Blog

te reclădesc din razele de lună 
când visul dulce mi te-aduce-aproape 
și-aș vrea să mă săruți de noapte bună 
și să-mi rămâi, minunea de sub pleoape 

te reclădesc din boabele de rouă 
ce-mi spală fața cu lumină-n zori 
când sufletu-mi îmbrac în haină nouă

nocturnă

liniști stelare,

lumi fără nume,

clipe barbare

ce vor apune,

fețele lunii

șoapte de umbre,

pe vizduri sumbre

cad în fântâni.

un cer marin

albastru-lin,

stele zglobii

brodează ii,

ape ce curg

triste-n amurg,

vor curge-n mări

în depărtări…

așterne-mi,

doamn

A mirare

gândul caută în cerul neînceput

anotimpul cocorilor,

când răsăritul îți străbate

trupul

dând foc

pe umeri aripilor

iar în păr înfloresc galaxii

din cuibul așteptării

în care inima ta, un glob sângerând iubire

se rostogolește

dogorindu-ți blând privirea

       E noapte de mai înstelată,

       Când luna râde fermecată,

       Aştept să ne vedem curând,

       Te îmbrăţişez vrăjit, in gând.

      Un vis mă-nvăluie în şoapte

      De câte ori gonesc în noapte

      Prin spaţiul magic, sideral

      În

Alerg prin iarbă.
Piciorul gol simte
mângâierea de mătase
și se înfioară.
Sunetul pasului meu
mă face să întorc privirea
crezând că sunt în compania ta.
Nu ești.
Singurătatea mă copleșește.
Rămâne doar covorul magic
brăzdat de verde.
Tovărășia lui îm

iubito
apele tale sunt pline cu fiare
câte un pește se zbate să iasă
din somnul cu păsări
în tăcerea cernută cu tipar de vis
să pună fricilor scrum
când iarna ascunde
vremelnic cuvinte la cină
iar sub razele lunii se naște
din stropi de iubire târzie

M-am născut înainte ca eu să exist…
Când pe lume, veniri, nu erau fără rost,
Doar în pântecul ei am găsit adăpost.
Am venit, din păcat, ca un fluture trist.

Drumul meu, fără zbor, doar un mers chinuit,
Îngrădit doar cu spini, fără urmă de flori,
Dimine

nu mai vreau

nimic, niciunde,

nicicând, niciodată.

nu voi mai plânge,

doar voi râde cu vântul

voi vorbi cu florile

cu ploaia am să joc leapșa

alergând uimit, picăturile

și cu stelele

frate de lumină

am să fiu.

lumea să-mi strecoare

în palma întinsă

și credulă

lac

miroși toată a femeie

aninos de lapte dulce

gura a parfum de fragă

alintându-se pe buze

ochii sunt două ferestre

larg deschise către cer

trupul unduit de trestii

ce ții vântul la hotar

ești tu o minune-a lumii,

dar nu știi, nu ai habar!

pui sărutul sus pe cruc

Ochii-mi sunt
oglinzile tristeţii,
lacrimile curg potop şi lasă
urmele adânci
ale  durerii,
moartea a ieşit victorioasă.
Vorbele îmi sunt
neputincioase,
nu m-ajută, nu mai pot a spune
câtă zbucium,
câtă disperare,
inima azi poate să adune.
Suflet  sfărâmat

poetul

poetul miroase-a floare,

poetul miroase-a cicoare,

el prinde fluturi pe cer,

vorbește cu frunzele,

cu arborii, cu iubitele,

prinde stelele din noapte

și din ele face șoapte,

și ca îngerul cel sfânt

le transformă în descânt

și le pune  în cuvânt.

poetul

Nu-mi spune… știu
Am fost acolo
La marginea gândului tău
Știu fiecare cuvânt…
Și gesturile
Tăcutele taine din ochii tăi
Am văzut visele
Multe le-am visat amândoi
Și gânduri…
Semănau leit
Ți-am recunoscut tăcerile
Le știam pe de rost
Aproape destrămat

Iubito, hai în sihăstrie!

Că prea se duce viața de haram

Și de iubire - cât se scrie!,

Dar nimeni nu mai dă pe ea un dram.

Să tragem înainte la un han,

În vin să înecăm cele lumești;

Lăsa-vom la hangiu ultimul ban...

Ce spui?, îți las trei nopți să te gând

Un gândăcel

Un gândăcel s-a furişat

La mine în odaie,

Că era ud, înfrigurat

Şi speriat de ploaie.

L-am luat în mână - uite-aşa! -

Cu grijă şi iubire

Încep cu-o frunză-a-l înfăşa

... Să simtă ocrotire.

- Cât eşti de mic! Te-ai rătăcit?

Unde-i a ta mămică?

De ce

Ce mai faci, îngerul meu?

Greu îţi este, mie greu,

Două suflete pustii

Când scriu eu,

Când tu, îmi scrii...

Şi-nţelegem dintr-un vers

Cum trăim al lumii mers,

Cu iubirea ne-mplinită,

Printre file, răstignită...

Iubire, anotimp trecut,

Lacrimă pe ochi durut,

E

Suntem un amestec de iluzii
în descifrarea eternelor confuzii,
mereu aceiaşi de veacuri
ne risipim printre fleacuri,
mereu aceiaşi, dar cu feţe noi
ascunşi dup-aceleaşi nevoi...

Căutăm alte şi alte senzaţii
încercăm să percem sublime vibraţii

Adun în genunchi

flori de câmp

și le iubesc culoarea

verde crudă.

nu vrei să adormi

sub rădăcini albe

cu miros aprig

de reavăn pământ?

ți-am pregătit iarba

ca un dormitor de vise

pernă de doruri

să-ți fie pământul...

adulmecă subțioara

rășinii de brad

nu-i așa