Celui care pleacă, (MC)

Inima

bătea să spargă pieptul

în singurul minut

în care-şi retrăia întreaga viaţă.

Părea

că plutea în ceaţă

pe apa liniştită cu pete roşii

ce desluşeau drumul

din când în când

cuprins

de o bucurie nepotrivită,

ghemuit în colţul său

Se-mpletesc rătăciri de ape,
Destine vin să se adape.
Pândesc hiene, în noapte,
Să vâneze ciute speriate.

Sufletul ciutei-i deschis
Între speranţă şi abis.
Lumea visurilor o-nconjoară –
Cruda realitate o doboară.

Îşi caută inger păzitor,
Să-i fie spint

eşti tu un înger..., cum îs eu!,
ce te-nfoi, aşa, în pene?
o să-l întreb pe Dumnezeu,
dar nu azi, că am o lene...!

ţi-a dat el bilet de voie
ori te-a trimis într-un surghiun,
ori ai plecat de bunăvoie,
să vii la mine în cătun?

căzut-ai tu din empireu

După scurta pauză de hidratare, atât a membrilor orchestrei, cât mai ales al dansatorilor, programul de dans s-a reluat. Ştefan făcând parcă în ciuda Daliei care ar fi dorit ca ea să fie cea invitată la dans, nu Minela, îşi luă partenera de mână cu e

                       Îmbrăţişarea pădurii

Cristian încerca să-şi facă o analiză amănunţită a sentimentelor sale care uneori erau contradictorii. Era învăţat să zburde dintr-o relaţie în alta, fără a poposi mai mult în vreuna decât un fluture pe o

nucul

sub nucul pus de tata

acum cincizeci de ani,

stă umbra lui ascunsă

prin iarbă, bolovani.

și astăzi pe sub nuc,

trecând fără veșminte,

ca zeul trist marduk,

doar stoluri de cuvinte.

 la umbra lui cea deasă,

mama toarce vorba-n dodii

se visează iar mirea

,

Enigmatică petală,

Cu parfum de poezie,

Măreţia ta, regală,

Toarnă-n sânge algezie!

Talisman plin de magie,

Descânţi ochii cu mireasmă;

Nu-ţi ajunge-o trilogie,

Mă îneci într-o fantasmă!

Diademă de petale,

Venerând cerul cu stele,

Pe altarele vestale

Arzi în v

MINĂ ŞI LUMINĂ

Pe deal pasc liniştite oi,
Prin iarba verde, grasă
Sub pământ oamenii goi
Ne trimit lumină-n casă.

Oamenii caută în rocă
Aurul plin de strălucire
În aerul care te sufocă
Minerul trebuie să respire.

Minerii în zbateri de ciocane,
Răscolesc adâ

Iubesc numele tău, 
Nume de zănă bună. 
Tu ai făcut mereu, 
Să am inima bună. 

De cănd te-am întâlnit, 
Viaţa mi-ai schimbat. 
De atunci eu te-am iubit 
Şi te-oi iubi neâncetat. 

Iubesc numele tău, 
Mă-nchin în faţa ta, 
...Te voi iubi mereu, 
Mărită doamnă...M

Vorbim amândoi deodată,
ne aprindem în plină zi
şi ardem ca nişte torţe în luptă.

Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.
Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare.
În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.

Nu se mai aude suspinul ci numai

Zâmbetul lui o înfurie pe Doria. Îi mulţumii scurt şi se întoarse să plece. Dar, braţul ei rămăsese zălog în mâinile lui. Se uită la el apoi, semnificativ la braţ iar acesta înţelese că o deranjează şi-I dădu drumul. Ea traversă strada şi el o urmă.

   Oglinda din apă ţi-a reflectat privirea. Sufletul. Viaţa. Închizând ochii, ai văzut o parte din adevăr sau chiar tot. Cine ştie?

Te-ai înălţat prin Spirit, ai ajuns în inima cunoaşterii. Lumina a pătruns în adâncurile finite şi infinite ale fiinţe

Gânduri si idei

Din lacul de cristal al gândurilor mute,

Ţâşnesc torente de idei în zeci şi sute

Zadarnică e truda zăgăzuirii lor

Fluidul pe fluid impinge, ieşind învingător.

Şi gândul se transformă în cuvinte

Ecoul lor se-ntoarce-n suflet iar cuminte

Mân

Suflețel gri și frumos

Tare rău ne-ai necăjit

Tot ce-i în cămară-ai ros!

Dar... ești mic și ai greșit!

Știu că ai cătat păpică!

Dar, s-a supărat mămica

Fiindcă-acuma, mi-e fomică

Iar tu ai stricat brînzica!...

Pentr-un pic de mâncărică.

A ieșit un tărăboi

dacă mi-ai fi pictat dorinţa în josul inimii

m-ai fi păstrat

ca pe un lăcaş al pruncilor nenăscuţi

şi nu ne-am fi rătăcit pe tinutul pustiu

în acces condamnat

niciodată

însemn de vie artă

între filele transparente ale destinului

mi-ai prins degetele în lanţ

Ca şi cum

ar fi susţinut în ceaţă,

mergea aproape la întâmplare

cu liniştea ce îl speriase

şi privirea care se pierdea

în întuneric.

Doar

nişte stele sclipitoare

luminau cerul

într-o mişcare confuză.

Avea impresia

că bătea pasul

pe loc…

te caut, mândro…

(prelucrare populară)

foaie verde izmă creață

m-am sculat de dimineață,

rătăcind și tot mergând,

din ochi negri rourând,

și de mândra întrebând,

„negură tristă de vară,

margine lungă de țară,

eu  pe voi v-aș întreba

nu mi-ați văzut pe mândra,

Soarele mă împresoară
şi cu inima-vioară
iute aripile-ntind zările să le cuprind.

Cu iubire şi speranţă,
cu a minţii cutezanţă,
cu dragostea lui în piept, săgeata spre-nalt îndrept.

Din zori până-n asfinţit
ochii lui m-au însoţit.
Vedeam în lumi