Blog

 DORINŢĂ  RENEGATĂ

doream

ecuaţie absurdă

prinsă de-un grind de urzică

să nu mai fiu cotropită sălbatic de cavalcadele

dorurilor pestriţe

să mă locuiesc tăcută şi cuminte

perimetru exact

ordonat după o matematică a cerurilor

în insectarul creeaţiei

prinsă

dor

Simţi

că îl apasă ceva

pe piept.

Erau întrebările mărunte

ale vieţii

ce nu-i dădeau

pace.

Cercetând cu privirea

vopseaua decolorată

a vieţii....

de soare,

trase adânc aer în piept.

 ***

Pornind

de la premisa nebuniei

în permanentă schimbare,

înghiţi aer cu greu

în

ating cu gândul geamurile tale

Ating cu gândul geamurile tale,

Vreau să te văd cum păru-l despletești,

În grațiile de mișcări agale

Eu aș ghici de vreai să mă iubești.

Nălucă sfântă din poemul meu,

Distanța dintre noi se face fulger,

Mă rog în gândul meu

Când raza de soare-mi înţeapă retina,

Îmi tremură pleoapa, se lasă în jos,

O geană se-aşază pe-obraz şi-mi vesteşte

Norocul ce-mi bate la uşă sfios.

Emoţia fierbe în trupu-mi – clepsidră,

La gândul că timpul acum a sosit

Să-mi pună în braţe speranţa-mplin

Clipe rătăcesc anotimpuri...

tu înţelegi de ce tremură pădurea

când afară este atât de frumos?

ce i se-ntâmplă?

stii?

nu mă miră!

au plecat din ramuri doruri

zgribulite-n singur

de frig au căzut răni

pe alei de urme frumoase

în joaca de paşi

ai noştri erau odată

acum au rămas bătute cu pie

Avusese o clipă de emoţie.

Cu o atenţie profundă

tăcea să simtă nedesluşit,

ce se petrecea cu el.

Privea şi respira adânc, cuprins

de un sentiment neobişnuit,

neplăcut să se vadă

învins de tăcere

într-o senzaţie ascunsă.

se face ziuă sau

am ajuns noi undeva 

spre lumină fără să ne poată nimeni opri

înaintezi în ceaţa verzuie de pe ţărm

cu umărul stâng înainte

umărul victorios care doare

ai vânat cu şoim toată noaptea 

ai purtat singurătatea tuturor pe umăr

glorie vântului

Am uitat alfabetul speranţei, cred că nici nu l-am ştiut bine…

prea multe apusuri şi doar un singur răsărit

ce se scăldau în apa străvezie a Timpului.

Am păşit grăbită peste orele-nmugurite ale toamnei,

bruma ofilise ultima crizantemă de octombrie,

doream

urcând mereu în visurile tale

încă mai trăiesc pe-acest pământ,

încă iubesc lumina și culoarea,

încă îmi place să mai cânt,

precum în zborul ei, privighetoarea.

septembrie pe șesuri a trecut,

toamna s-a-mbrăcat în haină nouă

soarele ne -mbie c-un sărut

cu

Îmi iau doza de iubire

de  câte ori mă gândesc la tine,

din versuri mă hrănesc în fiecare zi,

noaptea ne iubim cu patimă- n Astral .

Dorul de tine  mă duce la izvorul iubirii

unde sub ploaia de pulbere de stele

ne-am potolit setea din noi

într-o toridă var

Cu picioarele tăiate parcă,

să nu mai poată mişca,

învăluit de aerul rece

dădea din umeri

cu capul plin de gânduri.

În lumina

ce se strecura în suflet,

era lovit de răcoarea umedă

ce-i îneca răsuflarea.

Nu mai scotea nici un cuvânt

din gura bâlbâită de vr

Nu plânge clipa noastră veche

Iubește sfânt doar ce va fi

Eternitatea mea, pereche

Când vom sfârși tu ai să știi.

Ne vom uita la rece timp trecut

Vis negru ne va fi fântâna vie

Prea tristelor silabe-n plânsul mut

De trubaduri uitați închiși în melodie.

Tai

te chem

te aflu

te ador

te cer

și te răsar

mi-e dor

te tem

te strig

de tine mor

te rup

te altoiesc

te ud

te gust

te birui

te exist

te beau

udând

al tău pământ

te cresc

dulce miasmă-n

bob de must

te nasc

botez

nebotezatei lumi

te ard

te venerez

te iau

te crucific

în cui

În soarele

ce trimitea o ploaie

de lumină,

o nelinişte îl muşca

lăsându-i trează

numai mintea tulburată.

Cu pas liniştit o ţinea în frâu

prin răceala sa

calculată.

Mezina-n pumni ține-un motocel,

Ochi-avînd nedeschiși, un cățel.

- L-am găsit sub un pod, aruncat

Și de la neant trebuie salvat.

Plînge puiul – s-a uscat și lacrima –

Deznădăjduit: – Unde-i mama?

Omule rău, de ce ne-ai despărțit?

Nu ai pic de milă,

 MEMORII  RITMATE

impurele ore despică

pe fulger cobor în abisurile mele

fir de argint

inima de foc pulsează materia foşnitoare

cârduri de vrăbii am condus 

printre măştile timpului împietrite

inspiraţii dezlănţuite

torente de ceruri au infiltrat în artere

Plimbarea

Azi e sărbătoare, vom fi scoși la plimbare, afară din sanatoriu!

Fiecare a pregătit dinainte ce va lua cu el, bile de sticlă, fețe de chibrituri, pițigume, ce mai, toate comorile! Iar fetele aveau zorzonelele de dumnică și altele secrete pe

Cuibărită

în palma inimii

insula

apei cântătoare,

insula

apei pururi vii

Chiparoşii

spintecă aerul

curg şiroaie

arome şi lumini

Carnea

rotundă, aurie, a cuvintelor

se topeşte

Flămândă, privirea

şi prea-plinul tăcerii

dansează cu

zeii

albaştri, verzi, cenuşii

în ap