locuieşti, imagine sepia ştearsă,
ascunsă într-o fantă de gând,
încerc să te pictez cu amintirile mele fără tine
şi nu mai ştiu dacă eşti tu sau eu.
Tu m-ai născut,
acum te nasc eu...
femeia tânăra din fotografie a încărunţit
cu ridurile mele,
o pornesc îna

Deşi lumea-i absurdă... 

- Deşi lumea-i absurdă, 
picioarele tale îmi plac! îmi spui. 
- Deşi gândurile îţi zboară departe, foarte departe, 
te simt aproape! îţi răspund, zâmbind. 

O zi se stinge, o nouă zi se naşte. 
- Deşi sunt pesimist, privesc multe 
în

Impromptu pentru tine 

Am aruncat în neant 
toate semnele de punctuaţie, 
toate cuvintele nespuse din spaţiile albite. 
Lumina are distanţe sau e necuprinsă? 
Imaginaţia ta, iubito, este ca un pârau limpede 
ce vrea să treacă şi prin pietre, 
una din pietre

Păcăliți și păcălite,
Fraiere și păgubiți
Înocenți și amăgite,
Înșelate și pârliți...

To(n)ți supuși cu plecăciune
De un sfert de centenar
La halal păcăliciune,
Zi cu roșu-n calendar

Cu copii din cruce-n cruce
Și tămâie-n fum pe coș,
Cu colaci de maici nă

Ascultă

Cum înfloresc zarzării

Uşor,

Pe nevăzute

Fluturi albi se aprind pe ramuri.

Ascultă

Cum ne plâng sufletele

Căci nu pot fi

Măcar corola unei singure flori,

Ne rămâne doar

Să ne vrem păsări

Umbra de nor,

Ori poate privirea

Ni se va schimba

Într-o frântur

sunt aici, în roata de tors a lumii,

în umbra cuvintelor scrijelite

pe cerul întrebător al plecării mele,

căzut pe zvâcnetul fragil al ierbii

legănate deasupra amintirilor curtate de uitare.

Dacă mă întrebi unde locuiesc...

locuiesc aici, în lumina crepus

     Dintr-un măr muşcam,
    sub ploaie trăiam,
    eu

    visam la soare!
    Uneori,
    prins de visare…
    cu mintea-n şiroaie,
    în loc de mãr
    muşcam fulgere
    în apã de ploaie.

//pe sub creasta/ abruptă a liniştii...//

volumul /Decalogul cuvintelor/ de Marius Iulian ZINCA

Cartea de faţă /Decalogul cuvintelor/-poarta între spaţiu şi timp-/ reprezintă un demers de factură ontică în care ∞ Marius Iulian ZINCA ∞ defineşte sinel

din kilograme
celor care 
mor de foame
aş mai da
din plinătate
iubirii mele 
de-o noapte
(le)-aş mai da
din al meu somn
boemilor
cu nesomn
(i)-aş mai da 
obsesiei
riduri de expresie
iar iubirilor
din tei
(le)-aş mai da
din anii mei
(ţi)-aş mai da
ţie om drag
zorii ce-mi

Cu vâsle-n pumnii uriași,

Cu bărbi până la brâu, vâslași

Cu pieptul lat și dur ca scutul

Și cu privirea cum e cnutul,

Se-ntorc în marele fiord

Tăiat în gheață, sus, în nord...

Se-ntorc de peste mări turbate

Cu valuri negre-nvolburate,

Ei vin din zări necuno

Nu mai am fraze,

Doar uneori

Plouă consonantic

Ori avocalic,

Străzile

Se curăţă

De memorie,

Rămân pereţii

Pe care mâinile noastre

Desenau

Săruturi păgâne

Când îngerii

Ne ascundeau sufletul

Mototolit

De gâfâitul tăcerii...

Un măgar, un porc şi-un bou,

Râdeau de făceau ecou,

Intr-un bar de modă veche,

De credeai că-s daţi în streche.

*

Trecând o jună viţică,

Cu mers lasciv, subţirică,

Şolduri fine şi picioare,

Îi lăsă în nemişcare!

*

Într-un rictus stins, hidos,

Porcul burlac slăn

PĂCĂLICII PĂCĂLIŢI

Păcăliţi de păcălicii
Ultimului sfert de veac,
Ai ales toţi măscăricii
Pe-o găleată şi-un colac...

Nu ţin vorbele lor goale
Nici de foame, nici de frig,
Dar îi dai votul matale
Pe-un ulei şi un covrig...

La alegeri iar pui botul
Când te

Oare ce-ar fi

Dacă visele tale s-ar naşte iederă

Şi trupul meu recele zid,,

Să mă ţii strâns, în tăcere,

Doar verdele închis

Să semene ochilor tăi

Şi noaptea somnul

Să te aducă iar femeie

Aprinzând stele

La marginea oraşului,

Unde se sinucid greierii

Şi liliec

Şi-acum îmi amintesc cîte ceva din rêves-éveillés,
oamenii închideau în cuşti
hipopotami inocenţi, departe de păşunile lor africane
de răsăriturile lor splendide
în timp ce oglinzile vechi de China se înnorează puţin cîte puţin
cu senzaţia că nu mai e loc

Zăcea de ceva vreme. Cu fiecare zi care trecea parcă mă pietrificam, mă detaşam de el fără să vreau... încet, încet, nu-l mai cunoşteam. La început încercasem să mă mint, să îl mint. Îi simţeam frica şi lupta, dorinţa de a mai fi puţin. Nu-l înţelege

Femeia e poezie,

Un extaz şi agonie!

Când înger în viaţa ta,

Când o diavoliţă rea!

*

Incită, te ameţeşte,

Seduce şi înrobeşte.

Lesă dacă ai purta,

Nu te-ai supune aşa!

*

O viaţă o studiezi,

O cunoşti. Dar aşa crezi!

Când declari: "Am reuşit!"

Mintea iar ţi-a-nvăl

Acelaşi răsărit plictisit...

o ploaie destinată tuturor,

aceeaşi apă de-nceput de lume,

cu binecuvântarea primului botez,

încărcat cu gând şi cuvânt de sfinţire!

Mă rog, să iubesc mai mult apa!

În mâinile cu apă ca-ntr-un căuş al vieţii,

mi-am apăsat faţa,