Jocuri de cuvinte - tun
Geografie lingvistică
Tun
Moto: „Pe drumeagul din cătun/ Venea ieri un rus şi-un tun;/ Tunul rus/ Şi rusul tun!” (La venirea ruşilor, în 1944, de Păstorel Teodoreanu)
Absolvind eu liceul militar în 1959, m-am trezit repartizat la Școala Militară de Ofițeri de Artilerie din minunatul oraș Sibiu. Criteriul era 10 la matematică sau pe-aproape, deoarece repartizarea se făcea la ordin, nu ca mai târziu și ca acum după opțiunea împricinatului și media la absolvire. Și în anul întâi bateria noastră era înzestrată cu tunuri sovietice de calibrul 85 mm (în anii următori cu obuziere 122 mm).
Tunul sovietic D-48, calibrul 85 mm (muzeul din Znamensk, Rusia)
Nu mă gândeam să scriu despre tun, dar colegul de clasă Simion, venit de la Breaza, „cantemirist”, după ce i-am trimis „Jocuri de cuvinte – lansatorul” (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-lansatorul), m-a rugat să îi trimit despre tun (- Marchize, „Jocuri de cuvinte -m tun”!?). Amândoi, plus Racu Dionisie, am fost repartizați după absolvire la Brigada 38 Rachete Operativ-Tactice de la Ineu, tot la ordin, așa că am scăpat de tunuri, obuziere și mortiere! De conducerea focului și de calculul elementelor traiectoriei nu!
În practica de la Cincu din iulie 1960 am tras cu tunul asupra țintelor mobile și fixe ca ochitor și apoi pe orice funcție de servant, la care mă instruisem printre disciplinele teoretice, obținând rezultate foarte bune. Dar cel mai mult m-a bucurat în acea lună altceva. Împreună cu doi elevi din anul al III-lea, Mădura („ștefănist”) și Lătărețu („cantemirist”), ne-am deplasat pentru trei zile înapoi la Sibiu, deoarece avea loc concursul de tragere cu armamentul de infanterie între școlile militare din Sibiu (de infanterie, de transmisiuni și de artilerie).
M-am mirat cum se antrena în poligionul din Poplaca echipa infanteriștilor, din care făceau parte Vălimăreanu („ștefănist”, muscelean) și Polivanov („ștefănist”, viitor general și comandant de armată). Aveau la brâu niște ciocănele cu care își făceau rapid gropițe pentru coate. Chestia e că la tragerea cu carabina SKS, „fără ciocănele”, am luat locul I la individual și echipa artileriștilor locul I la aceeași probă. La automat, eu doar atunci instruit prin trageri reale, am luat locul V la individual, după cei doi infanteriști amintiți, un transmisionist și Mădura. Echipa noastră a luat locul al III-lea, după infanterie și transmisiuni.
Cu mitraliera au tras doar infanteriștii. Nu serveam, nu știam! Cu Vălimăreanu am dat examen la liceul militar la Iași, plecați din Câmpulung Muscel, el fiul șefului comisariatului militar din Câmpulung Muscel, colonel, pentru clasa a X-a, eu, fiu de țăran, pentru clasa a IX-a. Ca să vedeți că cine știa carte intra! Cu Polivanov aveam să fiu vecin în acelaș bloc din Drumul Taberei.
Cu Mădura aveam să mă reîntâlnesc la Ineu în toamna lui 1962, el fiind la regimentul de artilerie „de lângă gară”. Viitoarea lui soție, Vali, profesoară de sport în liceu, dar suplimentar responsabilă cu UTM-ul pe raion, avea să mi-o prezinte în 1965 pe noua sa colegă Viorica, repartizată profesoară de educație fizică la liceul din Ineu. Și m-am însurat! Rapid! Era ardeleancă (eu muntean), sportivă de performanță (eu doar de performanță)!
Predându-mă ca prizonier unei puteri feminine, oferindu-i un apartament de trei camere într-un bloc cu un etaj, două scări și opt apartamente, a început rapid să transforme aopartamentul în cămin, iar de la celelalte puteri feminine vecine și-a însușit mintenaș convenția de la Geneva referitoare la prizonieri, radiindu-mă eu de la popotă. Era vorba de obligativitatea de a oferi prizonierului trei mese pe zi, din care cel puțin una caldă. Dacă aducea solda acasă!
Lătărețu, nepot al Măriei Lătărețu, deci rudă și cu Constantin Lătărețu, probabil unchi, avea să devină, după ce absolvise Ștefan Gheortghiu și Academia Militară, secretar al comitetului de partid al Academiei Militare. Eu eram cercetător științific și predam noutăți și pe la academie când era necesar. M-am întâlnit cu el, s-a purtat corect cu mine. Dar după decembrie 1989 nu mai știu nimic de el. Nici colegii lui nu știu nimic. Să se fi crezut vinovat cu ceva? Nu cred! Dar să revenim la tun.
După o săptămână de la prezentarea la Bg. R.O.T., m-a chemat pe la ora 10 într-o sâmbătă comandantul Bg. Peșteanu și m-a întrebat: „- În cunoști pe colonelul Ivan de la CAFA?!” Am răspuns scurt că da. A fost președintele comisiei de examen de absolvire din iulie. Și mi-a ordonat scurt: „În ținuta de campanie, cizme, centură, manta de ploaie, porthat(ă), te prezinți la 11.00 colonelului Ivan la unitatea de artilerie (de lângă gară)!”. Și nu eram membru de partid.
M-am prezentat, colonelul mă văzuse pe geam, m-a ironizat că purtam porthartul pe umăr ca fetele din Sibiu gențile, mi-a înmânat un plic mare cu mai multe plicuri mici sigilate în el, harta, un caiet, toate secrete, cu semnătură și mi-a spus: „Toată artileria Armatei a 3-a este în aplicație. Mai e nevoie de un arbitru pe lângă statul major al regimentului de artilerie de la Timișoara, care se află în teren, în punctul cota ... de lâmgă Bocsig. Mi-am adus aminte de tine și am aflat ulterior că ești la Bg. 38 R.O.T. Ineu. Pune-ți banderola albastră de arbitru. Mergi jos și cineva te va duce la statul major al regimentului cu o mașină.”
„Pe lângă comandantul regimentului mai este un arbitru, colonel din CAFA. El stă mereu pe lângă comandant. Tu ești mereu pe lângă șeful de stat major”. M-a instruit ca la ora și minutul scrise pe fiecare plic să deschid plicul, sâ înmânez una din cele două file identice șefului de stat major sau înlocuitorului și să notez în acel caiet standardizat primit toate răspunsurile la întrebările scrise dinainte, acțiunile împricinaților.
M-a condus la mașină și mi-a spus scurt: „- Să nu mă faci de râs! Că eu te-am numit, că te țin minte cum ai răspuns la examenul de licență!” Vedeți cum funcționau pilele în artilerie? Mi-a strâns bărbătește mâna și am plecat. Am fost lăsat la punctul de comandă lângă Bocsig, m-a prezentat șefului de stat major, acesta a uitat să mă prezinte celorlalți ofițeri. M-a trimis în cortul statului mnajor. Am salutat militărește, mi-am sus numele („Să trăiți, sun lt. N.C., din U.M. .... Ineu!”). Se uitau la mine suspicioși. Am stat liniștit pe o bancă. Peste o jumătate de oră a venit masa, toți au început să mânânce. Eu nu am primit!
Peste 10 minute a venit înăuntru șeful statului major. Eu dădusem mantaua de ploaie jos. Atunci mi s-a văzut banderola. Și repede șeful logisticii m-a întrebat dacă am mâncat, i-am spus că nu, apăru mâncarea „îmbunătățită” ca din pământ. Atunci a intrat, m-a văzut și m-a întrebat un locotenent din promoția precedentă, al cărui nume nu-l mai rețin, că nu sunt Nițu, cel care a jucat cu colegul lui Georgescu într-o piesă regizată de regizorul Dimiu de la Teatrul de Stat din Sibiu? I-am confirmat și a primit ordin de la șeful statului major să aibă grijă de mine. Dar despre aplicație altădată! Cred că sunt primul ofițer de artilerie care, năpârstoc și fără experiență în cele practice, recunosc deschis, mi-am început cariera ca arbitru (CAFA – Comandamentul Artileriei Forțelor Armate)! A fost o experiență și plăcută, dar și nasoală, că vorbeau oamenii despre unele chichițe pe care nu le știam. Nașpa experiență!
După șase ani de lucru cu rachetele, după ce am lansat în 1965 și în poligonul Baikonur (eu fusesem și în 1964 cu brigada de la Tecuci, ca arbitru la pregătirea datelor de tragere) multe s-au schimbat. După ce în iulie 1968 reușisem pe primul loc la Academia Militară, pe când începusem să predau funcțiile și responsabilitățile celor rămași, în august trupele armatelor statelor de la Varșovia au intervenit în Cehoslovacia. Zarvă națională!
S-a declanșat alarma de luptă, în 24 de ore brigada de rachete operativ-tactice s-a transformat în brigadă de tunuri antitanc. Am devenit comandantul bateriei 1 A.T. În următoarele 24 de ore, am primit autocamioane noi de la Brașov, tunuri antitanc Reșița de 75 mm din depozite, și încă un camion plin cu muniție A.T. pentru fiecare din cele 6 piese ale bateriei (6 tunuri și 12 camioane).
Am primit și 6 ochitori instruiți de la alte unități de artilerie pentru cele 6 tunuri. Restul funcțiilor din echipele de servanți erau rachetiștii noștri, soldați, gradați, subofițeri și chiar maiștri militari! Instruiți rapid, inclusiv cu trageri practice...
Ne-am instruit cum trebuie, am executat trageri directe reale în poligonul Daia împotriva țintelor fixe și mobile, am și recunoscut viitoarele poziții de tragere succesive spre granița de vest. Dormeam trei-patru ore pe zi. Eram hotărâți să nu cedăm. Dar nu peste mult timp aveam să plec la facultate în București, singur. Cursurile au început abia la 1 noiembrie!
Peste un an mi-am adus și consoarta, a predat apartamentul din Ineu, am stat „în gazdă” încă patru ani. Am fost șef al celor două promoții de ingineri (martie și august 1973), fiind repartizat în București la absolvire, în cercetare. În gazdă la domnul Ghimici, pe strada Romulus, ne adusesem și juniorul Călin-Daniel, crescut la Arad de părinții soției (orașul nașterii sale; susține că e ardelean belgian). A intrat în clasa întâi. Îl ducea la școală Luminița, fata gazdei, care era în clasa a șaptea. În decembrie am primit și un apartament confort 2, cu două camere, în Berceni (strada Huedin).
Uite cum mi-ai dat de lucru, și mi-ai trezit amintiri, dragă Vasia (Vasile Simion, ofițer de rang înalt în fostul M.St.M., acum retras la Târgu-Mureș, pe care îl lăsasem la Ineu, împreună cu Racu Dionisie, de care nu știu nimic, „cantemiriști” amândoi). Îți raportez, Vasia, că am executat ordinul!
Așadar, tunul este o armă de artilerie care aruncă cu viteză mare proiectile la mare distanță, pe o traiectorie joasă (lină), devenind nume generic dat tuturor armelor de artilerie și nu numai. În facultate aveam să studiez la fizică și electronică (la academie, cu excelentul profesor Dima) și despre tunul electronic, parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză.
DEX '09 (2009) ne amintește etimologia: „lat. tonus”. Am moștenit cuvântul din latinescul tonus (semnificația originală fiind „bubuitură de tunet", ca și în cognatele romanice), acesta „împrumutat” din grecescul antic tónos - τόνος, „ton”, aista din proto-helenicul *tónos, la rându-i din proto-indo-europeanul *tón-os, din *ten-, „a întinde” etc. Uf!
În diferite limbi tunului i se zice:
֍ ágyú în maghiară (origine incertă);
A cannon, „un tun” (artillery piece, „piesă de artilerie”)
֍ canain în galică scoțiană, canhão în portugheză, cannon în engleză (atestat din 1400 ca medievalele engleze canon, canoun, din vechiul francez canon, din italianul cannone, din latinul canna, din grecescul antic kánna - κάννα, „stuf”, din akkadianul qanû - 𒄀, „stuf”, din sumerianul gi.na - 𒄀𒈾) și în interlingua, cannone în italiană, canó în catalană, canóin în irlandeză, cañón în asturiană, canon în franceză (din italianul canone), friuliană, galeză și occitană, canón în galiciană, cañón în spaniolă, chanun în romanșă, ekanen în naurui, kaeneon – 캐넌 în coreană, kän în volapük, kañõ în guarani, kanoi în bască, kanon - קאַנאָן în idiș, kanon în afrikaans, daneză, frizonă, neerlandeză, norvegiană și suedeză, kanon-hō -カノン砲 în japoneză, kanona în sorabă de sus, Kanone în germană (din italianul cannone, „tub mare, țeavă”, derivat din canna, „tub, țeavă”), kanone în novială, kanóni – κανόν în greacă, kanono în esperanto și în ido, Kanoun în luxemburgheză, kañun în quechua, kanuna în sorabă de jos, kanuuna în finlandeză, kyanon - キャノン în japoneză;
֍ daepo - 대포 (大砲) în coreană;
֍ dělo în cehă, dialo în slovacă, działo în poloneză (din proto-slavicul *dělo);
֍ döyüş topu în azeră;
֍ fallbyssa în islandeză;
֍ gun în engleză (familiar; din medievalele engleze gunne, gonne, din Lady Gunilda, o arbaletă uriașă cu o lovitură puternică, a doua parte a termenului fiind de origine nordică veche; mai târziu a fost folosit pentru a desemna arme de foc; numele Gunnhildr și multiplele sale variante sunt derivate din vechiul norvegian gunnr, „bătălie, război”, + hildr, „bătălie”, ceea ce îl face un pleonasm, în contextul dat, numele femeii înseamnând „de care te servești în luptă”);
֍ harmaty - гармати în ucraineană;
֍ hatun illapa în quechua;
֍ kahur în estonă;
֍ kampləəŋ mee riəm - កាំភ្លើងមេរៀម în khmeră;
֍ kvemexi - ქვემეხი în gruzină;
֍ lielgabals în letonă (din liels, „mare”, + gabals, „piesă”);
֍ löveg în maghiară (din rădăcina lui lő, „a trage, foc”, löv- + -eg; piesă de artilerie, tunul, obuzierul, aruncătorul de mine);
֍ luletop - لولهتۆپ în kurdă;
֍ meriam în indoneziană și în malai;
֍ midfaʿ - مدفع în arabă;
֍ moşek în kurdă;
֍ mzinga în shingazidja și în swahili;
֍ naLikaH - नळिकम् în sanscrită;
Орудие („tun”)
֍ orǎdie - оръдие în bulgară, orudije - орудие în bielorusă și rusă (din proto-slavicul *orǫdьje, „instrument, unealtă”);
֍ pafilego în esperanto;
֍ pào - 炮, dàpào - 大砲, 大炮, jiānóngpào - 加農炮, 加农炮, jiānóng - 加農, 加农 în chineză;
֍ patranka în lituaniană;
֍ pháo în vietnameză;
֍ pīraṅki - പീരങ്കി în malaialam;
֍ pū kuni ahi, olohao în hawaiiană;
֍ pū repo în maori;
֍ puffra în suedeză (argou pentru armă);
֍ pụ̄n h̄ıỵ̀ - ปืนใหญ่ în thai;
C uvântul tun în diferite limbi
֍ pư̄n nyai - ປືນໃຫຍ່ în laoțiană;
֍ puška - пушка în bielorusă, bulgară, komi, macedoneană și rusă (slavic comun, moștenit din vechiul slavic de est puška - пушка / pušĭka – пушька, mai departe etymologie disputată: a) Vasmer – din vechiul german buhsa, prin cehul puška, polonezul puszka, din latinescul vulgar buxis, din grecescul antic puxís , πυξίς. inițiala п- fiind de origihe bavareză; b) Černyh: posibil din puščĭka - *пущька, din puščati - пущати, „a arunca proiectile; a incendia”);
֍ pyssy în finlandeză (argou, împrumutat de la vechiul suedez byssa, comparați cu suedezul modern bössa, „pistol, pușcă”, islandezul byssa, „pistol”);
֍ sarox în kurdă;
֍ savaş topu în turcă;
֍ stycke în suedeză (piesă în general, dar și tun, piesă de artiletie, din vechiul norvegian stykki, din proto-germanicul *stukkiją, din proto-indo-europeanul *(s)tewg-, cognat cu vechiul englez stycce și germanul Stück), tykki în finlandeză (din suedezul stycke, „piesă de artilerie”);
֍ suurtükk în estonă;
֍ tabanca în turcă (din turcicul otoman tabanca - طبانجه, echivalent cu taban + -ca);
֍ tafondro în malgașă;
֍ taihō - 大砲 (たいほう) în japoneză;
֍ top - топ în bulgară, macedoneană sârbă și sârbocroată, top - तोप în nepaleză, top - তোপ în bengaleză, top - તોપ în gudjarati, top – توپ în urdu, top – तोप în hindusă, top în albaneză, azeră, bosniacă, croată, kurdă, slovenă și turcă, toph - तोफ în marathi, tup, top - توپ în persană, tupă - тупӑ în ciuvașă (împrumutate din turcicul otomană top - طوپ, „minge, gheață”);
Топове (оръдие) край Паметника на Свободата на вр. Шипка [„Tunuri (tun) lângă Monumentul Libertății de pe Muntele Shipka”]
֍ tormentum bellicum în latină;
֍ totach - תותח în ebraică;
֍ tov - тов în calmücă;
֍ tun în română, tun, tunu în aromână;
֍ tʿndanotʿ - թնդանոթ în armeană;
֍ zeñbirek - зеңбірек în cazahă (din turcicul otoman zenberek – زنبرك, din persanul zanburak – زنبورک, „tun mic”).
Am văzut, de exemplu, că în engleză, cannon, „tun”, este derivat din vechiul cuvânt italian cannone, având sensul „tub sau țeavă mare”, provenind din latinescul canna, la rândul său originar din grecescul kanne, „trestie sau stuf”, și apoi generalizat la orice țeavă sau tub, ca obiect gol. Toate aceste cuvinte își au originea în termenul akkadian qanu, adică tub, țeavă sau stuf. Cuvântul a fost folosit pentru a desemna o armă de foc din 1326 în Italia și din 1418 în Anglia.
Ne-am jucat destul cu etimologia. Generalizând, cu excepția noastră, care am plecat de la tunetul latinesc, cuvântul tun este derivat din mai multe limbi, în care definiția inițială poate fi tradusă, de obicei: tub sau țeavă, trestie de zahăr sau stuf (ceea ce este foarte ciudat, mai ales în cazul trestiei de zahăr, deoarece țeava este o parte componentă a tunului, iar cum stuful este gol ca și țeava tunului, ar fi o explicație). Pluralul cuvântului tun este tunuri. În alte limbi singularul și pluralul sunt la fel. În vremurile moderne, câteodată li s-a spus tunurilor și „arme" sau „artilerie", dacă nu, după diferențiere, termeni mai specifici, apăruți mai târziu, cum ar fi „mortiere", „aruncătoare”, „obuziere" etc. În domeniul aviației și marinei, „tunul" rămâne un termen comun pentru armele aeronavelor și al vaselor maritime sau fluviale.
Și uite-așa au apărut cuvintele înrudite cu tunul și expresii, precum tun de căldură, tun de confetti, tun de apă, tun de zăpadă, tun de spumă, pulbere pentru tun, tun antitanc, tun antiaerian, tun de pe tanc, autotun, tun de navă aeriană, tun de navă marină sau fluvială, carne de tun (folosită acum în poligonul comun SUA – Rusia, numit Ucraina), vânzător sau donator de tunuri, cumpărător de tunuri (unde se dorește), piață neagră de tunuri, tunar, canonier (tunar, artilerist, în franceză, acceptat și în tomână), canonadă, canonieră (marină militară, navă dotată cu tunuri), proiectil de tun, tub cartuș, focos etc.
În continuare vedeți:
Jocuri de cuvinte – tun (1): https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-tun-1
Jocuri de cuvinte – tun (2): https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-tun-2
Întregul fișier în format pdf: https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/10771901678?profile=original
NC, proromân, pro întreaga Europă, antiimperialist
-->
Comentarii
Tare!
Ba să nu uit, Vasia, cu voia lor, cei doi frați au urmat tot la Breaza promoții 1978 (Nițu Vasile, ultimul comandant al unutății desființate de la Slobozia) și 1979 (Nițu Cornel, fost rachetist la Ploiești, cu colegul nostru Trandafir, acum cibernetician economist doctor în economie), deci tot la artilerie, dar cu voia lor...