Blog

Dac-aș putea să mă întorc în timp,
Te-aș fereca în lanțuri să nu pleci;
Te-aș îmbrăca în veșnic anotimp,
În flori de măr pierdute pe poteci.

Te-aș aromi în cântece și ambră,
Ca pe-un poem născut din absolut,
Din infinit ascuns în fir de iarbă
Și dintr

Pe cerul tău

sunt nor,

tu floare de colţ

eu, iarbă,

suspin feciorelnic

pe altarul iubirii.

Rotindu-mă în timp,

în prag de primăvară...

caii-i porneam hai-hui,

uitând de toate...

mereu îndrăgostită

 de toate culorile spicelor

în pârg...

şi-mi ard rug de frunze

când trec prag spre apus...

iarna mă îmbăt cu parfumul 

zăpezilor...

troienite peste inima m

Mâinile mele fac minuni
pictează suprarealist visele
şi oamenii şi le recunosc în ele.

Degetele-mi scapără fulger în culori
intră dincolo de unde ochii văd
şi ucid cu privirea din umbră.
Orizontul unui timp se tot caută
sub un cer unde zeii se întâlne

Privesc în noapte, pe fereastra mea de cer, în urmă

şi gândesc să (mai) fac un pas fără urme, să nu simt

că se termină zborul,  

ca n-am ajuns să trec linia de sosire

înainte să-mi aştern zăpada pe străzile din trecutul clipei de mâine,

să simt dorul

O lume de vată

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Mă pierd într-o lume de vată
Rătăcind adânc în uitare
O lume atât de ciudată
Pentru mine eterna chemare.

Înconjurat de imensul ocean
Biet suflet cuprins de vâltoare
Haotic lovit de absurdul uman
Încerc să găse

iarna şi-a schimbat culoarea

ascultă iar cum neaua cade

tot viscolind învârtejit,

a obosit cerul de nori

şi iarna şi-a schimbat culoarea;

doar sentimentele nu mor,

nuanţele de disperare

trec de la dragoste la dor

şi cad în moartea din ninsoare;

amurgul ierni

OMUL...
Laura Schussmann

Ce este omul ?
Eternă și retorică întrebare.
Până la sfârșit de renunțare,
Printre atâtea gânduri nerostite,
Vom găsi răspunsul, oare ?

Atâtea întrebări fără răspuns
Ne punem singuri despre noi,
Când am uitat sau n

Nu am să-ti mai cer vreodată ce nu-mi vei putea da,
Și nici nu am să te acuz sau să te întreb de ce ai plecat la ea...
Nu am să-ti mai cer cuvinte multe și fără de sens,
Și nu am să te acuz ca nu m-ai înțeles.

Nu am să-ti mai cer cuvinte, gesturi sau i

Promisiuni

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian
---^^^!!*****!!^^^---
Iarna o topeşti în gene
Promisiuni ascunzi sub pleoape
Simt privirile viclene
Şi mă taie, ape, ape.

Scheletice umbre aleargă-ncolţind 

Lumina apusului tandru... Tu plângi

Petale de crin... Se aude şoptind 

Otrava din frunze de leandru... Adânci, 

Şi reci şi pustii sunt cărările nopţii

Şi-n fiece suflet e veşnic o stea...

Luceşte în urmă-i secera morţii.

F

Mă privești cu ochi absent,
Dureros mi-aduci aminte
Că-s aici, printre cuvinte,
Anonim într-un prezent.

Printre rătăciri rebele,
Am sperat că-s vis etern.
M-am trezit că sunt infern,
Un pribeag fără de stele.

De-aș putea, într-o desagă,
Aș pune o lună

De dincolo de trupul distanţă de mine, cerul şi-a înnoptat ziua.

Se anunţă un cod de culori şi frigul cade. Mi-am tras

peste mine, plapuma din noaptea cu vise.

Frământ dorul în palme

şi-l las de pază să fie,

să cânte în limba lui,

a sufletului

când vine

Cu aerul închegat în zăpezi
pătura albă ţine de cald pământului,
din gelozie
ai putea să mă cuprinzi cu gheaţă,
să-mi răceşti până la insuportabil inima
în care ai putea încăpea cu ură cu tot
ca într-o arcă.

Mă faci să-mi pierd răsuflarea vitează
pent

INGRID-UN VOIAJ CU BUCLUC

Era către sfîrșitul lui septembrie, fusese o zi plină nu avusesem un pic de răgaz pînă pe seară cînd lucrătorii au terminat lucrul pe ziua respectivă și eu îi așteptam să vină la masă. Prin părțile noastre se obișnuiește că a

Nu vreau să mă îmbăt

cu licoarea lui Bahus,

doar cu dragostea ta,

iubito eşti templul

sufletului meu

Acolo te aştept

în fiecare secundă,

în fiecare zi,

în fiecare noapte

Eşti motivul existenţei mele

Paradisul redescoperit,

un vis frumos ca primăvara,

izvor  de

prima fugă a lui bach

poemul se depărtează de visele mele

și iarna îmbracă vârfurile munților în rochii de miresă,

pe unde odinioară fulgerau boturi de turme

și se-auzeau glasuri de doine care plângeau,

astăzi tăcerile au pus stăpânire peste toată zarea,

e

De ești tu aceea, eu nu-s soțul tău

(Episodul I)

Uff! Diseară trebuie să plec la un botez. Din ăla necesar și obligatoriu,  de la care n-ai voie să lipsești. N-am nici un chef de petreceri, aș sta acasă să citesc. Dar nu se poate, trebuie…

Nu mi-au plăc

Pe o margine de pământ, printre rânduri, lumea mea.

Ce rost ar mai avea cuvintele aici,

când doar şoaptele pictate de fulgi,

din cer şi viscolite de vânt, în aer,

e limba(jul) privirii din sufletul

ascuns de fâlfâiri de aripi în zbor  

şi apus de zi s