Blog

a murit timpul în perete

a murit timpul în perete,

a scăpat limba ceasului în gol,

doar clipele îi dau ocol

și păsări albe, păsări bete.

trec orele dulci și amare,

se lasă toate în târziu,

numărul lor eu nu-l mai știu

că s-au culcat pe minutare.

plâng și i

Dragi copii din lumea întreagă!

Ştiu că vă plac poveştile. Acum am să vă spun o poveste adevărată... Am să vă spun cum s-a născut ziua voastră: Vă invit să urcaţi în „Trenuleţul Copilăriei” şi să pornim într-o călătorie din care veţi rămâne cu amintir

Baloane, păpuși, flori, bomboane, cărticele, jucării, spectacole, parcuri, hăinuțe noi, serbări, emoții, bucurie!

Părinți și copii, se zoresc să primească această zi cum se cuvine...

Pe drept cuvânt, aceast zi este cea mai importantă sărbătoare laică d

țărmurile care mă cuprind
se pierd între a fi și a avea
unul se întinde spre amiază
în celălalt un fluture se înalță
asemeni unui curcubeu
cu aripile îndreptate spre cer
ca și anotimpuri ele sunt
situate la distanţe egale
țărmul de la amiază
ocupă ochiul stâ

              CÂINE ÎN RUGĂCIUNE

Îmi voi aminti toată viaţa, cum în ziua de 22 decembrie 1989, la Bucureşti, deşi era senin, ningea cu fulgi mari de zăpadă, roşii ca florile de mac. În tot oraşul era o linişte  mormântală. Lătratul automatelor şi ţi

Ai apărut în viaţa mea

ca un curcubeu imens

pe bolta cerească

după o ploaie rece, agasantă;

prezenţa ta a pus capăt

stropilor căzuţi,

tristeţii dezolante

Ai apărut într-o vară

când inima de  dor ofta,

spera într-o iubire adevărată,

surâsul tău divin,

ochii tăi

acum, nu mi-aș dori

decât să-ți sărut, antibiotic

antiseptic și profilactic,

durerea din rădăcină de cicatrice

ce încă n-a murit,

acolo în barbă...

să-ți mângâi cu drag

frământările prelungi de mâini

în vremuri cu ploaie și vânt

ori cu soare degeaba.

masând e

lirismul meu

câteodată lirismul meu se varsă în aripi de ceață

prin păduri, prin parcuri, prin izvoare, prin munți,

prin cântec de ciocârlii și joc de căprioare,

 prin floarea de cireș, prin floarea de tei,

prin mugurii tăi din care vor răsări magnoliile

să porti
singurătatea
durerea ei tăcută
prin miile de gânduri
prin zile fără soare
s-auzi țipând tăcerea
din liniștea ei mută
fără să simți
cum timpul
te macină... și doare
când somnul ți-e pierdut
prin umbre
nopți de-a rândul
și cerul greu

Uneori suntem trişti,

bănuiala că focul iubirii

şi-a pierdut flacăra

ne obsedează,

mintea devine

iscusit regizor

al unor scenarii

care tulbură gândirea

Uneori suntem trişti,

uităm atât de uşor

nopţile de dragoste

sub cerul căptuşit

cu stele, luminat

de melancoli

în centru marele gol zidit albastru
dăruiește cu putere structuri de gând
în care punctul cu vibrație precede
mișcarea pe linia josului revărsat
peste susul răsturnat
renăscând din fiori de ecou
universul

Se interzice brumei să fie brumă
ploii să fie ploaie
mărului să fie mușcat
șarpelui să fie ispită
se interzice gândului
să fie cuvânt.
Iubirii nu i se interzice nimic
este lăsată să fie lumină
și cu lumina pre lumină călcând,
se umple cerul cu vulturi
si lor

te-ai trezit dintr-o dată

în magazinul cu haine

ca un copil frumos

liber la dulciuri

în ziua când a fost cuminte.

te-ai repezit la mine

uitat pe raftul cel mai de jos.

prăfuit și decolorat

așteptam debaraua

menajerei

nici nu m-ai probat

aici sunt atâtea minun

Săruturi târzii 
scuturate din ram
Fredoneaz-acel vals 
ce-n tăcere-l dansam
Şi în parcul prin care 
rătăcesc paşii tăi
Doar lumina din stele 
te conduce pe-alei.

"Sunt aici şi departe!" 
...aş striga să m-auzi
Şi în palme aş strânge 
roua ochilor uzi
Şi aş face

Incet, încet, braţul tău

mă cuprinde uşor tremurând,

în timp ce îţi înlănţuiesc mijlocul

şi mă cufund în catifelarea palmei,

ce-mi răcoreşte tâmpla;

Privirea-mi alunecă

în adâncul ochilor tăi,

rătăcindu-mă în fiorul

cald şi uşor ca o briză al buz

Mamă care-aştepţi bucurie

Sfântă răstignită de milenii

Ţi-a fost dat, ca fiii să îţi fie

Veşnicii eroi pe apa vremii...

Ţi-a fost dat ca fiii să îţi moară

Apărându-ţi cerul şi pământul

Ţi-a fost dat să suferi, să te doară

Viaţa lor, plângându-ţi necuvântul.

presez durerea

între cuvintele știrbe

fără virgulă și punct

rugă bâlbâită, spre formă

de sanctuar

îmi îmbrățișez genunchii

strâns, în barba albă

trag draperiile din zori

pentru nopți în zadar

și-mi plâng visele

tremur rece de neînflorire

mă strâng în brațe ta

cântec târziu

peste umerii tăi blânzi

trec cu ochii mei flămânzi

și gânduri ce pun la cale

cum să-ți fure dumitale

nurii dragi și ochii dulci,

noaptea pe când mi  te culci,

floare din vise de lut,

când te rugam eu, n-ai vrut,

ascunsă-n etern păcat,

eu din nou