Jocuri de cuvinte - horoscop (1)

Jocuri de cuvinte - horoscop

Geografie lingvistică

 

         Partea întâi la:

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-horoscop

           Astronomie

 

         Moto: „Noi suntem o cale prin care cosmosul se cunoaşte pe sine.” (Carl Sagan)

 

          De la astru sau stea trecem ușor la astronomie, cu vreo 14 definiții în dicționarele românești, care e o știință ce se ocupă cu studiul aștrilor, al sistemelor de aștri, al galaxiilor și al Universului (la noi moștenit din fr. astronomie, lat. astronomia, sursa: DEX '09, 2009).

Originea astronomiei se pierde în timp, Pitagora observând cel dintâi rotirea pământului în jurul soarelui (140 î.Hr.). Ptolemeu, din școala din Alexandria, nesubordonată Abramburicăi și nici concepției România educată cu care se laudă profesorul României eșuate, admitea, contrar lui Pitagora, că pământul e centrul universuluĭ (precum PSD în jurul Alexandriei, acum în jurul Buzăului și în jurul PNL și președintelui) și că toate astrele se învârtesc în jurul lui. Astronomul polonez Copernic, din țara fostă vecină care acum are personalitate în UE, demonstra în secolul al XV-lea că Pământul e o planetă ce se rotește în jurul soarelui (sursa: Scriban, 1939).

Astronomia e o știință bazată pe legi fizice și matematice, cunoscute de toți profesorii de fizică orientați spre cifra șase, prin care putem calcula exact momentul unei eclipse, poziția la un anumit moment a imaginii unui astru pe bolta cerească, momentele răsăritului și apusului unui astru (nu medic țâțolog italian fals) etc.

Pe lângă astronomie, mai există astrometrie (ansamblul de metode de determinare a poziției aștrilor), astronomie geodezică (studiază pozițiile aștrilor pe bolta cerească și orientarea Pământului într-un sistem de coordonate astronomice, determinarea coordonatelor geografice ale locului), astrofizică, astrofotometrie, astrogeologie, astrognozie (studiază denumirea și pozițiile reciproce ale aștrilor și constelațiilor), astrometeorologie, astronautică, astrografie (descrierea aștrilor) etc.

 

 

         Astrologie

 

         Moto: „Ea-i fecioară şi i-ar da/ Doar mâncare-aleasă.../ El e peşte şi ea vrea/ El să-i cadă-n plasă.” (Zodii, de Georgeta Paula Dimitriu, din Mărţişoare, 2009)

 

Pe lângă științele sau ramurile de mai sus, cei ce se ocupă cu vânturile, uraganele sau valurile sufletești au trecut la pseudoștiințe sau științe false, preamărite chiar și azi, ca astrolatrie (adorație a aștrilor) și astrologie (pseudoștiință care își propune să prezică destinul omului după poziția și după mersul corpurilor cerești la data și la locul nașterii). Și pentru astrologia asta există în dicționarele românești vreo 13 definiții!

Uite-așa, astrologia, cu o istorie a păcălelilor în diferite epoci și în diferite zone ale planetei, dar cu „vrăjitori” școliți, provine din astron - astru și logos - studiu (sursa: DN, 1986). Până și Lazăr Șăineanu (1859-1934), filolog, lingvist, folclorist și istoric cultural român, scria cu un secol în urmă că „această superstițiune absurdă nu dispăru din știință pe deplin de cât în sec. al XVII-lea; dar ea subzistă încă în popor, pentru care astrologul, filozoful și vraciul sunt una și aeeaș ființă, puțin deosebită de vrăjitor, care are o putere nemărginită asupra forțelor naturei [Șăineanu, Dicționar universal al limbii române, ed. VI, 1929].

 

         Istoria fraieririi celor cu mintea slabă

 

         Moto: „Credinţa în supranatural reflectă un eşec al imaginaţiei.” (Abbey Edward)

 

            Astrologia înglobează un ansamblu de cunoștințe, tradiții și credințe, structurate, din punct de vedere geografic, în sisteme care acordă importanță și semnificație falselor „raporturi” ce se nasc din pozițiile relative ale corpurilor cerești și din alte detalii legate de acestea (semne zodiacale, case).

Se presupune că aceste raporturi astrale ar cuprinde semnificații „utile” pentru interpretarea personalității gagiului. Așa că astrologul, fără studii de specialitate, adică „fals” de care nu se plânge (încă) nimeni, speculează și interpretează descoperirile obiective ale astronomilor, după cum vrea el!

12375145469?profile=RESIZE_710x

 Cuvântul astrologie în diferite limbi 

 

           Astrologia asta s-a „insinuat” ușor peste tot, în toate limbile: în albaneză și azerbaidjeană astrologji; în bosniacă, croată, slovenă,  astrologija; în rusă și bulgară астрология - astrologiya, în sârbă și macedoneană astrologija - астрологија, în ucraineană astrolohiya - астрологія; în catalană, spaniolă, portugheză astrologia; în franceză, cehă, română, neerlandeză astrologie; în germană Astrologie; în corsicană astruzzione; în daneză și norvegiană astrologi, în engleză, frizonă, irlandeză astrology, în estonă astroloogia, în italiană, poloneză, finlandeză astrologia; în slovacă astrológia; în letonă și lituaniană astroloģija; în turcă astroloji; în ebraică אסטרולוגיה, iar în  idiș astrologye - אַסטראָלאָגיע.

           Cuvinte diferite sunt în: persană طالع بینی; arabă علم التنجيم - eulim altanjim; galeză sêr-ddewiniaeth; bengaleză জ্যোতিষ - Jyōtiṣa, hindusă ज्योतिष - jyotish și punjabi ਜੋਤਸ਼ - Jōtaśa; islandeză stjörnuspeki; bască hogei; maghiară csillagjóslás (din csillag +‎ jóslás - „stea + divinizare”); în armeană Աստղագուշակություն - Astghagushakut’yun.

           Astrologii păcălitori moderni definesc astrologia ca pe un „limbaj simbolic”, un fel de artă sau o formă de divinizare. În ciuda diferențelor de opinii, majoritatea astrologilor este de acord că poziționările corpurilor cerești folosesc la interpretarea evenimentelor trecute și prezente, precum și la prezicerea viitorului.

         Dar noi accentuăm pe caracterul de pseudoștiință, așa că degeaba consultați pe web horoscopurile diferitelor zone geografice sau le urmăriți pe posturile de televiziune la ore de vârf!

Așadar, astrologia asta apare cam în al II-lea mileniu î.Hr. și fraierește oamenii de aproape patru milenii. Multe culturi au acordat o importanță evenimentelor astronomice, iar unii, cum ar fi indienii, chinezii și maiașii, au dezvoltat sisteme „elaborate” la greu pentru prezicerea evenimentelor terestre din observații cerești.

         Astrologia europeană, acum „astrologia UE”, în care intrarăm și noi după îngrămădeala din decembrie 1989, este una dintre cele mai vechi aflate încă în uz. Își are rădăcinile în Mesopotamia, de unde s-a răspândit în Grecia antică, Roma, lumea arabă și Europa de Vest și în cele din urmă în Europa Centrală, apoi pe la noi.

Astrologia europeană contemporană este asociată adesea cu sisteme de horoscoape, care pretind a explica aspecte ale personalității unui ins și prezice evenimente semnificative în viața lui, bazate pe pozițiile unor obiecte cerești.

Așa că pas de te mai descurcă în acest hățiș bine structurat de șnapani ai sufletului uman, cu ghicirea personalității fraier(it)ului sponsor pe prostie și a viitorului său, având „capacitatea” de a prevesti toate fenomenele și evoluțiile viitoare care influențează omenirea în ansamblul ei și pe oameni ca indivizi. Multe culturi au identificat cerul și Cosmosul cu spațiul rezervat zeităților.

Și uite-așa pătrunse chestia asta chiar în cercurile academice, de multe ori în strânsă relație cu astronomia, alchimia, meteorologia și medicina. Nu mă mir, că până și regina Maria, regii României, fără facultăți absolvite, Ceaușescu și soția sa Elena s-au „introbăgat” pe acolo, prin academie, că dădea bine la CV! A fost prezentă astrologia în cercurile politice, inclusiv la noi, și este menționată în lume în diverse lucrări literare, de la Dante Alighieri și Geoffrey Chaucer la William Shakespeare, Lope de Vega și Calderón de la Barca. Despre cum e privită astrologia în Academia aia a Științelor (in)Securității Naționale nu știm nimic și falsul „jurist” militar Oprea, mergător la cosmetică, fără vreun proces judecat sau măcar dosar studiat,  nu (prea) ne șoptește.

Cu toate că s-a demonstrat că nu are nicio valabilitate științifică sau putere explicativă și oamenii sunt în continuare păcăliți inclusiv de unii conaționali veniți de peste Prut (care probabil n-au avut nicio legătură cu GRU), că și-a pierdut poziția sa „academică” și „teoretică”, unii se mai lasă fraieriți. Probabil unii zic precum domnișoarele de pension - „știu că horoscopul mă minte, dar mă minte frumos, expresiv, literar, uneori în rime”!

Așa că scepticul din mine nu crede în disciplinele astea metafizice și pseudoștiințifice, mă îndoiesc și de cele fondate pe teoria rețelelor energetice, precum feng shui, acupunctură, yoga ș.a. Așa că fugiți cu horoscopul, zodiacul, zodia și fraierul, ascendentul, numerologul (ocupație recent acceptată la ministerul muncii) etc.

 

 

         Horo(r)scop

 

         Moto 1: „Nu trăi în trecut, nu visa la viitor, ci concentrează-ți toate eforturile în prezent.” (Buddha)

         Moto 2: „Când se-aprind la o agapă,/ Tot scandalu-i stins pe loc:/ Soţul, zodie de APĂ,/ Soaţa, zodie de FOC!” (Noroc de zodii potrivite!, de Mihai Haivas, din Seminţe din... dovleacul meu, 2015)

 

Șogorii astrologi fac deducții și interpretări asupra trăsăturilor de caracter, asupra evoluției evenimentului sau persoanei, asupra viitorului etc. I se mai zice și zodiac, legat de zodie. Și, vrem nu vrem, facem cunoștință cu zodiile ֎ Berbec (21 martie-19 aprilie), planeta - Marte, personalitatea - îndrăzneț (cu cei slabi), impulsiv, încrezător în forțele proprii, independent (poate atâta timp cât nu e însurat, că pe urmă....), elementul - foc; ֎ Taur (20 aprilie-20 mai), planeta - Venus, personalitatea - răbdător, hotărât, încăpățânat, devotat, elementul - Pământ; ֎ Gemenii (21 mai-21 iunie) planeta - Mercur, personalitatea - ambițios, vioi, inteligent, temperamental, elementul - Aer; ֎ Rac (22 iunie-22 iulie), planeta - Luna (asta nu-i planetă, dar fie), personalitatea - capricios, sensibil, impresionabil, milos, Elementul - Apă; ֎ Leu (23 iulie-22 august), planeta - Soare (păi asta-i planetă?), personalitatea - nobil, generos, entuziast, temperamental, Elementul - Foc; ֎ Fecioara (23 august-22 septembrie), planeta - Mercur, personalitatea - intelectual, metodic, placid, fără tact, elementul – pământ, țărână, adam֎ Balanța (23 septembrie-23 octombrie, hop și eu), planeta - Venus, personalitatea - onest, milos (am fost doar cu studenții care învățau), persuasiv, ordonat, sociabil (și pe facebook, de multe ori suspendat, joc cu cuvintele), elementul - Aer; ֎ Scorpion (24 octombrie-21 noiembrie), planeta Marte, personalitatea - loial, filosof, voluntar, dominator, elementul - Apă; ֎ Săgetător (22 noiembrie-21 decembrie) planeta - Jupiter, personalitatea - practic, onest, imaginativ, elementul - Foc; ֎ Capricorn (22 decembrie-19 ianuarie, Viorica, am știut eu ce să aleg, dar cred că s-a cam lăsat aleasă, că atleta alerga la sută și două sute de metri), planeta - Saturn, personalitatea - ambițios (verificat. confirm), încăpățânat (m-am convins), loial (da), tenace (corect), elementul - pământ (uneori crede că e la pământ, dar renaște ca pasărea Phoenix din propria cenușă); ֎ Vărsător (20 ianuarie-18 februarie), planeta - Uranus, personalitatea - generos, idealist, original, altruist, elementul - Aer; ֎ Pești (19 februarie-20 martie, scrisei de ei), planeta - Neptun, personalitatea - milos, sensibil, timid, metodic, Elementul - Apă (sursa: DE, 1993-2009).

Ca să vedeți cum stăm, aflați că în anul 2013, un român din trei considera că interpretarea viselor îl poate ajuta în viața de zi cu zi și că horoscopul este o modalitate eficientă de a anticipa evenimentele (Câți români cred în horoscop și în semnificația viselor. SONDAJ, 1 noiembrie 2014, Otilia Ciocan, Gândul, accesat la 2 noiembrie 2016).

12375146264?profile=RESIZE_710x

Semnele zodiacale (cât efort pentru fraierire)

 

 

 

         Viitorul, prezentul, mai-mult-ca-perfectul

 

         Moto 1: „Până cand nu faci pace cu propria persoană, nu vei fi mulțumit cu ce ai.” (Joanna Field)

        Moto 2: „La Ministerul nostru de Finanţe/ Te-ntâmpină o tablă cu citate:/ «Lăsaţi aici, rugăm, orice speranţe/ Şi vi le returnăm impozitate»!” (Lasciate ogni..., de Laurenţiu Ghiţă, din Zâmbetoniera, 2010)

 

Cu gândul la ale vieții, mai ales dacă nu ați făcut pace cu propria persoană, precis deschideți dimineața (cei care se scoală, că vesperienii......) un site cu horoscopul și citiți sau ascultați tromboanele stabilite de negustorii de iluzii. Dacă o duceți prost cu banii, precis vă așteptați să vedeți ceva de noroc sau baftă chioară. Iar dacă aparțineți sexului frumos, „un pisc de munte scorburos, pe care-l urci de sus în jos, când faci pe alpinistul caraghios” (Minulescu), precis vreți să vedeți oarece despre dragoste, vise sau sentimente, un oarecare Făt-Frumos sau măcar Zmeu (bun și ăla), dar mai întâi citiți cele scrise de mine despre femeile de diferite vârste (vezi la https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-femeie-2), ca să știți ce vă așteaptă, în funcție de temperament și de epitete!

Nu am fost zgârcit când am scris de consoarte că sunt răsfăţate (cu dreptate), victimizate, inocente (X procente), pregătite (de orice), orgolioase (până la Dumnezeu), sensibile (şi înapoi), cicălitoare (zi şi noapte), spirituale, bârfitoare (mai tot timpul), discrete (numai când au interesul), graţioase, ochioase, slabe (cu dietă), rubensiene (fără dietă), sexy (le stă bine), maliţioase (zi şi noapte), sufletiste (ziua), gânditoare (noaptea), profunde (de sărbători), veninoase (arareori).

 

 12375147254?profile=RESIZE_584x

Fii atent, mai ales dacă horoscopul îți spune că „în spatele unui bărbat de succes e mereu o femeie puternică”

 

Nu m-am lăsat, constatând apoi, după cărțile și zisele multor inși, că altele, nu ale noastre, sunt  neveste (cu feste, de poveste), afurisite (dar dorite), cu defecte (brusc sau în trepte), cheltuitoare (pe orice), econome (nu se ştie pe ce), frumoase (când nu sunt odioase sau nu îți dau la oase), roșii în obraji (când sunt îmbrăţişate), te pălmuiesc (tot când sunt îmbrăţişate), rele (când îţi râd în nas), ascultătoare (oare?), numai ochi şi urechi (când vorbeşti cu altă femeie), drăgăstoase, fermecătoare (dacă le cazi în braţe şi nu le cazi în gheare), (viori) Stradivarius sau Amati, contrabas, țambal, trompetă, nu uită niciodată aniversările, au nevoie de un martor la căsătorie (ca la orice duel), îţi dăruiesc inima (dar te obligă să iei şi restul, uneori cu soacră cu tot), plus iubitoare de horoscop... O dezbraci o dată și apoi o îmbraci toată viața!

O să mă gândesc să împart toate epitetele la cele 12 zodii și să le distribui aleator, adică la întâmplare, apoi să „inventez” un horoscop valah al mileniului al III-lea, pe care să îl ofer, pentru a câștiga un ban cinstit, că din meditații, ca profesor, n-am putut să îmi iau vreo șase case, nici măcar ca Ioha, dar nici ca Năstase! Și îmi aduc aminte că atunci când m-am însurat nu aveam măcar o bicicletă.... Cum naiba m-a acceptat Viorica nu știu...

12375146894?profile=RESIZE_710x

Reevaluări...

 

Că meditații dădui eu  studenților, colegilor mai mici sau doctoranzilor mei, chiar și la miezul nopții, unora le dau și acum, dacă sunt „activ” (nu acoperit) pe web, iar cărțile le-am scris întâi online și le-am pus pe câte un site sau le-am trimis ca anexe la mesaje, ceea ce nu cred că a făcut profesorul ăla de fizică sau ăla pe nume Oprea, zis specialist în (ne)siguranța (aproape sau cât pe ce) națională! Sau o fi făcut așa Elena aia fostă din Costa Rica, nu din Troia, acum din Târgșor, care a fost doctorand la universitatea militară și chiar lector la o universitate particulară. Pe cine o fi avut în comisia de promovare ca lector? Descoperitorului îi dau o mare recompensă!

Cred că n-a fost a mea vina dacă n-am posedat Belina sau n-am fost invitat precum Grindeanu sau vreun sereist să pescuiesc pe acolo! Că romantic fui mereu, chiar dacă până în 1989 am fost interesat mai mult de cărțile beletristice și de specialitate și nu prea aveam de lucru cu horoscopul.

Mă mir și eu cum dracu` am reușit fără să știu temperamentele după zodii și fără apelarea la vrăjitori sau vrăjitoare, că astea de acum, derivate din mama Omida, se laudă că au dat sfaturi chiar conducătorilor de partid sau de stat, comuniști sau necomuniști, cu sau fără ciumă roșie (de pe la ruși), portocalie (de pe la unchiul Sam și ucraineni), mov sau caki (de la NATO, Nothing After Two O`clocks, cum m-a îvățat în 1978 la Hamburg).

12375147493?profile=RESIZE_710x

1978, Hamburg (uneori în oraș cu gardă personală NATO)

 

Mai zic unele horoscoape că o să ai noroc la școli și apoi la angajarea într-un serviciu, care acum e „job”. Ei și? Dacă nu ești beizadea n-o să fii niciodată angajat ca funcționar UE pe lângă vreun (n)europarlamentar, fie el fiul lui Năstase, serverul sau consilierul unuia Ivan (sau invers), Ivan de la PSD, dar antiPSD. Alde Ivan zicea că e anti Dragnea. Erau și alte beizadele în rândul funcționarilor UE, din grupul celor din detașamentul care asigura președinția consiliului ăla zis european pentru șase luni.

Asta deoarece, după niscaiva șoapte din M.A.E., Reprezentanţa României pe lângă UE număra două tipuri de diplomaţi, specialiști și fantome (zodiacale). Specialiştii ţineau în spate şefia Consiliului UE, totul cu bani românești, astfel încât să nu ne facem dracului de râs, iar fantomele cu pile, beizadele de politicieni, care ajunseseră la Bruxelles cu ordin de la centru, conform prezicerilor horoscopului de partid, fără vreun test transparent de selecţie, ci doar cu „recomandări” de la ministere, fără CV-uri publicate pe site-ul ambasadei, fără poze, fără conturi de facebook date în vileag (deocamdată).

Nu se știe data la care au fost trimişi la post, nici când le expirau mandatul. Singura dovadă care atesta atunci existenţa lor diplomatică erau numele lor pe lista online de „experţi” angajaţi la Reprezentanţa României de pe lângă UE. Nu-i căutați cu un metacăutător tip Eba sau Vanghelie, că îi găsiți la adresa dată de mine (https://ue.mae.ro/node/150)!

Vreți exemple? Serviți! Unul Iulian dragnist, Ramona Niţă (cel puțin e doctor), de pe la secţia „transport, telecomunicaţii, energie", fiica fostului ministru PSD al Energiei, Constantin Niţă,  Mihnea, fiul fostului director adjunct al SIE, Vasilică Sarcă, trecut în rezervă prin 2017 sau 2018 de preşedinte (pe la secţia „afaceri economice şi financiare”), Diana Cliveti, fiica Minodorei Cliveti, fost parlamentar PSD de Bacău între 2000 şi 2008, repartizată la „politica externă de securitate şi apărare".

Beizadea am scris? Uau! Vine din turcescul  beyzade. Beizadeaua e prezentă și în societatea de azi (învechit, astăzi mai mult ironic). Pe vremuri era un fiu de domn, principe (Au chemat împărăție pe ficiorul lui Antonie-Vodă, pe Alexandru beizade, la Poartă. PSEUDO-COSTIN, 27vAvea doi feciori, beizadele, pre Antiohie și pe Dimitrașco. NECULCE. Au fost rămas la mare scăpăciune atât domnii mazili cât și bezedelele. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. O beizadea mică. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; cf. PSEUDO-COSTIN, 32r; PSEUDO-AMIRAS (gl.); GHEORGACHI; H 17792, 97rBÎnțelegând Ștefan beizdadea că va să i se mărite logodnica, au dat jalbă la împăratul și au făcut ferman la Duca-Vodă să-i dea pre fie-sa lui, dacă s-au logodit. R. POPESCU. Variante: beizade (PSEUDO-COSTIN, 27v, 32r; PSEUDO-AMIRAS, gl.; NECULCE; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU), beizdadea (R. POPESCU), bezădea (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU), bezedea (PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU); Răsturnat într-un jilț, beizadeaua Mitică Ghica pufăia dintr-o țigară. PAS, L. I 37. Gospodina se închină în fața beizadelei, sărutându-i mâna întinsă. SADOVEANU, Z. C. 43. Ia priviți, tată, pe cuconașul Nu este așa că seamănă cu o beizadea? FILIMON, C. 111. - Pronunțat: bei-za-. - Variantă: beizadé (KOGĂLNICEANU, S. 210) s. f. (sursa: DLRLC, 1955-1957). Să traducem cuvântul în alte limbi nu merită.

Același lucru se întâmplă cu unii lipitori de afișe, care se transformă peste noapte dintr-un umil funcționar teleormănean la un ghișeu în consilier ministerial, cu o clasă de salarizare mai mare ca a ditamai șefului statului major al apărării, general cu patru stele, fie el chiar cu legislatura prelungită, dar agreat de unul care n-a învățat în armata făcută la transmisiuni, armă prin excelență tehnică, decât să însăileze pas cu pas acul și ața la atârnarea nasturilor. Ce-o fi fost scris în horoscop la asemenea evenimente numai Lidia Fecioru știe.

Ce alte evenimente din România or fi fost prezise de horoscop? Vă spun eu nu prea! Vreți exemple Iată-le!În 1989 canalul București-Dunăre era realizat în proporție de 75-80 %. Cu un președinte ce fu pe la ape, Iliescu, plus un prim-ministru profesor de fluxuri și scurgeri pe la politehnică, lucrările s-au sistat, amenajările deja finalizate fură distruse, materialele șparlite de „români de omenie”, iar fostul președinte, autor al unor evenimente incerte la și după „îngrămădeala din decembrie”, nici acum nu e de acord cu reluarea lucrărilor la acest canal. Că ne strica să mergem cu vaporul de la București la Budapesta sau la Viena sau măcar până la Cetate, la Dinescu! Sau să avem terenurile irigate! Și TVR are ora regelui” și orele de blamare a lui Ceaușescu.... Noi am scris despre canal (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-canal-1).

Nea Petrică Roman, atunci prim-ministru (sună cam sinistru), a declarat că „industria românească e un morman de fiare vechi”. Și unei anumite etnii, a lui Bercea Mondialu, prietenul familiei prezidențiale Petrov, atât i-a trebuit.

A trecut la valorificarea acestui morman, alimentat și de unii reprezentanți ai unor firme străine care au cumpărat pe nimic uzinele, fabricile și terenul de sub dumnealor, unii revânzând doar o clădire și un teren cu de patru ori mai mult decât cumpăraseră de la statul declarat falit (vezi UMGB și Universitatea Spiru Haret). Ba întâi Petrică ne-a dat repede și banii înapoi ce îi aveam în acțiuni la diferite întreprinderi.... Și ne-au dat ei ulterior alte acțiuni, dar care acum nu mai înseamnă nimic!

Cu sau fără preziceri zodiacale veni rândul unui președinte de dreapta, CDR, geolog, și s-au dus dracului resursele României, falimentându-se explorările și exploatările miniere, dând unii hărțile geologice secrete unor firme străine, cu complicitatea serviciilor de informații intern și extern. Cine naiba a mai pomenit ca un director adjunct al SRI să fie decorat de un mare stat democratic, zice-se?

Nici prim-ministrul Adrian Năstase nu s-a lăsat mai prejos, dând, conform unui horoscop numai de el știut, mai pe nimic exploatările și resursele petrolifere ale țării unei minuscule firme austriece apărute peste noapte, insignifiantă la început chiar în Austria. Și Austria nici nu ne-a dat viză pentru Schengen (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-schengen)!

Bătaia de joc a continuat cu privatizările alandala, despre care noi am scris (vezi Jocuri de cuvinte - socoteli funciare, retrocedări de pe timpul lui Cuza, situația din Transilvania - procesul optanților, despre dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, despre amantlâcurile reginei Maria și ale fiulul rege Carol, realizările președinților post revoluționari etc.).

Așa că fără sau cu horoscop, soarta ne-o facem noi, dar o contribuție majoră o au și politicienii de pe aici, marile puteri cu serviciile lor secrete, globaliștii cu sedii de firme (în) cutii poștale de pe insule din largul oceanelor, fundațiile sorosiste sau de aiurea, care nu declară sursa banilor, cei de pe la UE, cei de prin Rusia, moștenitorii Uniunii Sovietice, cei de prin USA - Uniunea Sovietică Ailaltă și mulți alții. De justiția română și de porcăriile ei conform sau nu horoscoapelor, scriem în viitor, precum și de Banca Națională care cam acționează împotriva națiunii ducând aurul la Londra, că a renunțat la poansonarea aurului, că poate mai avem destul timp!

Unde suntem la începutul lui 2024 față de 1989? Realitatea statistică este cruntă. Institutul Național de Statistică (INS) ne certifică faptul că nu mai  stăpânim nici 10% din România! Aflăm că în economia naţională a României funcţionau în 2019, de exemplu, 44.575 „grupuri de întreprinderi” (înainte de 1989 aveam centrale industriale).  Grupul de întreprinderi defineşte două sau mai multe întreprinderi în care una dintre întreprinderile participante la grup deţine controlul asupra celorlalte, prin control înţelegându-se deţinerea a mai mult de 50% din voturi, de regulă, dată de deţinerea a mai mult de 50% din capital (teren, clădiri, utilaje, bani etc.).

Din cele 44.575 grupuri de întreprinderi, 5.308, sau 12% din total, erau rezidente sau controlate din interior, în timp ce 39.267, adică 88%, erau grupuri de întreprinderi multinaţionale controlate din exterior.

Dar raporturile numerice de mai sus nu se suprapuneau 100% peste cele valorice referitoare la ponderea capitalului deţinut de străini în totalul capitalului utilizat în economia românească, în acel moment. Oricum, ordinea de mărime se păstreză.

Tot INS ne spunea verde-n față în 2019 că, în precedenții 25 de ani, în România, au fost făcute investiţii în valoare de 500 de miliarde de euro, din care 5 miliarde din capital străin. Așadar, străinii au investit 1%, dar stăpâneau 88% din capitalul ţării. Cinstită  afacere! Ptiu, drace! Nici pe vremea turcilor, nici pe vremea fanarioților, nici sub ocupație rusească nu era așa! Doar în Transilvania și Banat stăpâneau străinii atâta...

Așadar, INS confirmă estimările că cea mai mare parte a capitalului românesc, peste 80%, a fost acaparată de corporaţiile transnaţionale, prin escrocheriile financiare numite „privatizări”, „retrocedări”,  „restituiri” etc., de care noi am tot scris... Horoscoapele au prevăzut astea?

12375148270?profile=RESIZE_710x

Alergări în diferite țări, cu sau fără horoscop

 

Problema este că, deţinând capitalul, străinii ne-au cumpărat şi statul, mai ales partea aia de „stat paralel”, pe care îl folosesc  ca să-şi apere capitalul şi să ne ţină în jug. Deţinând capitalul, străinii îşi însuşesc mai mult de jumătate din avuţia pe care o producem, prin munca noastră, şi o transferă în afara ţării, lăsându-ne salarii şi pensii (pardon, „pensioare”) de mizerie, din care nu mai putem economisi nimic, nu mai putem investi, nu putem cumpăra o casă, nu zic chiar la Cornu sau Pipera, nu ne mai putem redresa, nu mai putem scăpa din jug. Horoscopul, Lidia Fecioru și numerologii să trăiască!

Românii au devenit campioni și la alegări. E drept că prin alte părți se aleargă din motive diferite, din frica de animale fantastice, de frica de alcool sau spre alcool etc. Dar la noi se aleargă doar dus (one way ticket) spre Italia, Spania, Marea Britanie, S.U.A.! Milioane de români, din forța activă lăsată fără lucru de către cei ce au distrus economia națională, lucrează acum pentru prosperitatea altor țări...

Dădurăm noi niște numere, dar despre numerologie scriem altădată, ca să înțelegem de ce, după B1TV (24.01.2019, ăia doi comentatori veseli), în 2017 parlamentarul român avea retribuția de 6.000 de lei, iar în 2019 avea 19.000 de lei, în 2024 ghiciți!

12375148477?profile=RESIZE_400x

Alte cheltuieli nașpa (Libertatea, 07.02.2024)

 

Așa că..., profesori, fermieri, transportatori sau din celelalte categorii, fiți cu ochii pe zodii! Că la vot ori ați fost păcăliți, ori ați boicotat participarea! Să vedem ce faceți în 2024! Că vorba lui Mușatescu, muscelean de-al meu, „bagi în urnă ce vrei și iese cine trebuie (Titanic vals)!” Poate Geonă, președinte de o noapte pentru „Mihaela, dragostea lui”, social-demodat, cu nunta fiicei la un castel din Italia, cu un milionar american de dreapta, cu cumnat pus pe pile director de bancă, corupt, condamnat și fugit în Turcia! În articolul următor vom vedea și zodiile unor politicieni!

Pentru Roșia Montană o să plătim companiei canadiene creată de un timișorean șmecher cât nu scrie în horoscoape, firmei Pfeizer îi vom plăti vaccinurile cumpărate nașpa, cât pentru populația întregii Europe, pe semnăturile lui Voiculescu și Cîțu, care nu și-au citit cele scrise în horoscop în ziua semnării...

Să fiți iubiți, că trebuiți, cuiva, cumva, undeva, cândva, dar să nu fie prea târziu! Așa că urmăriți horo(r)scopul!

 

Fișierul în format pdf (descărcați, distribuiți este la: Jocuri de cuvinte - horoscop.pdf

  Articolul poate fi citit online și la:

https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/02/jocuri-de-cuvinte-horoscop.html

 

 

 

Constantin NIŢU

Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter

 

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

nitu.constantin@yahoo.com

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 2 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Școala normală de învățători din municipiul Zalău este precursoarea actualului Liceul pedagogic…
Acum 2 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Grupul Școlar Industrial Metalurgic din municipiul Reșița, denumire actuală – Colegiul Tehnic, este…
Acum 2 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În data de 1 decembrie 2024, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic mondial o…
Acum 5 ore
Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – romanţă de dimineaţă (cybersonet XLIX) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 5 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
27. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
romanţă de…
Acum 7 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) în Cronopediada grup
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu THINK TANK (79) - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – STRADA UNIRII DIN MUNICIPIUL TÂRGU JIU în Hobby-Club Cronopedia
Acum 23 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – GUGULANII ȘI MUNICIPIUL CARANSEBEȘ DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN Produsul de mai sus este o medalie realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferit în Hobby-Club Cronopedia
Acum 23 ore
Adrian Scriminț a răspuns la discuția Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI din Hobby-Club Cronopedia
Superb. Lecturată cu plăcere. Întâmplător, dar nimic nu este întâmplător în viață, am trecut pentru…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…
-->