Blog

Putem sluji fără iubire dar, nu putem

iubi fără slujire (Proverb cecen)

Era 28 februarie, cum aş putea să uit?

Frumoasa zi de iarnă, când noi ne-am cunoscut.
De la prima-ntâlnire m-ai îndrăgit, ştiu bine

Şi eu te port în gând de-atunci, numai pe tine.

Ce

Unde-i lumina, spre care ochii mei privesc acum în noapte, 
unde-i cărarea pe care paşii mei doar lângă tine vor a o străbate 
unde eşti tu, cu doruri mii şi adâncimi de suflet neclintite 
să mi te sorb în roua dimineţilor ce nu le vreau smintite? 

În ca

De multe ori, în viaţa aceasta ni se întâmplă anumite lucruri pe care nu le putem explica, avem impresia că situaţia în care ne aflăm e fără ieşire. cădem în disperare, dar fără să intuim măcar, vine o clipă şi totul rămâne undeva în urmă, un coşmar

Ca un râu care curge

Când mi-ai auzit prima dată vocea,
ca un râu care curge, ai intrat ca în transă,
un glas din adâncuri ți-a spus: " - Hai, vino cu mine,
căci, altfel, te vei ofili și muri, știi bine că,
odată cântărită inima, la marea judeca

Eşti oaza mea de linişte

Sublim motiv de fericire

Un înger ce aduci iubire

În sufletul care  renaşte.

În fiecare zi, în fiecare noapte

Numai la tine mă gândesc

Pe calea viselor pornesc

Spre insula iubirii deportate.

Te caut mistuit de-adânci fiori

Cu tine v

Într-o zi lumea se va îmbolnăvi de uitare,
nu va mai şti ce s-a întamplat ieri,
va dori să trăiască în viitor
şi totul va fi ca înainte;
aceleaşi dureri, aceleaşi însingurări
purtate pe porţi ruginite.

Bisericile vor îmbrăca şi ele
haina iluzorie a sac

Am cochetat cu poezia

de câte ori am simţit

sufletul arzând de dor,

străpuns de săgeata

adoratului Cupidon .

Am cochetat cu versul,

întotdeauna  mi-a fost

un mijloc ideal de alinare,

izvorul nesecat al veşniciei

din care beau să-mi astâmpăr

setea imensă de ti

Împlinisem trei anişori, dar ocupată cu joaca, habar n-aveam.

Mama - ca bun comandant, ce era - le ştia pe toate: când trebuia să mă spăl, să mă schimb de haine, să mânânc, să mă culc, etc. Eu, soldăţel prost - neinstrit. În afară de dulciuri, jucării

a murit timpul în perete

a murit timpul în perete,

a scăpat limba ceasului în gol,

doar clipele îi dau ocol

și păsări albe, păsări bete.

trec orele dulci și amare,

se lasă toate în târziu,

numărul lor eu nu-l mai știu

că s-au culcat pe minutare.

plâng și i

Dragi copii din lumea întreagă!

Ştiu că vă plac poveştile. Acum am să vă spun o poveste adevărată... Am să vă spun cum s-a născut ziua voastră: Vă invit să urcaţi în „Trenuleţul Copilăriei” şi să pornim într-o călătorie din care veţi rămâne cu amintir

Baloane, păpuși, flori, bomboane, cărticele, jucării, spectacole, parcuri, hăinuțe noi, serbări, emoții, bucurie!

Părinți și copii, se zoresc să primească această zi cum se cuvine...

Pe drept cuvânt, aceast zi este cea mai importantă sărbătoare laică d

țărmurile care mă cuprind
se pierd între a fi și a avea
unul se întinde spre amiază
în celălalt un fluture se înalță
asemeni unui curcubeu
cu aripile îndreptate spre cer
ca și anotimpuri ele sunt
situate la distanţe egale
țărmul de la amiază
ocupă ochiul stâ

              CÂINE ÎN RUGĂCIUNE

Îmi voi aminti toată viaţa, cum în ziua de 22 decembrie 1989, la Bucureşti, deşi era senin, ningea cu fulgi mari de zăpadă, roşii ca florile de mac. În tot oraşul era o linişte  mormântală. Lătratul automatelor şi ţi

Ai apărut în viaţa mea

ca un curcubeu imens

pe bolta cerească

după o ploaie rece, agasantă;

prezenţa ta a pus capăt

stropilor căzuţi,

tristeţii dezolante

Ai apărut într-o vară

când inima de  dor ofta,

spera într-o iubire adevărată,

surâsul tău divin,

ochii tăi

acum, nu mi-aș dori

decât să-ți sărut, antibiotic

antiseptic și profilactic,

durerea din rădăcină de cicatrice

ce încă n-a murit,

acolo în barbă...

să-ți mângâi cu drag

frământările prelungi de mâini

în vremuri cu ploaie și vânt

ori cu soare degeaba.

masând e

lirismul meu

câteodată lirismul meu se varsă în aripi de ceață

prin păduri, prin parcuri, prin izvoare, prin munți,

prin cântec de ciocârlii și joc de căprioare,

 prin floarea de cireș, prin floarea de tei,

prin mugurii tăi din care vor răsări magnoliile

să porti
singurătatea
durerea ei tăcută
prin miile de gânduri
prin zile fără soare
s-auzi țipând tăcerea
din liniștea ei mută
fără să simți
cum timpul
te macină... și doare
când somnul ți-e pierdut
prin umbre
nopți de-a rândul
și cerul greu

Uneori suntem trişti,

bănuiala că focul iubirii

şi-a pierdut flacăra

ne obsedează,

mintea devine

iscusit regizor

al unor scenarii

care tulbură gândirea

Uneori suntem trişti,

uităm atât de uşor

nopţile de dragoste

sub cerul căptuşit

cu stele, luminat

de melancoli

în centru marele gol zidit albastru
dăruiește cu putere structuri de gând
în care punctul cu vibrație precede
mișcarea pe linia josului revărsat
peste susul răsturnat
renăscând din fiori de ecou
universul