani) s-a căsătorit cu Mary Dunning (10 ani) din Nortallerton. Mary era stră-stră-strănepoata celei care rupsese logodna cu Lumley în urmă cu 80 ani.

Hayi Abdoul Noor, un indian de 120 de ani, s-a însurat, pentru a doua oară la onorabila sa vârstă. Soţia sa, Samoi Bibi, avea doar 60 de ani. Puștoaică! Prima soţie a indianului murise cu 6 ani în urmă. Pentru că suferea de singurătate, Hayi Abdoul Noor le-a cerut copiilor să-i găsească o nouă tovarăşă de viaţă. Un cetăţean de 120 ani din Cairo vroia să se căsătorească a treia oară, dar nu-l lăsa familia.

Prom Kaewngarm (115 ani) din Tailanda o întâlneşte pe Bai Onnok (106 ani) la un concurs de sănătate pentru vârstnici, ei ocupând primele două locuri şi decid să se căsătorească. Prom a mai fost însurat de două ori, la 20 şi la 40 ani, după care copiii nu l-au mai lăsat.

O siriancă de 105 ani s-a recăsătorit cu primul ei soţ de 112 ani, după 50 ani de la divorţ şi decesul celui de al doilea soţ. Ginerele a respectat toate regulile, inclusiv oferirea unei locuinţe noi şi o zestre de 1000 dolari.

După 78 ani de convieţuire în comun, Zyness O'Haver (95 ani) şi Sallie Warren (94 ani) din Oklahoma City se căsătoresc. „Niciodată n-am oficiat căsătoria unui cuplu atat de nerăbdător", a declarat judecătorul districtual; cei doi se „mozoleau” înainte de a răspunde afirmativ la întrebarea tradiţională. La noi un actor cântăreț, Temișan, s-a căsătorit cu Monica Davidescu, actriță, după 13 ani de concubinaj. Ăla cu „ți-am dat un inel”, cu trei copii, a renunțat de tot. Își păstrează inelul...

Arthur Jonson, fost crescător de cai din Karlsborg (Suedia) se căsătorea la 101 ani cu Ingrid Engdahl, 55 ani. Arthur nu a mai fost nici măcar logodit până atunci. Cel mai în vârstă cuplu din SUA a fost format din Harry Stevens şi Thalma Lucas. Ei s-au căsătorit în 1994, când el avea 101 ani, iar ea 84.

În registrele stării civile din Comwall County (Marea Britanie) sunt înregistrate câteva căsătorii haioase. Astfel, în 1636 Micholas Bone (os) s-a căsătorit cu Priscilla Skin (Piele); în 1711 Charles Swine (Porc) a luat-o de soţie pe Jane Ham (Jambon). În 1791 John Mutton (carne de oaie) s-a căsătorit cu Ann Veale (carne de viţel) iar în 1802 Richard Dinner (cină) s-a unit cu Mary Cook (bucătărie, bucătar).

Artistul plastic Paul Grangure din Lugoj se căsătoreşte cu tailandeza Vilarat Sutthiratthanasopob. Probleme de pronunţie a numelui a avut primarul care a trebuit să oficieze nunta.

Patrick Craig (30 ani) din Birmighan o cunoaşte pe Rebecca Duffy (28 ani) în cadrul unei emisiuni la postul de radio BRMB, numită Doi străini, o nuntă”. După câteva minute de conversaţie, cei doi se căsătoresc, primind cadou o casă, o maşină pentru un an şi o lună de miere. O experienţă similară a fost in 1999, cei doi soţi de atunci divorţând după 3 luni.

Un cuplu indonezian, CEI DOI nu s-au întâlnit niciodată, s-au căsătorit pe Internet. Cei doi au schimbat jurămintele folosindu-se de un program de transmitere a vocii. Ceremonia a fost supervizată de un cleric musulman, iar căsătoria a beneficiat şi de sprijinul unei companii de telecomunicaţii din Indonezia, care le-a asigurat o cameră video, monitoare şi microfoane. Antena 1 și ProTV mai așteaptă.

În Vadodara, India, doi îndrăgostiţi au schimbat jurămintele de căsătorie prin telefon, după ce mirele nu a putut ajunge la ceremonie, din cauza violenţelor dintre hinduşi şi musulmani. Căsătoria la distanţă a avut loc după ce patrulele militare l-au împiedicat pe Sufiyan Agarbatiwala (21 ani) să ajungă la casa miresei.

La fel, doi indieni au fost constrânşi de împrejurări să-şi schimbe jurămintele de credinţă la telefon. Toţi sătenii din Murshidabad, Bengalul occidental, au putut să îi audă pe Irin Biswas (18 ani) şi pe Safikul Islam, maistru în Kuweit, când şi-au jurat credinţă, graţie unui telefon mobil, pus pe speaker. Mireasa a mărturisit presei că şi-a văzut alesul o singură dată, când a venit într-o vacanţă la ea.

Un caz similar a fost în Vermont (SUA): Joanne Packer (psiholog, 51 ani) şi Leon Ensalada (lt.col., 55 ani) s-au căsătorit prin telefon. Ea era la sediul Gărzii Naţionale din Vermont, în timp ce el se afla în cadrul trupelor americane din Afganistan (vezi binișor https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-taliban).

Richard Burton (SUA), cel căsătorit de două ori cu Elisabeth Taylor, a vrut să-i trimită unui prieten un text pe telefonul mobil, dar mesajul său a fost recepţionat de Debbie Hunter. Răspunsul a venit repede: Ai greşit persoana!”. Cei doi au început să corespondeze prin SMS-uri, au făcut schimb de fotografii şi, în final, au fixat o întâlnire. După şase luni cei doi s-au căsătorit.

Johor (Malayezia): Zabedah Mahedi (67 ani) s-a măritat după ce de-a lungul vieţii a respins 9 cereri în căsătorie. Soţul ei, Jafar Sirat avea 78 ani, 4 copii, 21 nepoţi şi 2 strănepoţi. În România în 1978, 10 femei sub 20 ani s-au măritat cu bărbaţi trecuţi de 60 ani. Au fost şi invers doar 3 cazuri. Eu în acel an eram la Hamburg...

12373223478?profile=RESIZE_710x

Subsemnatul, maior și francezul Boileau, căpitan, Hamburg, St. Pauli, 1978, departe de familii, cu abonamente permanente la metrou pe toate zonele („domiciliu” hotel Helgoland)

 

Mexicanul Marcelino de Jesus Martinez (36 de ani) s-a hotărât să-şi vândă fiica de 14 ani ca soţie, cerând în schimb 100 de lăzi de bere, 12.000 de euro şi oarece carne. Poliţia a fost informată de inedita «afacere» chiar de părinte, care s-a dus să-l reclame pe cumpărător pentru că nu s-a ţinut de promisiune. Martinez a fost arestat sub acuzatia de trafic de persoane. Poliţiştii l-au arestat şi pe ginere, care avea numai 18 ani.

O fată de 13 ani din Zahedan, Iran, e vândută (cam cu 1000 de euro) de tatăl ei ca soţie unui bătrân de 80 ani. Fata se întoarce acasă şi refuză să se mai ducă la soţul ei. Atunci, fratele ei ia puşca şi o omoară cu două gloanţe în piept.

În Muzafamagar (Uttar Pradesh), doi tineri, Vishal (19 ani) şi Somu (18 ani) sunt spânzuraţi de părinţii lor, cu aprobarea întregului sat. Vina lor: deşi proveneau din caste diferite, vroiau să se căsătorească.

Tânăra yemenită Elham Mahdi, 12 ani, a murit din cauza unei puternice hemoragii interne produse în urma actului sexual, la trei zile după ce s-a măritat cu un bărbat de peste 20 ani. Vârsta minimă pentru căsătorie este un subiect aflat sub dezbatere în Yemen, unde au loc tot mai multe cazuri tragice în care sunt implicate minore măritate la vârste extrem de fragede. O treime din fetele yemenite se mărită înainte de 18 ani, de cele mai multe ori cu bărbaţi mai în vârstă, unii dintre ei având deja şi alte soţii.

Englezul Roy Littlejohns se căsătorea în 1980 cu Madeleine Jones şi cei doi au împreună o fetiţă. În 1995, Madeleine îl părăseşte, ea suferind de epilepsie, şi sora ei geamănă, Micheline, care locuia cu ei în aceeaşi casă, îl ia de bărbat pe Roy (după pronunţarea divorţului).

Ca să vedeți mai multe, dați un click pe , #Familie sau pe #Cupluri. Surprize, surprize! Că doar nu vreau să iau doctoratul în „securitate familială națională” pe daiboj!

Singuri sau într-o familie, iubitori sau nu de familie tradițională, să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, cândeva, undeva! Să nu fie prea târziu!

 

Articolul în format pdf (salvați, distribuiți) la: Jocuri de cuvinte - familie.pdf

Articolul poate fi citit online și la:

https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/02/jocuri-de-cuvinte-familie.html

 

NC

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 15 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 16 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Această carte poștală prezintă două monumente arhitectonice de referință din municipiul Tecuci,…
Acum 16 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piesa de mai sus este o insigna realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor…
Acum 16 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu BLACKJACK - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 18 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA HĂLĂUCEȘTI, JUDEȚUL IAȘI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 18 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
24. (poezie, cybersonet)

budoarul răsăritului…
Acum 19 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Dobra, în limba maghiară - Dobra, în limba germană – Judendorf, este o comună din județul Hunedoara…
ieri
Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
23. (poezie, cybersonet)

budoar în zori (cybersonet XLV)…
ieri
Mai Mult…
-->