Jocuri de cuvinte – hora
Geografie lingvistică
Hora
Moto: „Dans rotit cu zel/ În ii şi cojoace;/ Cine intră-n el,/ Trebuie să joace.” (Hora, definiţie epigramatică de Mircea Ionescu-Quintus, din Dicţionar de epigrame, 1981)
Trebuie să scriu și despre horă, despre care știu din comuna natală, dans popular românesc cu ritm domol, în care jucătorii se prind de mână, formând un cerc închis. Cercul format de cei care execută acest dans se numește tot horă, ca și melodia după care se execută dansul.
„Ulița Gâștei” (str. Primăriei), comuna Stâlpeni, Argeș
Tot horă se numește popular și petrecerea țărănească la care se dansează jocuri populare, care se organiza în satele românești, mai ales duminica după amiază. Și eu am apucat în copilărie acest obicei, la care fetele mergeau cu mamele sau cu bunicele, paznici buni, dar, pe neașteptate, fetele dispăreau să bea oarece apă...
Dicționarele precizează etimologia: DEX '09 (2009) - „din bg. horo - xopo”, MDA2 (2010) - „E: ngr χαoρ” etc. Fiind un dans specific popoarelor balcanie, cuvântul este moștenit în final din cuvântul grec choró – χορό (vezi și χωρώ și χώρο), posibil prin intermediul cuvântului bulgar horo - хоро sau prin cuvântul turcesc hora.
Oameni deschiși, englezii au importat și ei hora, „un dans popular în cerc din Balcani și din cultura israelită și idiș din toată lumea”, din ebraicul hóra - הוֹרָה, cuvântul în idiș hore – האָרע, cuvântul românesc horă, din turcescul hora, probabil din cuvântul grecesc chorós - χορός, „dans”.
Mihai Vinereanu scrie despre horă: «horă – 1. dans în cerc; 2. melodie a acestui dans; 3. adunare sărbătorească unde se joacă hora. Ngr. χορός „horă” (Roesler, 578). Unii autori (Pușcariu, Lr, 280; DAR) consideră că a intrat în română prin intermediul bg. hóro. De altfel, există și formele sb. horo și, respectiv, tc. horo.
Forma χορóς „loc de dans” există și în greaca veche. Rom. horă este mai vechi decât contactele lingvistice ale vorbitorilor de limbă română cu neogreaca. Rom. horă și derivatele sale sânt mai răspândite în Transilvania, unde nu au existat niciodată contacte directe lingvistice între vorbitorii de neogrecă și românii de aici.
Boisacq (1067) crede că forma greacă provine din PIE (proto-indo-europeanul, n.n.) *g’horo. În schimb, Chantraine (1270) îl consideră cu origine incertă în greacă, dar îl apropie de PIE *gher, „a prinde, a cuprinde” (IEW, 442) ceea ce este cât se poate de plauzibil (v. gard). Din greacă provine lat. chorus „dans cu cântec”. Din fondul pre-latin. Der: a hori» [Mihai Vinereanu, Etymological Dictionary of the Romanian Language, Dicționar etimologic al limbii române, Journal of Romanian Linguistics and Culture, nr. 25/2020].
Cuvântul horă în câteva limbi:
❁ borbali - ბორბალი în gruzină;
❁ çarx în azeră;
❁ chœur, choeur în franceză (din latinescul chorus, „rotund, dans; trupă”, din grecescul antic khorós - χορός, „rotund, dans; cor; trupă”); choró – χορό în greacă, khorós – χορός, „rotund, dans; cor; trupă”, în greacă antică și în greacă bizantină;
❁ hora - хорa în bulgară (acum arhaic), hóra – הוֹרָה în ebraică, hora în engleză, finlandeză, neerlandeză, norvegiană, poloneză și turcă (acum arhaism), hóra în maghiară, horă în română, hóră în albaneză (acum dispărut), hore - האָרע, hore - הורה idiș, horo - хоро în bulgară;
❁ Juànzhóu - 卷轴 în chineză;
Cuvântul horă
❁ kolo - коло în sârbo-croată și în sârbă, kolo în croată și în bosniacă, kolut în bosniacă, croată și slovenă;
❁ ktsik - կծիկ în armeană;
❁ lil - 릴 în coreană;
❁ oro – оро în macedoneană, muntenegreană, sârbă și sârbo-croată;
❁ panze - پنزه în persană;
❁ xóra - хора rusă.
Македонско оро. Скопие, 2007 г. (Horă macedoneană)
Se observă că cuvintele dans și cor au avut o origine comună, că doar în română, macedoneană, bulgară, ebraică și idiș s-au păstrat semnificațiile de dans.
Hora în expresii
Moto: „Cine-ntinde hora mare/ De la Cluj în Calafat,/ Hora cu fete fecioare/ Şi guvern... remaniat?” (Ghici, de Vasile Iuşan, 2009)
„A ieși la horă” însemna în satele noastre a intra la vârsta cuvenită în rândul fetelor și al flăcăilor care joacă la horă. Asta deoarece „a nu-i veni cuiva vremea la horă” însemna a fi încă copil și se înțelegea bine chiar fără ore useristo-globaliste de „educație sexuală”.
„A se găti ca de horă” înseamna a se îmbrăca foarte frumos, cu hainele de sărbătoare, așa cum se îmbrăcau țăranii noștri, cu haine făcute de harnicele românce care cultivau și prelucrau cânepa (vezi „Jocuri de cuvinte – cânepă”) și inul, prelucrau lâna sau chiar mătasea (vezi „Jocuri de cuvinte – mătase”).
Mama și tata gătiți de horă
„A porni hora” înseamnă a începe hora, cel puțin de două persoane, unul cap și altul coadă. Ba glumeții aveau și câte-o strigătură: „Înainte, leule, ține coada, prostule (boule)!”, asta deoarece nu toți aveau curajul „să ducă hora înainte”. La alegeri hora pornește de la sine. „A dus hora înainte” și în sondaje și în final Nicușor, „gospodarul” care și la 50 de ani locuiește „cu chirie” și nu s-a 4remarcat nici măcar cu repararea unui metru de trotuar! Fonduri europene, canci! Păstrați-v-il!
De aceea există expresia „a duce sau a purta hora”, care însemna a fi flăcău de frunte, cam ca Cîțu (cacofonie intenționată). De, hora este și un cântec satiric, cu poantă epigramistică, strigat în timpul dansului, numită chiuitură, strigătură, dârlai. „A se prinde în horă” înseamnă a intra în horă, ceea ce fac cei care „aderă la situație”. Ce-ați zice de un dârlai zis pretinsului doritor să coasă nasturi la șefia NATO?
„Dacă ai intrat în horă, trebuie să joci” înseamnă că dacă te-ai apucat de un lucru, trebuie să te ții de el. Asta s-ar traduce prin lupta lui Barna, cel fără copii, pentru introducerea orelor de educație sexuală în școli (vezi „Jocuri de cuvinte – educație sexuală”), efortul lui Cîțu de a fi ales președinte de partid fără un program de țară, în dauna cheltuielii pe vaccinuri sau efortul prezidențial macronist de a uni armatele NATO și Ucrainei, de a trimite militari pe frontul ucrainean. Votanții i-au tras-o. Și Cioloș suferă!
Bunica paternă Nițu Maria, cu „haine de horă”, că avea 5 fete de păzit „ieșite pe rând la horă”
Mai există și expresia metaforică „a ieșit o horă...”, adică s-a lăsat cu scandal într-o anumită chestiune. Asta se întâmpla chiar și la hora horă, că flăcăii mai integrau oarece lichide, martor fiind în dosarul La horă-n sat chiar Nicolae Bunduri (E mare bal aici în sat,/ Şi până-n zorii dimineţii,/ La horă tobele se bat.../ Şi la bufet se bat băieţii).
Creator de hore nașpa
Cum poporul român este un popor creator, că uneori fu cam trist, cîțuit, lucovidit orbanist, ciucăit, nicușorizat, moldovenizat de covrigar, nu-i bai! În diferite zone ale țării au apărut hore „personalizate” - hora boierească (sau de-a mână), hora de la Bacău, hora Bucureștilor, hora de la Câmpina, hora dezgovelei (hora de la Naipu), hora domoală, hora dreaptă, hora gării, hora grecilor, hora iute, hora Izvoranului, hora înainte, hora înapoi, hora în bătaie, hora în două părți, în dreapta, în stânga sau într-o parte („de-a guvernarea”).
Personajele sau evenimentele istorice au dus la hora Jianului, hora la pas, hora lui Fărâmiță, hora lui Cuza (Angelica Flutur), hora Plevnei, hora lui Livente, hora Unirii ș.a. De hora lui Ciucă, hora lui Ciolacu, hora lui Geoană, hora USR, discutăm la toamnă...
Căsătoria și nunta au creat hora nunții (inclusiv PSD – PNL sau Tudose -Rareș Bogdan), hora bărbieritului mirelui, hora miresei, hora socrilor sau hora nașilor. Ba au mai apărut și hora moldovenescă, hora moșnenilor, hora națională, hora nouă, hora peste picior, hora repede, hora săltată, hora țărănească, hora țesută, hora țigănească (că de hora romani n-am auzit și nici de mușchi romani), hora mazilească și ce mai știți „ăi bătrâni”, din zona fiecăruia.
Ca mâine vom auzi de hora lui Orban, hora lui Cîțu, hora lui Johanis, hora lui Barnea, hora lui Cioloș (a trecut), tangoul guatemalezei Claudette cu șobolanii, că de hora lui Iliescu, hora lui Roman, hora lui Constantinescu, hora lui Băsescu, hora lui Tăriceanu, hora lui MRU, hora lui Ponta, hora lui Ghiță, hora DNA și a reziștilor cu Dragnea, hora lui Năstase, hora lui Oprea, hora Olguței etc, am tot auzit.
Hora de la Sud, mândria moldovenilor (nu ai lui Ciolacu)
Românii au exportat denumirea și în afara petrecerii, apărând „hora mătușilor”, adică o ninsoare cu vârtejuri, „hora-bora”, adică îngrămădeala „claie peste grămadă” ca în decembrie 1989, botezată de unii revoluție, de DNA lovitură de stat, sau regional chiar la „fân adunat sau împrăștiat dintr-o claie deja existentă ca să se usuce bine pe un loc de câțiva metri pătrați, pentru a se (re)forma apoi claia”.
După Odobescu, denumirea de horă a fost dată și unei încăperi spațioase la curtea domnească, pardosită cu lespezi, servind ca sală de așteptare pentru curteni sau ca loc de ospețe și petreceri. Haznaua sau comoara și patul domnesc răspundeau toate în „horă”, prin niște uși. Acum nu știm nimic de patul domnesc al lui Joules Werner obținut prin unirea a trei dormitoare.
Hora în (c)arte
Moto: „Vezi, Covidul nu ne lasă –/ Azi vom face hora-n casă;/ Dar va fi o horă mică,/ Eu cu soţul... şi-o pisică!” (Hora Unirii – 24 ianuarie 2021, de Carmen Cristina Ştefănescu)
Revista Contemporanul (S. II, 1953, nr. 359, 1/4) ne informa că „zărim de sus cercul horelor, minunat inel de trupuri vii, unduindu-se în ritmul neobosit al cântecelor”, pe când Sadoveanu descria o zi de paște („un scrânciob împodobit cu brazi se învârte, hora înflorită se leagănă-n soare”).
Șt. O. Iosif a introdus hora în poezie („Joacă fete și băieți/ Hora-n bătătură –/ Ah, de ce n-am zece vieți/. Să te cânt, natură!”), iar Ispirescu exprimă dorința unor fete de împărat („Toate fetele de împărat ar fi voit să joace lîngă el în horă”). Știu eu precis că nu lângă Cîțu, Cioloș sau Orban! Poate doar Raluca... Jules Werner, Ciucă și Ciolacu joacă altă horă. Discută în CSAT despre o baterie Patriot și despre scorul meciului Ucraina – România... (n-au citit precis ceea ce am scris eu pe la https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/06/jocuri-de-cuvinte-taliban.html).
La unii autori hora poate fi și metaforă, ca de exemplu la Sandu-Aldea („luna era acum sus, înconjurată de o horă de aburi”) sau la Păun-Pincio („Pe sus cocorii plângând se-adună/ Și-ncing în albastru o horă nebună”).
Camilar se referea la interdicția într-o anumită zi a petrecerii țărănești numită horă („În ziua de Sâmpetru, feciorii din Mălini nu făceau hore”), pe când Sadoveanu descrie petrecerea („Ieșise hora în marginea satului, ca să fie păstorilor petrecere. Bacii cei bătrâni, cu saricile mițoase până în pământ, stăteau răzemați în bâte, privind tineretul.”).
Creangă ne informa ce făceau doi flăcăi („cum vine duminecă, Ipate și cu Chirică se ieu și se duc la horă în sat”), iar Bujor descria cum se sparge petrecerea („din hora întreagă, mai rămăsese vreo cîțiva flăcăi”).
Eminescu obseva diversificarea instrumentului popular fluier („își puse în brâul verde un fluier de doine și altul de hore”), în schimb alții folosesc hora ca metaforă revoluționară, precum poetul proletar Dan Deșliu („Cântă treierătoarea/ Hore noi dimineții/, Crește fremătătoarea,/ Bucurie a vieții!”) sau ca scandal sau tărăboi ca V. M. Galan („Să vezi ce-or să mai sară pe tine... Să vezi ce horă o să iasă.”).
Nicolae Grigorescu, Hora
Stéphanie Del Regno, cu o documentare completă, scrie despre cuvântul horă: „Și România are cuvântul hora, un dans tradițional apărut în secolul al XVII-lea, interpretat la nunți sau festivaluri populare, dar este mai presus de toate dansul flăcăilor de însurat.” (La Roumanie abrite également la hora, danse traditionnelle apparue au XVIIe siècle, exécutée lors de mariages ou de fêtes populaires, mais elle est avant tout la danse des jeunes gens à marier. — (Stéphanie Del Regno, Le Chant des Ève, la danse des Adam: ou l’histoire du chant et de la danse dans l’humanité, 2018).
Fiind bună și ceva istorie, amintim cum definea Șăineanu hora în 1929: „joc în care dănțuitorii se prind de mâini și formează un cerc mare: hora e jocul național al Românilor, azi mai ales la țară; 2. arie sau melodie după care se joacă hora; 3. cântec de veselie si de joc (cu conținut satiric): în Ardeal horele se numesc chiuituri sau strigături; 4. Tr. doină (v. hori); 5. fig. danț în genere: văd hore vii de nimfe, de fauni, de satiri [Șăineanu, Dicționar universal al limbii române, ed. VI, 1929].
Theodor Aman, Round-dance at Aninoasa, 1890
Peste un deceniu, în 1939, Scriban definea hora ca: „1) hóră f., pl. e și ĭ (bg. horó, d. ngr. horós, horă, de unde și alb. hóră, de jur împrejur, și turc. hora, horă). Cel maĭ obișnuit dans popular românesc (în cerc și ținîndu-te de mână) pe măsura 3-4 saŭ 3-8 și 2-4. Melodia după care se dansează acest dans (în Trans., horă înseamnă și „strigătură” și „doĭnă”). Odinioară, locu coruluĭ în biserică, cafas, balcon. Dacă intri în horă, trebuĭe să jocĭ, dacă te-aĭ apucat de o treabă (de ex., de războĭ), trebuĭe s’o terminĭ. A te prinde în horă, a intra în horă, a începe să jocĭ hora. – La Dos. hoară. V. doĭnă [August Scriban, Dicționaru limbiĭ româneștĭ (Etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincialisme), Editura "Presa Bună", Iași, 1939].
Metafore ale secolului al XXI-lea
Moto: „«Iarba rea din holde piară».../ Piară şi «Bacul» din ţară -/ Vrem să învăţăm din DEX/ Tot ce e legat de sex!” (parodie de Girel Barbu, după Vasile Alexandri)
După ce citirăm motoul-dorință pentru elevii încă fără ore de educație cât pe ce sexuală, pe la horă-n sat să dansezi în doi cu amanta nu prea ținea, după cum ne informa Florin Rotaru, bun cunoscător al zicalei „știe tot satul ce nu știe bărbatul”, așa că te mulțumeai să intri lângă ea în horă și printr-o strângere discretă de mână să te gândești la acțiunile următoare (Cum îmi plăcea vecina mea,/ M-am prins în horă lângă ea/ Şi-n scurtă vreme s-a prins satul,/ Dar nu s-a prins deloc bărbatul).
Constantin Păun ne demonstra sensul metaforic al horei ca grupare de interese (O grupare uniformă/ Învârtită să se-ndese/ Şi-n final să ia o formă/ Ca un cerc de interese...).
Fără ore de educație oarecum sexuală predate la școală, Radu Păcurar, în Cuget, deci exist, dar nu mai rezist, din 2005, definea rolul femeii în hora conjugală a vieții (Azi e mare sărbătoare,/ C-am pornit a vieţii horă,/ C-o mireasă ca o floare
Carnivoră!). Ptiu, drace, fie la ei!
Valentin David dezvăluia metaforic o horă a femeilor în sistem elvețian, plătind înainte, pe bază de abonament, bănuim noi unde (Abonament mascat: Intru la femei în horă/ Pe sistem elveţian:/ Pentru-o vizită de-o oră,/ Vinieta-i pe un an!). Cum eu nu am fost în Elveția decât în secolul trecut, descriam doar ce am văzut la Hamburg (vezi „Călătorii (ne)geodezice, Germania, în Hamburg, St. Pauli”). De armamentul american plătit înainte pe altădată...
Tot metaforic definea spiritul Pavel Bellu în 1981, într-un Dicţionar de epigrame, plângându-se de o gașcă-horă a criticilor (Acuză-a criticilor horă/ Că epigrama e «minoră»./ Noi întrebăm maturul cor:/ De când e spiritul minor?).
Cum de multe ori la hora satului după o horă lentă se isca o sârbă îndrăcită, despre o asemenea trecere scria Ion Moraru, dar având ca dansatori protestatarii din piață, alde Bot și Ceaușescu, cred (Au schimbat, în contra firii,/ Pe întreg cuprinsul ţării,/ Vechea Horă a Unirii/ Cu o sârbă-a dezbinării!).
Despre un astfel de scandal povestea Sorin Cotlarciuc în 2011, despre săteni la joc, în O, tempora! O, mores!, pe tema „Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!" (Când sărbătoare e în sat/ Şi cântă pe tăpşan lăuta,/ Ei joacă hora legănat/ Şi unii-ncep apoi bătuta).
Metaforic definește o horă Dan Căpruciu, în „Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate”, în 2011, sesizând o asemănare vizibilă (Le pedepsise Prea Înaltul,/ Privind nelegiuirii «hora»,/ Căci fu Sodoma şi Gomora,/ Cum Camera e şi Senatul!). Pleacă Șoșoacă! Cu Lazarus... Niet circus? Se mută?
Hora Unirii
Moto: „Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română!” (Hora Unirii, Vasile Alexandri)
Un eveniment de seamă în formarea viitorului stat România a fost Unirea Principatelor Române, Mica Unire, la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.
Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-1832 în principate, în colaborare cu rușii, nu cu americanii, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri vamale între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu 1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman căruia îi erau suzerane principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizării unirii.
Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între marile puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu doar câteva instituții comune.
La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. În acest context a apărut Hora Unirii!
Hora Unirii este o poezie de Vasile Alecsandri (1821-1890), publicată pentru prima dată în 1856, în Steaua Dunării, revista lui Mihail Kogălniceanu, titlul original fiind Hora Unirei. Se cântă mereu pe data de 24 ianuarie, ziua Micii Uniri. Muzica a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher (1823-1898).
Vă rugăm să recitiți versurile:
Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inimă română,
Sa-nvârtim hora frăției
Pe pământul României!
Iarba rea din holde piară!
Piară dușmanii din țară!
Între noi să nu mai fie
Decât flori și armonie!
Hora Unirii
Măi muntene, măi vecine,
Vino să te prinzi cu mine
Și la viață cu unire
Și la moarte cu-nfrățire!
Unde-i unul nu-i putere
La nevoi și la durere
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește!
Amândoi suntem de-o mamă
De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină.
Amândoi avem un nume,
Amândoi o soartă-n lume.
Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,
În noi doi un suflet bate!
Vin' la Milcov cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să treacă drumul mare
Peste-a noastre vechi hotare,
Și să vază sfântul soare
Într-o zi de sărbătoare
Hora noastră cea frățească
Pe câmpia românească!
Și cum vorba lungă e sărăcia omului, vă recomand câteva interpretări ale cântecului de către:
Paula Seling (https://www.youtube.com/watch?v=UJ5Ljgy-_LU);
Maria Tănase (https://www.youtube.com/watch?v=aU4P-kpz6f0);
Clubul de Artă pentru copii „Arta Jucăușă" (https://www.youtube.com/watch?v=hcOGX7gKboI);
Corul armatei române (https://www.youtube.com/watch?v=ujEy99OQeK8) etc.
Constantin Voinescu ne amintea că în 2001 avu loc Hora Unirii, la Slatina (la minus 20 de grade), pentru a intra în Cartea Recordurilor (Jucând hora, hopa-ţopa,/ Vom intra, cu un nou look,/ Dacă nu în Europa,/ Cel puţin în Guinness Book).
Ovidiu Kerekes ne atrăgea atenția la 24 ianuarie 2019 că există o horă a politicienilor de vreo 29 de ani (Hai să dăm mână cu mână,/ Cei cu inima hapsână!/ Să împletim hora hoţiei,/ Pe pământul României!).
Rodica Nicoleta Ion descrie printr-un madrigal Hora Unirii din 2018, pe un ger ca lumea (Plecăm spre muntele de sticlă/ Privim la cer cum se ridică/ Un falnic steag şi-mbujoraţi/ Întindem hora, fraţi cu fraţi). Păcat de excelentul Cuza, trădat și expulzat, că de, le-a trebuit strămoșilor liberalilor, duinastie (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-dinastie).
Amatori sau nu de horă, să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, undeva, cândva! Dar să nu fie prea ârziu!
Articolul în format pdf este la: Jocuri de cuvinte - hora.pdf
NC
-->
Comentarii