Blog

Îi vezi în parc de dimineaţă,
când somnoros la muncă treci
şi-ţi spui în gând: da, asta viaţă!
Eu mai am mult... pân' la şaizeci!

Îi vezi ades, citind ziarul,
sau cu nepoţii la plimbare,
pe unii aruncând cu zarul,
sau stând tăcuţi pe sub umbrare.

Râvneşti la

Îţi place mult iubito cu mine să te joci

Copilăroasă eşti  şi plină de mister

Pe-aripi de vânt precum un înger pleci

Lăsând doar vocea să-ţi răsune din eter

Cuvântul tău e dulce ,micuţ răvaş cu miere

Când îl ascult, sufletul chinuit de dor vibrează

Eşti t

Tu stăpâneşti lumina
din ochii care te privesc

respirând încrederea
cu degetul pe rană.

Tot ce mă surprinde
e surâsul diafan
mai zelos decât inima
care bate cu putere.

Urâtul în vrajbă se pierde
cu nimicul din care fuge
jupuit de înţeles.

Întunericul se

Apoi s-au despărţit, ce gust amar,
Şi câtă întristare-n ceea seară!
"-O, Doamne,-şi spuse fata, e-un coşmar,
Ori adevărul care mă doboară?"
El însă, optimist ca niciodat'
Zâmbea gândind la ziua următoare:
"-Voi fi ferice:iată,-mi va fi dat
Un dar ce,

Azi, că tot veni din piaţă 

Cu o lubeniţă mare,

Mă plânsăi că greutatea 

Nu ar fi pentru cocoane. 

Cum că-i greu, că sunt nervoasă, 

Că mă doare tare capul...

De atâta tavertură 

Ajunsăi să dau de dracu. 

Zice domnul "99",

Doct, rasat, printre măsele:

- Ce năp

INGRID-PRIMII PAȘI ÎN VIAȚA DE FEMEIE

După o zi frenetică, cu frământări și agitație , însorită, coboară în asfințit o seară care imi dă o nouă oportunitate de a mă aduna din împrăștierea zilei, de a-mi pune în ordine ideile de a lăsa să curgă pe apa

Pătrund în memoria timpului
un joc limpede şi misterios
zăresc o lacrimă
pe care vântul o desprinde,
gonind-o mai departe...
clipa vibrează miraculoasă
în ceas de împlinire
o forţă nebănuită
inima-mi cuprinde
o lăcrămioară,
sub tainica ei rouă
aprinde o scântei

între mine și mâinile tale secundele își pun inele de inox
ți-aș săruta cea (mai) din urmă stea/steaua fără nume/
dacă timpul nu ar scădea din iubire câte o secundă
mi-e o teamă de uscat de sărutări anonime
îți port noaptea timpului genuin la picioare
leg

Am renunţat

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Am renunţat să mă privesc
Oglinzi nu mai există
Necontenit eu le zidesc
Mi-ascund privirea tristă.

Încercănat şi obosit
Duc versul meu la buze
Sărutul meu încărunţit
De gânduri prea confuze.

Nu mă opresc şi mă târ

Tăcerea

Tăcerea,este lupta din cuvânt,
e răstignirea din trăirea mea divină,
sau neteda cărare pe pământ,
iubirea doar, mi-e singura lumină.

Aș vrea de mână să alergăm, tu știi,
ceci fără tine cerul mi-e Pământ,
și-s îngropat în văi sau poate

Ești cea mai frumoasă 

Ești mai frumoasă decât tot ce mă înconjoară, 
decât tărâmul vis din porți ce-adie, 
de vorba mea rostită a câtă oară, 
de zorii zilei ... sfântă poezie !

Singuratic şi albastru

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

Sunt singuratic şi albastru
Nerăbdător, nu mai aştept
Armurii îi mai dau un lustru
Şi plec să lupt pentru ce-i drept.

Sabie n-am...nu folosesc
Şi mintea mea mereu alege
O luptă în care nu rănesc
O lupt

Onorată instanţă
şi dom` preşedinte
stanţă după stanţă
poetul ne minte

Dom` preşedinte
s-a depăşit măsura
scrie prea fierbinte
exact cu gura

A depăşit măsura
stanţă după stanţă
uitându-şi natura
onorată instanţă

Şi dom`preşedinte
delapidează cuvinte

Costel Zăg

Mă transform în anonim

Îmi beau cupa de venin
Și mă-mbăt printre cuvinte,
Un străin fără de minte.

Nu contest că e absurd
Să trăiești filosofând,
Să iubești. Dar la ce bun?
Sunt un filosof nebun!

Am crezut în dimineți,
Am pus luna în peceți,
Infinit la

Gândul a (s)pus la mână, stop.

Să mai păstrez un strop de sânge-n degete,

să simtă Sufletul, dorul, când îl strâng în braţe.

Nu-l mai picur pe hârtie, în cuvinte.

S-ar murdări şi ea

şi eu n-aş mai avea putere

să-mi ţin în frâu sentimentul,  

o vreme.

A

La adăpost

La adăpost de noapte timpul ninge,
o liniște în largul sfânt al zării,
un univers, al tău, stând mă convinge,
de un blestem tăcut, la Porți...durerii.

Nu mă întrebai, dar eu îți răspundeam,
în vadul așteptării care trece,
cât timp

umbra ta

jocul memoriei e un descântec

 împotriva iubirii,

seara mai ales privesc

 prin pielea aburită a cerului;

vântul trece cu degetele răcoroase

 prin părul nostru,

o idilă cu lumina

care iubeşte copacii şi sărută

verdele mugurilor diafani,

ferestrele se