După ce ne-am băut cafeaua, am ieșit împreună cu Dora la o plimbare în parc,urmate de una din cele două pisici persane ale sale, una pe nume Basti,de culoare galbenă cu păr lung și ochi aurii, cealaltă Siky de culoare gri cu ochii de culoare aurie, e

Izvoare plângând

sapă adânc în pământ

mormânt pentru doi.

În anotimpul al cincilea

adica al nostru, al îndrăgostiţilor,

printre partituri noi,

strecuram sărutări fără întrebări

tăcerile nu mai erau elucubrante

răsăritul confundat cu asfinţitul

ne răsădea seminţe de drag

arătându-ne preţul iubirilor

şi-aşa te-am d

Nu mă plânge pe mine.

Destui ochi

umbresc această clipă

şi sapa desface

pântecele lumesc,

născându-te.

Cărările poartă

urme de riduri

adâncite pe praf.

Ştergi de pe faţa lutului

licărul înalt,

dezlegi nodul,

semn şi…

atât.

Crengile arborilor ating

creaţia primară.

       DESCOPERIRE

În pământul dacic, străvechi,

am săpat, să scot ceva mai nou,

cu uneltele strămoșilor, vechi,

cuvintele de aur – lingou.

Am tras în ele cu săgeți;

le-am disipat în poeme,

în rame prinse pe pereți

ca un suflet rănit, care geme.

L-am în

La capăt de drum era clepsidra timpului.

Mi-am aprins lumina să însoţească poteca

pe care calc, să ajung în timpul odihnei,  

să-ntorc clepsidra până nu o să mai fie cărărui

să le bat, în cerc, să pot să-mi lepăd

de pe umeri, crucea tată, la banca noas

Trăiesc sub o husă;

plutind ca un:” Zeppelin fără treabă”.

Doar aripile-mi stau lipite,

pe o imensă bandă cu lipici!?

Chiar şi aşa...

încă mai pot da din picioare,

simulând zborul.

O parte din trup suferă,

îl înţeleg,

dar esenţa mea nu e acolo!?

Picioarele mi-

Alerg printr-o pădure, să nu mă ajungă din urmă

contrariile.

Mă caută cu obsesia firească, le aparţin...

te văd, te alung, ascult raţiunea, dau glas inimii.

Plânge!

Bucuria înmuguririi, tristeţea frunzelor când pleacă

în alai zilele cu parfum de floarea-so

Aseară mi-am luat răgazul să ies la un pahar de vin

stropit cu apă, cu timpul aşezat la masa cu trei scaune,

în trei faţete de trecut, prezent şi viitor.

Ascultam sporovăiala în şoapte, pe ritmuri de cafe concert.

Nu ştiu cum, lumina şchiopăta pe dinl

Înlănțui în durere gânduri sfinte,
sacre cuvinte;
strâng cu sfială doruri ce mă plâng
și-n zori mă frâng.

Înlănțui amintiri vechi ce-s deșarte
în vers de noapte;
mă-mbăt în lacrimi și iubiri apuse,
tristeți nespuse.

Înlănțui infinitul și îl transform

DIMINETI DE MAI

Perle sclipitoare pe flori

Sub razele aurii de soare

Bobiţele de rouă din zori

Dau florilor mirifică splendoare

E atâta linişte în jur

Doar dorul meu mai strigă

Străpunge-al liniştii contur

La tine sufletul ţi-atingă

Ascultă a timpului chema

Când deşir din firul vieţii, din acel ce-a mai rămas

Vreau s- ajung doar la lumină, să continui al meu drum,

Pe mosorul cu-amintire, firu-i  putred, chiar bâvaş,

Lacrima, din plânsul sorţii, să îngheţe-n vechiul scrum,

Anii aleargă,  nu în pantă, cu iuţe

 În noapte o palidă lumină   

 Răzbate-n neagra-ncetosare,

 O fi doar dorul meu de vină

 Că nu-și găsește alinare,

 Și tot străbate-n taina nopții

 Mereu mânat de alte țeluri

 Când negura-și arată colții

 Și-nchide ale mele ceruri ?

 Și cât ar fi de-ntunec

frunză verde

și-am zis frunză, și-am zis verde,

nebunii de primăvară,

trupule, copacule, înverzește iar afară,

ca să-mi crească din mâini crăci,

din ochi rădăcini de ducă,

din picioare, fă-mi doar coarne,

nu de drac, ci doar de furcă,

să strâng iarba de pe

   O presimţire sumbră apăsa sufletul Leei şi nopţile deveniseră prilej de veghe silită.Uneori, când somnul se îndura să-şi coboare aripa protectoare peste mintea neliniştită şi trupul ostenit, coşmaruri nemiloase se năpusteau asemeni unor şoimi înfo

Vrăbiile zglobii care s-au cuibărit la fereastra mea se agită,  fac un zgomot care mă trezește brusc. Într-un târziu, mă ridic din pat și deschid fereastra. Dimineața asta, în loc să aducă aer proaspăt, mă amenință, aruncând peste mine un val de căl

Arta ca stare de levitaţie pur şi simplu Iar
poetul Poetul s-a spălat cu moartea pe mâini
Urma să scrie alt poem de dragoste Viitorul
totuşi nu pleacă de la noi Deşi România a
ajuns la fundul său Se pare că Dumnezeu
ne-a întors spatele Din pământ curg

Printre malurile dintre mine şi tine
nu trece nici un râu,
rar te salută câte un firicel de apă
fără un izvor anume,
e o imagine frumoasă la privit,
te plimbă pe lungimea spaţiulu concav
până se pierde în şesul luminos.

Te aştept în ierburile înalte î