Blog

ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI : ŞI COSTEL ZĂGAN
CELE 1001 DE NOPŢI ALE CUVÂNTULUI

Sudoare îngerească
ţi-a curs în călimară
poţi scrie-acum poete
şi poate n-o să doară

Mai cumpăneşti tăcerea
A FI SAU A NU FI
şi iată în cuvinte
se crapă-ncet de zi

Costel Zăgan, Hip

Eşti floarea albă din cireşul sufletului meu     

Pe care-l ud cu lacrima de dor aprins mereu

Cu ochii minţii te privesc în fiecare seară

Când rătăcesc  prin galaxia viselor de vară.

Prea scurt ne-a fost amorul pe acest pământ

Sfios te ţin în braţe şi-ţi

Marea e la locul ei

valul, sarea, depărtarea

tac

şi aşteaptă

ce, pe cine?

reversul plecării

nu e întotdeauna întoarcerea

viaţa

e un drum cu sens unic

valul

cutreieră deja printr-un alt sânge,

poate albastru, sânge de poet

însetat şi flămând

de planete,

de pietr

Doar poezia mi-aduce alinare

în sufletul atât de pustiit

e calea ce-o prefer s-alung durerea,

anestezia dorului nestins

Doar poezia îmi dă viaţă

prin ea respir, întineresc

e drumul meu spre mântuire,

Edenul pe care-n miez de noapte

cu ochii minţii îl visez

În sâmbure de sare, sub zidul ce mă strânge,

un ger căzut devreme să-ngâne universul,

sub aburii tămâiei îmi plămădește zarea

s-ajung Altar al nopții, în eclipsă de soare.

E-atât de frig în tine de mi-a crăpat sărutul

și-atât de dulce-i vraja subtire a iu

Încă se mai scutură văzduhul
de propriul său duh...
de-nceputul lăudat cândva,
de ispăşirea asiduă.

S-a-ntors vraja mumă
cu-a norilor dor,
mută de trudă
şi alte nopţi reci
curg din ulciorul timpului.

Trestia urâtului se confundă
c-o lacrimă de magic

Îmi destramă pasul în file de timp

şi toarnă-mă Doamne, în idei

veşnice sau scurte de moment,

stinge-mă-n Cristalul Ochilor Tăi.

În altarul Şarpelui De Verde,

să ajung fără de socoteală,

adormită-n tainele cărate

într- un gând ucis de îndoială.

Iar apoi, de

M- a salvat poezia,

îi sunt dator vândut

prin ea ajung în Paradis.

Renasc ca  pasărea Phoenix,

îmi dă putere să supraviețiesc

în lumea asta hâdă.

Dedic femeii adorate versuri

cu parfum de iasomie;

muză,

porţi nume de  gingaşă floare,

strecori focul  nemuritor

(chipului de ceară)

Am un timp întrerupt de un secol-chemare

cu himere-călai ce-mi scot ochii din cap

să-i arunce-n abis, într-un schimb de păraie…

cuvinte născute din idei furtunoase.

Am un strop de speranţă mai puţin c-o suflare

pe un galben obraz, pe o

Şi,…te iubesc, îi zic. Dar el… nimic.
Avea gura-ncleştată.
Doi ochi îchişi stătuţi ca dig
la marea-ntunecată.

Spre el s-alerg, vămi mă opreau,
în mână având un colac.
Preasfinte clipe prohodeau;
trei popi de popi şi unul Drac.

Şi,… nici nu ştiu ce timp era;

M-am hotărât să fiu mireasă, azi...
Dar o mireasă văduvă de sine
Şi cu mirosul dulce-al falnicilor brazi,
Îmbălsămat-am sânii de ruşine.

M-am hotărât să fiu mireasa. Cui?
Când sufletu-mi în negru e'mbrăcat?
Şi-am devenit mireasa nimănui,
În ziua-n c

.
În vreme de nuntire, la pieptul tău plăpândă,
lumină fară lume întoarsă-n neiubire.
Mă laşi o stare vidă zidită-n viscolire,
ca nisipoasa ceaţă, când timpul tău inundă.

Întoarsă-n firul galben a prăvălirii zestre…
sudoare sacră-n iarba visărilor ce

Floare albă de cais
Am tot stat şi mi-am tot zis
Că-n lacrimi imi voi ascunde
Verdele cu pleoape ude.
Când întoarsă fie roata
Dinspre înălţimi şi tata
S-o întoarce lângă mine,
C-o speranţă de mai bine.
Ca din os fluier ascuns
Dor şi jale m-a pătruns: