Blog

portret

din palmele tale

 cresc râuri de vis,

din ochi-ți cresc

 ceruri spre astre,

în părul cel galben -deschis

cad roiuri

 de stele albastre.

din inimă-ți cresc

 limbi de foc,

din gură doar

glasuri de nai,

picioarele-ți

 poartă noroc,

sunt căprioare

ce zburdă

  Iubita mea, mai vând un pas

  Spre trista noastră înstrăinare,

  Hai, cumpără ce-a mai rămas!

  Eu şi acum în ultim ceas,

  Sunt veşnicul fără parale.

  Ţi-oi vinde dorurile mele,

  De care nu mai ştii demult

  Şi patul puştii cu

s-a deschis o poartă şi

am văzut preţ de o clipă

locul unor gânduri dragi

de demult

apoi straturi-straturi

alte transparente locuri

frumos sedimentate în aer

ale unor întâmplări străvechi

binecunoscute 

trăiam în locul rămas liber

al unei lumi marine

care s-a r

                        Alungă din priviri minciuna,

                             pe buze-aşează adevărul,

                             mă laşi cu ochii
                               plini de lacrimi,

clipa frumoasă

se ghemuie amurgul

în unghere

și soarele s-a înecat

 îm mare

iar luna între vis

 și-ntre veghere

se plimbă țanțoșă

 pe carul mare.

tu stai la fereastră

pe umărul meu

și lasă-te-așa

 ușor legănată,

privește în zare

 un nou curcubeu,

cum cade

 în mare

Miez de dor - călător, neştiut –

duce lin un suspin spre trecut…

Amintiri din pagini azurii

se perindă, pe rând, fumurii.       

Când trecutul le trece în ceaţă,

prezentul nu le poate da viaţă,

paiaţa  cu-n zâmbet oftează

şi tristeţea  în suflet vibrează.

Pe toamnă în timp târzie,

dup-o lungă amnezie,

la gura sobei poposesc,

încet, încep să scormonesc

al vremii bătrân jăratic,

sfera omului tomnatic.  

Cu a mea umilă pană,

adun gândurile-n strană,

ele-n murmur de idilă

curg pe-o-ngălbenită filă.   

Întocmai cum râdeam
odată
am râs şi azi privindu-te,
oglinda mea cu ochii verzi!
Am râs,
recunoscându-te!
Şi eşti tot tu, un om onest
şi sunt tot eu, fata voioasă.
Trecut-am azi acelaşi test
şi m-ai găsit, din nou,
frumoasă!

în vizită la casa părintească

s-a-ntins păiejenișul pe poartă și zăvor

și casa părintească stă singură-n pridvor,

vedeam prin amintire bunicul sus pe scară

cum își fuma țigara în fiecare seară,

și pe bunica –n casă cu ochi de peruzea

cum depăna la gându

atâtea flori sunt pe pământ,

dar nici una nu-i ca tine;

te-aud cum crești și văd corola

cum o îndrepți numai spre mine...

și ca un soare blând și cald,

prin palme mă strecor în tine,

să mă îmbăt la umbra ta,

când cerul nu mă poate ține.

atâtea flori sunt pe

Bătrânul acela alb

și prea îndoit

cu tremur de viață

frumoasă în ochi

de mână m-a strâns

și mi-a șoptit:

Iubirea nu e pentru orbi!

Lăcrima prea curat

și atât de frumos

cu suflet candid

cămașă scoasă

pe dinafară, mi-a zâmbit

și mi-a șoptit:

Dragostea nu-i o povar

Impresii de la o multipla lansare de carte - Gabriela Tudose

O duminică luminoasă de mai, de început de mai! Luna din întreg anul care ne îmbată cu prisosință de parfumul florilor celor mai frumoase și mai parfumate de pe pământ.

După ce mi-am luat o p

Licornii nu mai vin ci...pleacă
În nopţile cu lună plină
Din gândul meu ce poart-o vină
Şi-aş vrea să spun : ei şi ce dacă...

Dar n-o pot spune şi-mi e ciudă
Şi rup tăcerea nopţii-n două
În timp ce-n mine plouă, plouă
De-mi este iar poema udă

Licornii nu m

Ard de dor

sunt ca un vulcan

care erupe

lava iubirii fierbinte

către inima ta

Ard în flacăra

pasiunii dogorâtoare,

simbioza dragoste- poezie

e raiul sufletului

veşnic tânăr,

de poet.

Ard ca focul

care mistuie

inimile

aflate în căutarea

idealului ascuns .

pe verticala cerului albastru

iar ne dăm huța pe boltă,

tu cu firea cea involtă,

eu planând ca un condor

peste tot ce-mi este dor.

 pe verticala cerului albastru,

eram noi singuri fără nici un astru,

pluteai cu păru-n vânt lipit de cer,

călare pe-un sălba

Gură seacă, făr-de cuvinte

încleștată mult prea demult

urlă-le-odată să nu îmi mai cânte

degete, pe coală albă de mut.

achită-mi mâna, de la pronunțare

cotul mă doare, pana s-a rupt

tremurul mâinii fă-mi-l vigoare

să mor gângurind și să mă ascult.

la jugul

Aş vrea să întind mâna spre fiinţa ta,
fruntea să-ţi descopăr de şuviţa rebelă
şi ochii aceştia de catifea
să-i zugrăvesc acum în acuarelă!

Doar eu călătoresc prin ei
către adâncul sufletului tău.
Tristeţea lor dictează poezii,
m-apropie de tine, dra

Au inflorit castanii iar….

Au inflorit castanii iar,

Candelabre de lumină,

Intr-un cadru princiar

De  liniste deplină.

Si aleea  parfumată

Cu  mister  invăluită,

Astăzi pare fermecată

De castani  impodobită

Printre firele de iarbă

Gaze  privesc incantate,

F