Blog

Sămânţa iubirii,
Din joacă de îngeri,
Purtată de vânt,
A căzut printre flori
Pe pământ.
„Aşa mică, plăpândă,
Sfioasă şi blândă,
Ce-ar putea să ascundă?“
Se întrebau uimite
Câteva flori ofilite.
Au făcut de seviciu
Câteva zile la rând,
Până când au văzut
Sămânţa

Gând de drag către tine,

Somn nedormit pentru doi

Şi uite nici ploaia nu ţine,

Nici primăvara, cu noi...

Nu va putea depărtarea,

Să mă-nfrângă ca să te uit

Eu sunt nisipul, tu marea

Şi numai de tine ascult.

Glasul tău izvor murmurat,

Cântec de le

Vălurind în ceaţa
trupul mi-e mister,
ars e de speranţa
unui nicăieri!

Gleznele-s cătuşe
pleata este vânt,
stelele privirea
sunt gângav, năuc!

Nisip în clepsidră
a rămas puţin,
fumegă şi lampa
pasul mi-i tiptil!

Uşa se deschide
pragul să i-l trec?
Văd acum

visul unei nopți de primăvară

parcă te plimbai pe cer

 printre stele și luceferi,

c-un contur de lună plină,

rătăcită prin grădină.

stam lungit pe iarba deasă

 și priveam la tine-ntruna,

erai tu sau era luna?

tot călătorind cu mintea

printre norii afumați,

i

Vin norii alergând

ca nişte herghelii de cai,

prăvălindu-se din înalt

în deşisul pădurii fulgerate

de rostogolirea cerului,

învăluindu-mă ,

într-o lumină curată, lăptoasă,

aidoma celei pe care

o văd pruncii, aşteptaţi

de lacrima fericită a mamei;

Nu mai ştiu

Horia a fost, şi-n veci este,
Crăişorul nostru de poveste.
Bisericile lui stau mărturie
Traiului nostru aici, pe veşnicie!

A lăsat prin munţi altare
Urmașilor, pentru închinare.
Lupta lui, a fost să fie,
Pentru eliberarea din robie.

Şi-a tocit opincile

ADU-MI IUBIREA ÎNAPOI

Să-ntoarcem timpul înapoi

Să fim din nou noi doi.

Clipe frumoase să retrăim,

Ca la început să ne iubim

Adu-mi iubirea înapoi

Şi ce a fost frumos între noi.

Timpul a trecut peste noi,

Ayi nu mai suntem amândoi

Retrăim cea fost atunci

Zâmbeşte soarele în bob de rouă
Şi-un curcubeu se leagănă voios.
Pe florile înmiresmate
Se odihneşte zborul cel duios.

Zâmbesti şi tu şi-n ochii-ţi verzi
Ce oglindesc natura zgomotoasă
Poţi chiar şi liniştea să-ţi pierzi.
Te scalzi în viaţa lor voio

pierdutele iubiri

îmi cade amarnic

înspre glezne

tremur fierbinte

fiori de amintiri

febră de mult prea reci

negre morminte

sunetu-i aspru

învață notele să plângă

pe portativul ideal

inima ta să nu m-ajungă

de nu îți sec

dulcele sânge

din pocal

învață-mă ce e cu

la poarta

la poarta universului

stă timpul barbar

închin  versului,

o stemă cu har,

oglindă să-mi fie

ca apele văzduhului,

clipind de-nfiorare

zburând în zare,

în necuprinsul duhului.

veacul orb sub negură,

își suie clipitele,

pe-o tristă măgură,

menindu-l ur

Fiecare pas ce-l fac,  

Mi-e călăuzit de Tine.  

Cu viaţa mă împac  

Şi simt, Doamne, ce e bine!  

Orice gând pe care-l am,  

Îl trimit întâi la Tine.  

Ca o pasăre pe ram,  

Ciripind voios, revine.  

Fiecare vorbă-a mea  

Tot cuprinde şi răsfaţă,  

Fiindcă

O zi de vară obişnuită, cum sunt verile la noi în ultimii ani. Adică… insuportabile! Mă cuprinse, dintr-o dată, o sete istovitoare. M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta, am văzut o cofetărie micuţă aşezată, oarecum, la umbră. Am intrat, am lua

În lumea norilor era

Un nouraș ce-abia venise.

Mirat la toate el privea...

Ce vise!

Uniți pe cer au tot crescut

În forme noi, nicicând descrise!

Plutind mai sus, lumi au văzut

Ca-n vise!

Îmbătrâniți, mari și greoi,

Plutesc aproape de pământ

Sfârșesc în ropot

opriți clipa

Seara se întunecă în crâng

Umbrele coboară iar în noi,

Inimile noastre ni se frâng,

După dup-atâta dragoste în doi.

Mâna ta în mâna mea ca dar,

Glasul tău e fericitul cânt,

Inima îți bate în zadar,

Jurăminte până la mormânt…

Timpul ne înghite

doina mea de peste deal

doina mea de peste deal,

 cântă-mi, dragă, din caval,

și mândrei adă-i prinos

cântec din fluier de os,

că era pradă ușoară

pentru ea ca domnișoară,

tot ce-a fost în văz vedere,

mi-era singura avere,

mă temeam să nu o fure

un tâlhar cu

O sfântă zi de duminică la ţară. Parcă toată lumea doarme. Doar un câine, când şi când, mai tulbură liniştea care se dorea a fi, acum, regină.

Nataliţa, cea mai mică din cei şapte fraţi, îşi făcuse lecţiile. Nu era ea strălucită la carte, dar era conş

dăruire

spicul când se coace

prevesteşte pâinea

care îi nutreşte pe toţi cei ce vor,

nu face desigur

vreo discriminare,

se dă cu blândeţe şi drag tuturor…

floarea când răsare

din pământul darnic

pe câmp, în grădină, la margini de drum

răspândeşte-n juru-i

par