Blog

Pe temelia lumii ai așezat iubire,
Din dorul tău, ai pus un fir de dor,
Speranță-ai pus și dragoste-n zidire
Și visul tău… deasupra tuturor.

M-am perindat prin visul tău, femeie,
Prin prea puținul tău, dorit din fire.
Azi iți trimit în dar o orhidee,

sonetul primăverii

Renaște iar natura-n nemișcare,

Înfășurată-n șalul de zăpadă,

Un ghiocel începe să se vadă,

Ca un simbol înviorat de soare.

Se scutură din somnul ei gătită

Să-ntâmpine potopul de lumină,

Mijește mugur verde în grădină,

Și-apare ca o faln

Mugur copt sprge-n petale foame de viaţă.

Truda iernii ce-n geruri coace pita în glie

Odihna-şi găseşte... Şi-n raze de soare agaţă

Slava noului rod, în triluri de ciocârlie...

Simt cum inima-mi bate-n fioruri fierbinţi

Clocotindu-mi în carne forţe noi,

privește, ochiule

intru-n starea ierbii când se face verde

și când bate vântul peste umbra ta orbitoare,

când se scaldă luna-n zorii dimineții

și  ne-apare-n față prima rază de soare,

ție ți se face rău de-atâta singurătate,

cu marama ta, speli cerul alb

În temniţa mintii, cauţi deziluzionat ieşirea spre lume. Bâjbâi în întuneric, păşind cu teamă prin tenebrele gândurilor ascunse. Iluzii deşarte. Deschizi ochii, îi inchizi, repeţi acţiunea. Beznă deplină. Ai săpat furios în peretele de granit, cu deg

De-atâta iarnă nu mai pot

să-mi car în spate dorul

Și-aud cum toarce timpul mut

din caiere fuiorul

De-atâta iarnă-am obosit

să tot îmi trag piciorul

De cât omăt am rătăcit

pe unde-am pus odorul

Și lacrimi se-adună-n șir

una după alta

În țurțuri se prefac apo

Ne-mpinge socialul cu regula-i de fier,
Ce-ai mai frumos în suflet să-l ții ascuns, stingher,
Iar ceea ce atrage pe fiecare om,
E-a șarpelui chemare, e fruct oprit din pom!

Priviți curat cum firea atrage-un el și-o ea,
Din sute, mii de specii, mereu a fos

o, dulce ramură de vis

Atâta primăvară este-n noi

Încât ne râd în gene lacrimi,

De-atâtea frumuseți de patimi,

Împărtășite de-amândoi.

Visăm feerice-nnoptări

Când palmele ni se-mreună

Sub raze galbene de lună,

În infinite sărutări.

E-atâta fericire peste

       Fă-ţi căpătâi lângă inima mea

       Şi închide lumina în ochiu-ţi trudit,

       Să crească candva o torţă din ea,

       Pe când eu voi fi un ram desfrunzit.

       Visează o vară trecută, frumoasă,

       In care am dansat prin verdele crud,

Vasile mergea agale şi legănat pe marginea trotuarului, sughiţând întruna.

Era insuportabil de cald. Afară erau în jur de treizeci şi cinci de grade. Cum era şi normal, toată lumea era îmbrăcată sumar, dar pe el când îl vedeai, rămâneai involuntar cu

eu te-am iubit, femeie

eu te-am iubit, femeie,

perlă de diamant,

mi-ai fost mereu iubită

iar eu ți-am fost amant.

te-am ocrotit o viață

tu, floarea mea de dor,

dar nu ți-am spus-o-n față,

ți-o spun după ce mor.

stând singur în cetate,

tu încă îmi lipseai,

vr

Toi... Moi - Irina Lucia Mihalca

Traducerea: Carmen Catană

Nous glissons comme deux illusions,
Nous sommes dans la même pensée, et nous ne voyons pas,
Nous traversons la même onde inondée dans la plaine de rêve 
Et ses flammes se dressent devant nous

                                NEBUNUL DIN VIS

Copilăria e un tărâm al visului.

Eram cam de cinci ani,un copil mic și fricos; mergeam adesea prin pădurea Piscului cu cei de seama mea să culegem flori sau să explorăm acel tărâm necunoscut al codrului

 eu sunt cea care răsfoiește fantele de lumină ale tunelului
prin care mergi obosit

din când în când arunci o privire pieziș
poate lanțul de întuneric îmi va încinge mijlocul

țin silabele în sân pana ies din cocon spre soare

m-ai fuma cu nesaț ca pe

-Eşti gata, iubito? Întârziem! îl auzi, strigând de la parter.                                                                                                      

Se învârtea de aproape o oră. Avea senzaţia că a uitat ceva şi nu arăta suficient de b

În tainele nopţii îmi zboară gândul,

În abisul existenţei, când Pământul

Era în stăpânirea lui Zeus, iar oceanul

Dansa precum Poseidon 'i-arăta tridentul.

Stăpânul apelor, într-o clipă de rătăcire,

S-a pierdut într-o nefirescă iubire:

Vrăjit

Cîteodată mă dor cuvintele
la capătul dinspre nord al iernii,
alteori sîngerez sub frînghii de ape şi-mi pare
că nu mai aud nici măcar întrebările, pe care de obicei
mi le pun singură, ameţită de soare
şi regretul de a nu-mi fi de ajuns poteca şerpu

Am vrut să-ți dăruiesc cândva,
Albastrul cerului senin,
Să îl aștern pe fruntea ta,
Pe gura, cu surâs divin.

Dar tu, n-ai înțeles mesajul
Albastrului cu gust de nor.
Și nici nu ai avut curajul,
Să te înalți cu mine-n zbor.

Atunci rămâi, pri

M-ai dat uitării

de mine nu mai vrei să şti,

iubirea infinită

mă ajută

tristeţea s-o alung.

Mă apasă
dorul
în fiecare noapte,
cand te văd in vis,
magică sirenă, rătăcitoare
pe întinderea înspumată.
Zâmbeşti din spuma marii
cu flori de sare
sarutate de zei
în lumin