Blog

Te-ai dus

Se-aşează noaptea în priviri

Şi cerul meu se surpă

Uitat-am Doamne de zefiri

Şi de miresmele din cupă

Eram un suflet rătăcit

Pe scena vieţii grele

Şi gândul meu de-a fi iubit

E  doar nălucă printre stele

Mi-ai dat cândva speranţa-n dar

De viaţă şi

Voi staţi şi acum la poartă… zidiţi în aşteptare, 

Pe  banca de lemn, două cruci curtate de uitare.

Câteva amintiri mai stau agăţate de drum.

Estompându-se încet în cimitirul de fum.

Aducerile aminte mai caută o cale,

Peste apa Gurghiului tinereţilor me

şi-mi îneacă cuvintele din gânduri

peste povestea din visul de mâine  

întâmplat ieri ca o avan-

premieră

a iubirii (ne)schimbate de valuri

de râuri umflate

de furtuna de lacrimi

din mine. Iartă-mă.     

02.06.2014, ora 21,41’   

Spre suduri

Spre suduri taina mea mai lasă
necunescute fumuri din comoară
pe crengi în plâns de doruri ce le apasă,
hrănind un suflet-val cu o povară.

Eu vreau să lupt ca să-mi rămâi lumină
acum în frunze ce-au rămas pe casă
pășesc stingher

nevăzutul din albastrul ce-şi curge

 roşul adânc şi orb la lumea

ce se mişună-n jur

sunt

când sufletul e înlănţuit de trupul

plin de flori

şi

ape se scaldă furtunos

pe faleza muşuroiului de mine

din tine strâns

în noi.     

02.06.2014, ora 23,34’   

Noi ne jucam.


Când ne jucam de-a anotimpul
tu mă făceai altar de sticlă
eu eram toamnă iar tu timpul,
în ruga noastră far' de frică.

Îngălbeneam poteci pe dealuri
spre marginea pădurii-n văi
purtam o mare-n dor de valuri
și-o vară"taină" sc

CE TOAMNĂ...


Ce toamnă sfântă am în mine
izvor din maluri și fântâni
se scuturau păduri din tine
se minunau la țărm bătrâni.

Mă simt o amforă, am toarte
purtat mă simt, am dor ca vad
pe fund de râu sunt pietre moarte,
pădurea-i frunze care

Te-am aşteptat atunci, când mugurii dădeau în floare, 

Visau  merele roşii îmbujorate de soare.

În trupuri tinere, creşteau frumoasele livezi,  

Fără a bănui efemerul frunzelor verzi.   

Te-am aşteptat, cu merele pârguite în ramuri,  

Miresme văratice

Îmi rătăcește sufletul în lume,
Tot căutând o cale să te întâlnească, 
Dar tu ai învățat să te ascunzi atât de bine,
Iar lui, îi e din ce în ce mai greu să te găsească.

Poate-ai uitat cât mi-e de drag să te privesc, 
Cu câtă dragoste mă pierd în ochii tăi

Eşti steaua mea învăluită în mister!

Să-ţi desluşesc din taine, nu-ndrăznesc.

Iubita mea, eu te aştept, încă mai sper

În lumea ta, în lumea mea să te-ntâlnesc!

Doar mângăiere şi lumină să îmi fii,

Într-un deşert de lacrimi şi suspine!

În fiecare magic

LASĂ-MI...

Lasă-mi din curcubeul tău culoare 
și-un fâlfâit de aripă de înger 
să pot să zbor din timpul ce mă doare 
în infinitul-albastru care-l sânger. 
Mai lasă-mi dacă poți și o aripă 
din glasul tău un murmur de izvor 
să fur nisipul din clepsidra cli

Într-un sat de munte un copil umbla

- Unde este raiul? Pe toți întreba

Căci simțea în suflet că-i musai să știe.

- La-nțelept întreabă, colo în pustie!

Înțeleptul însă l-a condus de mână

La o mânăstire și-a-nceput să-i spună:

- De aici începe drumul către

ÎN VRAJA TA...


În vraja ta pădurea mai cântă cate o floare
în toamnă chiar și drumul rostește câte-un cânt,
plâng amintiri-trăire când frunza ei mă doare,
tu nu mai ești aceeași, nici eu acel nu sunt.
Eu sunt o toamnă tristă și plânge-n mine d

TU EȘTI CERUL

Ești cerul sub care eu îmi fac sărbătoare
în care tot cred și plâng,dar și cânt
dau și tribut unei vieți,altui soare
iubirii blestem,iubirii dar sfânt.
Ești cerul tăcut cu zări generoase
mă mătură ploaia-ți cu frunze sărate
ascu

Zăceai acolo,

zidit în aşteptare

cu ochii rezemaţi de cer.

Prin tine, fumega neuitarea mocnit.

copila aceea

cu pasul de ape

si râs de Miozotis,

nu mai trecea podul spre tine,

abandonat într-o plecare.

Erai aici şi totuşi nu,

vămuit de viaţă 

 (trecea fără tine)

De ”Înălțare” al nostru Domn

S-a dus spre Unicul din cer.

Oamenii dorm comodul somn

Și fericire zilnic cer.

Serbez și eu în felul meu:

Ofrandă-I dau tot ce gândesc,

Sufletu-încerc să-înalț mereu.

Nu-i spun, dar simte că-L iubesc!

Te-înalță fiecare gând

Ce s

vara

A venit vara după calendare,

Tăcerea este umedă prin munți,

Stau treji ca niște daci cărunți,

Cu vârfurile ce se pierd în zare.

Și pe câmpie grâul încolțește,

Talanga scoate turma în amurg,

Se-aud pe vale apele cum curg,

   Iar trandafirul vesel înflo

Să nu-ți plângi omule nicicând de milă 
Putere ai în suflet, cu tine-a fost mereu, 
Lasă-i flacăra, în ființa ta umilă, 
Să ardă, căci dar e de la Dumnezeu! 

Ridică fruntea și privește cerul 
Și din lumina lui îți ia speranță, 
Nemernicia vieții tu calc-o

Seara târziu

Seara târziu când nu ești cu mine
petale de flori mă sărută amar,
cad în păcatul să strig că mi-e bine
rănit de un ciob din sărutul vulgar.
Mai simt un necaz,o durere în ființă
abandonat mă pivesc într-un ochi de oglindă
păcatul

Privesc, pășind agale cu pas de muritor,
Cătând lumini ascunse de ziduri de granit.
Pășind pe drum de piatră mă-ndrept către izvor,
Acolo unde cerul se pare, c-a sfârșit.

De aş putea citi mereu în răsărituri
Și-n anotimpuri care, poate-au lăcrimat,