Blog

Ai ascultat vreodată, cuminte

Cântecul ploii ce cade rotund ?

Câte poveşti nespuse-n cuvinte

În lacrimi de cer se ascund ...

Auzi, ce ciudat freamătă-n nori

Fulgerul ce piere ucis?

Noaptea speriată, uneori

Scapă caierul de stele în abis...

Sub şindrila cas

Îţi plouă-n suflet ca afară

Mărunt şi ne-nţeles de parcă

În suflet îţi pluteşte-o barcă

Prin ploaia asta milenară.

Natura plânge omeneşte

În hohote de frunze moarte

În mine se deschide-o carte

A cărei slovă creşte, creşte.

Sărutul tău, pe palma stângă

Timid ş

Pasărea de lumină şi-a frânt zborul

În cuibul de nelinişte al pământului,

Veghind cu ochiul trist

Cum nedreptatea răsărită din intuneric,

Sugrumă nevinovăţia cerului

Pecetluind uşi pe care altădată,

Intrau fecioare cu torţe

Conducând solii de pace şi

dorm în ochiuri de izvoare

dorm în ochiuri de izvoare

cu lună și  stele,

toate dorurile mele:

umbre călătoare.

dorule, unde –ai plecat

ce poteci mai sui,

te-ai pierdut pe carărui,

unde să te cat?

dat-au buzna teii-n floare

și tu nicăieri

vin și trec la prim

de motel

mâncată de molii

plină de pași pierduți

și prea obosiți

îți sunt

mai cutezi să mă calci

îmbâcsit de atâția ani

și de prea multe

frunze uscate

mă mai vrei?

am chei de la toate

poveștile de suflete

sau de carne

ori de inimi

sfărâmate

spune-mi etajul

din no

Mă zgâlţâie în draci pendula.
Să-mi poarte cine-o vrea căciula,
Căci nu mai pot să ţin măsura;
M-or duce mâine cu trăsura...

Deageaba tot mă-ncearc-o toană,
Iubirii să-i deschid o rană;
Mi-e trupul arc în agonie,
Iar vise am în... insomnie!

Ce viaţă, cum

Ai semănat cerul cu stele
Şi luna ai ascuns-o-n fân,
Trăgând glumeaţă de bretele
Îmi tot spuneai să mai rămân.

Chemat-ai greierii să-mi cânte,
În poala ta să mă dezmierzi
Şi zorii dulci să mă descânte,
La mine-n suflet să te pierzi.

Obrajii mi-ai spălat

Un cântec, la fereastră, de hulub
deschide cerul ca o floare;
Şi-n suflet izvorăşte-un metru cub
de verde crud şi de culoare.

Se-aud dureri de naşteri prin copaci;
foşnesc prin ramuri ochi de muguri
şi mişună prin ţarină gândaci
în dorul brazdelor de plu

pastorală

cântă amurgul fluier de stele

ape de munte-mi sună-n urechi,

plouă lumina dragă pe ele,

plaiuri de vis, plaiuri străvechi.

suie încet poiana de brazi

cârd de mioare cu mieii jucând,

vin din istorie  până azi,

înșirate mioarele-n rând.

născute din

Doar pentru tine divină iubire

Păstrez clipe unice, de fericire,

Călătoresc în fiecare noapte- n vis

Să te-ntâlnesc acolo-n Paradis.

Adorm târziu cu tine-n gând

Nu vreau să te mai văd plângând,

Cu zîmbetul poţi norii să-i alungi,

Tristeţile din zilele ploi

Pe margini

de noapte

presari vise

fără timp

sămânța răsare

mult prea adânc

fără pământ

lutul atâta de galben

are nevoie de mână

să se usuce

în formă de sete

valuri ucid

revoluția

pe dinăuntru

încuie te rog

iubirea

pe viață.

23 03 2012

Ștefan Oană

Gândeşte, iubeşte, priveşte acum

O lume de haos durere şi scrum                                                                                        

Din ceruri veghează lumea de jos                                                                    

Cheamă-Ţi Doamne, îngerii acasă...

Lumea noastră, nu e pentru ei.

Dă-le Doamne, aşternut şi masă,

Dă-le pacea florilor de tei.

Doamne!Sunt prea mulţi aceia care,

Nu-şi găsesc un rost pe-acest pământ.

Părăsiţii fără apărare

Liniştea, şi-o caută-n mormânt...

O

Focul nu arde decât

resturi, uscate.

nu fugi de el

dacă ești verde.

Apa iubește lacrimi

ude, sărate.

nu plânge

dacă nu ești val.

Cerul nu e senin

fără soare.

aprinde viu

nopțile albe.

Iubește durerea mult

și căderea în rugă

îți va fi

lumină de foc

apă în clocot

ce

aua!  am compus pentru tine un cântec simplu

pentru tine omule singur

singur frisonând ca şi mine

în întunericul vâscos  al unor presupuse adevăruri

cântecul meu nu te duce pe tărâmuri necunoscute

nu îţi foloseşte la nimic material

e sunetul primordial al

Atâtea minţi prealuminate

L-au definit în mii de feluri,

De mult, chiar din antichitate

I-au scris poeme şi rondeluri.

Un ou cuprinde lumea-ntreagă,

Tot Universul e-ntr-o coajă,

Misterul vieţii-n ou se-ascunde,

E-o epopee, e o vrajă!

Divină e menirea lui!

E

Lacrimi de ingeri...

Plouă,
sau pe geam cobor,
se preling ușor
 în neștiut zbor
 lacrimi de înger ?
  
 Chemări
 poatră-n stropi, 
 și  vântul miop
 le pierde printre plopi
 iar îngerii plâng...
 
 Lacrimi
 se -mprăstie ușor
 printre clip

sare uimită, de lacrimi, amară

nici nopți senine din fostul meu vis

doar ziua roade flămândă fugară

graniță verde din ochi sumbru de abis

biserică tristă unde de fapt să te caut

rugă insipidă înfiptă adânc în podea

false note de aur fierbinte din flaut

ce

moartea unui poet

Moto:

„când moare un poet, poezia are friguri”

a murit, s-a dus poetul acolo unde i-a fost drag,

dar lumina la fereastra lui nu s-a stins,

poezia lui a rămas orfană, într-un leagăn de vis,

cuprinsă de frigurile singurătății.

pe lângă