Blog

Printre malurile dintre mine şi tine
nu trece nici un râu,
rar te salută câte un firicel de apă
fără un izvor anume,
e o imagine frumoasă la privit,
te plimbă pe lungimea spaţiulu concav
până se pierde în şesul luminos.

Te aştept în ierburile înalte î

La capăt de noapte

 cu tâmplele albite

un albastru murdar

se răsuceşte fluid

înfiorare de reci chemări

Între lumină şi întuneric

ţi-aud tristeţea

 neputinţă

să-ţi înfrângi

răscolirea furtunilor în adânc

lacrima aceea de înflorire

într-o tomnatică primăvară

des

Sub teiul frunza-şi tremurând,

Mireasmă dulce-n gând se lasă

Şi pace peste-ntreg pământ...

Eminovici, la el acasă!

Adie-n triluri, pe poteci

De îngerească, sfântă floare...

Tu-ndrăgostitule, de treci, 

La tâmpla vieţii cu ninsoare, 

Sub teiul frunza-şi trem

Şi vine vremea  marilor iubiri

ce repede a mai trecut un an

de cănd ai apărut tu , înger diafan,

mi-eşti generos izvor de împliniri !      

Ne mai certăm pentru  nimic

dar sufletele noastre rezonează

inimile in duet tandru vibrează

şi ne-mpăcăm printr-un  

Somnul îmi plouă peste pleoapele zilei aşternute în zori.

Am frământat gânduri în noapte, pentru Suflet, să presar vise.

Tremură trupul sau emoţiile calcă cerul cu şoapte.

Iarba se-nfioară. Păsările umplu cerul, zboară.

Poveşti se aştern în privire.

 Trecut-au luni și ani la rând trecură,

 Din prima seară în care te-am văzut,

 Când ți-am zărit frumoasa ta alură

 Și un chip ce îmi părea de necrezut.

 Un înger ce venise din neantul

 Întunecos al străzii în asfințit

 Și imedeat eu am simțit impactul

 Fru

Pe file de timp îmi țeseam
Dorințe și visuri de iubire
Cu avânt,îmi desenam pe pânze
De orizont aripile, mările pe care
Viața, visam să ne conducă corabia.
Noi ne-o țesem în vise albastre
Cu fire din raze de soare și săruturi
De iubire,pe pânze de

Amurg pătruns de remuşcări

Prăvale mii de insomnii

De am putea ca din mişcări

Profunde, prinse-n reverii

Să-ntoarcem viaţa în trecut

Copil fiind cu păru-n vânt

Apoi să fii mare, curând

Când teama vieţii, ea să fi trecut.

Trăim în lumi tot paralele

Fără de tim

Motto: Tăcerea e ca mierea,

            poezia-i durerea,

            că-nghite lacrima

            și cȃntă patima! 

Îmi spui să mă căsătoresc cu poezia,

dar eu îmi rup deja cuvintele

argintii din stele

și ți le aștern pe poteca

ce duce spre vȃntul de prim

Cum să-ţi cucereşti umbra ca pe propriul
Everest Cu toate că singurătate îţi dă ghes
de la prima oră Renunţi la soarele cel negru
al melancoliei exact înaintea iluminării finale
Tragi şi ultimul pod al cetăţii interioare Şi nu
regreţi decât viitorul Chi

Tu să mă ierţi amore, că doar aşa iubesc,
Ca marea înspumată, învălui, clocotesc;
Ca vijelia care răscoală-n a sa cale,
Tot ce-a creat natura, aşa iubesc de tare!
.
Tu să mă ierţi iubite, căci pătimaş iubesc,
Ca un vulcan activ, ţâşnesc şi năvălesc;

Când inima e mai uşoară ca fulgul
nu mai rămâne niciun păcat de iertat,
doar o fereastră deschisă de dragoste
să se simtă cum intră primăvara în sânge.

Înger de purpură cu fluturi pe trup
la gât flori de cireş cu miresme,
pe pajişti de verde cu miei d

   Modestia, discreţia şi bunul simţ, erau embleme remarcabile ale familiei Cernat şi fuseseră sădite temeinic în educația Analisei. Ea le cultivase cu sfințenie și le aplica în orice impostază a vieţii, atrăgând asupra persoanei sale respectul, preţ

Privesc şoaptele cu soarele, din grădina de bujori.

Cerul şi pământul erau în complot. Păsările,

arbitru şi dirijor. Spuneau cerului

cât să plouă şi când să se oprească.

Pământul răspundea înflorind florile.

Un curcubeu de culori, zămislit

într-o lecţi

au înflorit salcâmii iar

au înflorit salcâmii iară cu albul pur şi verde crud
şi primăvara se răsfaţă dansând în vârful unui dud,
trosnesc şi mugurii-n grădină şi păsările ciripesc,
alaiul lor, alai de nuntă, e parcă un alai domnesc.

la vie-n razele

Se varsă luna în odaie 
și-argintul ei ți-aşează-n păr
atrăgătoare și bălaie
ispită albă-n flori de măr. 

Sub fine pânzuri rotunjesc
apetinsante piersici coapte.
Să le deguști ce te poftesc.
Numai să vrei! Noapte de noapte...

Parfum suav de liliac
te-nvăluie,

Plângeam la margine de zi
Cu sufletul de dor albit
Când recitându-mi poezii
Noaptea în tine mi-ai robit.

Mi-ai prins în păr un busuioc
Din neguri când ai coborât
Iubirilor le ești proroc
Căci visu-n vers l-ai zăvorât.

Tu ești poetul visător
Cuvintele bat alb

Au nins petale de cais

Peste iubirea noastră

Și-și varsă focul în abis

Dureri de nea albastră.

Au nins din cer raze-argintii

Și-au luminat pămȃntul,

Un curcubeu în zări pustii

Înseninează gȃndul.

Au nins pe marea de smarald

Și rece ca cristalul

Fiori din suf