Blog

Pierdut

Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian
---^^^!!*****!!^^^---

Cuvinte se rotesc în cap
Mă hărţuiesc fără-ncetare
Degeaba tot încerc să scap
De boala asta îngrozitoare.

Undeva pierdut pe cer
În a norilor spărtură
Eu renasc şi apoi pier
Într-o c

Am pus bani în pernă, să plătesc „luntraşii” cu aripi.  

Nu. Nu e luna pătată de vreme. Deschide ochii şi priveşte.

E lună plină pe cerul din visul cu ochii deschişi în noapte.

Nu (mă) dorm,

dar nu mai vreau să-nţeleg durerea.

Ştiu.  

Se va face ziuă.

Ea-i spuse-nmărmurită:''-Să-nţeleg
Că îi aprobi propunerea mârşavă?
Mă scuzi, nu te credeam atât de bleg!
Sper, nu te-mbarci pe-a Diavolului navă!''
''-Matur am chibzuit şi îndelung,
A sufletului meu, tu eşti podoabă,
Eşti steaua ce râvnit-am să ajun

Așteptare...

Te aștept în tăcere, sub pagini de vânt,
în grații să zbori, rostindu-ți ecoul,
la porți de sărut, în eternu-mi cuvânt,
ca un șoim de pe cer, scriindu-și zeroul.

Te aștept și mi-e dor în visu-mi șuvoi,
semeață visare din taina ce-

Viaţa pentru unii oameni este o lungă lecţie de umilinţă. Bucuria vieţii pare o himeră şi zbaterea pentru supravieţuire este la maximă intensitate. Neputinţa nevinovată provoacă un plâns năucitor din ce în ce mai stăpân pe personaj. Naufragiul prin a

O vară şi-un vis de iubire,
În paşi de linişte cheamă
O floare din nemurire,
Să-şi ia sărutul cu teamă!

O barcă la mal de visare
Aşteaptă un om fericit,
Un val se-ascunde în mare,
Prin alge din alt infinit!

Oglinzile nasc deziluzii,
Iar farduri ascund

Frânturi din viaţa

                        Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian

...glorie,curaj,onoare...             ...o coloană vertebrală...
...ceaiul negru de cicoare ...     ...băutură ancestrală...
...ziua,noaptea,dimineaţa...      ...cerul cu o lun

Nu-i drept să-nceapă-n mine iarna,
să se oprească frumoasele ninsori
şi să-şi facă de cap gerul.

Tu mă aştepţi şoptitoare să-ţi răscumpăr iubirea
zidită-n câteva cuvinte prin care revin
scriu cu fosfor sub pielea prin care respiri
şi ovală ca semnul n

În arca unui vis, un lampadar...

O lume simplă, fără de hotar...

Un drum spre nicăieri... Non-sens şi teamă...

Se înfioară valul de aramă.

Cad ploi de frunze şi ninsori de stele...

Plutesc - ce vis! - a zâmbetului vele...

Argint coboară-n anii de mătasă...

Cine ești tu oare, de îmi spui atâtea vorbe amețitoare?
Înger de lumină, surd, orb și mut…
La rugămințile mele amare ramai imuna, ca o boare…
Dar ce nu știi tu, copilă, că desi ești far-de vină,

Frumusețe-i trecătoare….

Ca o rază de lumină, ce se pierde-n

Mi-a fost destul...


Mi-a fost destul hoinară-n dor iubirea
sub clipe sigilind în vis distanțe,
căci fără tine umblu doar aiurea,
cu ochi înlăcrimați, sub vânt...balanțe.

Cărarea către tine mi-e suspinul
și urletul câinesc ce mă înfioară,
o r

E dimineaţă şi început de săptămână.

Cu alergare uşoară şi întindere de muşchi,

a gândurilor, încep antrenamentul

să nu mă prindă febra, când la preluare,

soseau şoaptele de dor, din aer.

(Pauză, de apă, să beau, mi-am luat.)

Hidratez cuvintele  să nu

Firimituri


Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian


Sunt o apă care curge

Mă strecor pe sub picioare

Sau sunt ochiul care plânge

Ori sunt carnea ce vă doare.


Ca mine nu mai e altul

Sunt poet, sunt călător

Vreau mereu s-ating înaltul

Să mă-nalţ ca un cocor.


Nu pot f

Ziua
 
Autor: Ştefănescu Dumitru-Cristian  

Eu acum calc chiar pe nori
Trec în pas de defilare
Văd ziua născută-n zori
Născută de asprul soare.

Doamne cât e de frumoasă
Ca un diamant sclipeşte
Ea de ceruri e atrasă
Şi de boltă se lipeşte.

Şi-i aud tainica şoap

Simt timpul cum se scurge, precum nisipul dintr-o clepsidră,

E tăcere-n jur și nemișcare, se aud orele cum zboară

Se duc în stoluri cât mai departe...

Plâng ceasurile sătule de atâta ore trecute, de prea multe secunde,

Alearga minutele la maratonul vieți

M-ai întrebat cândva ce e iubirea, 
Dar n-am ştiut să îţi răspund... 
Cum să-ţi explic nemărginirea 
Şi dorul meu atâta de profund?

Au scris atâţia meşteri de cuvinte, 
Dar parcă nu era cum eu simţeam... 
Tot am crezut că sunt nepotrivite, 
Noianul v

Lupul şi Muma Pădurii

S-au şcolit mâţele bunicii! Cum ne văd intrând în bătătură, pe mine şi pe vară-mea, odată îşi strigă adunarea şi se bulucesc în cireşul de la poartă, cireş bătrân de când lumea. Cărări  bătătorite au făcut în copac, Negruţa pe-o