Blog

          Cine răstoarnă brazde pe ape?

Cine îmi ară prin gânduri?

Ploaia de toamnă mă întristează

când plânge pe geam,

ca pe obrazul multor dureri.

Când tulbură lacul

mi-e imposibil să găsesc o mângâiere

dezolării de a nu fi poet.

Nu mai văd stolurile

Cândva, în toate mă aflam, ca un hoţ de clipe efemere,
Din “Noul Testament” îmi dedicam câte o rugă şirului de iele.

În pieptul visului mai sunt întors din focul Iadului,
Cu trup de lut acelaşi gând, cenuşa risipită în suspinul neamului.

Această ţară car

Nu mai încap în plânsul meu,
Rămas-am rece pe vecie...
Cad ochii dezlipiţi de tâmple
În iarna lungă şi pustie.

Se dau de-a dura prin zăpadă
Jucându-se ca doi copii
Alunecând pe derdeluşul
Tăcutelor amiezi târzii.

De plâns cu râs în hohote,
De simţăminte slobo

Pe când mă cochetam cu grădinița,

Era o fată, mult îmi plăcea mie,

Voiam să-i scriu atunci o poezie,

Aveam și-un titlu, simplu, Smărăndița.

Dar nu știam nici a-ul și nici z-ul,

Nu apăruse nici reportofonul,

M-am mulțumit a face pe bufonul,

Să-i văd pe faț

Trecut-au călători muşcând din trupul sec,
iubirea să-mi înec în labirint de şoapte,
cu herghelii de cai... fantome din oglinzi,
bătut-au răsăritul atât de multor fapte.

Din trunchiul vânăt, putred, zoresc să iasă mir,
de toate parcă ar cere, din cea

L-am sărutat şi, după ce m-a îmbrăţişat, i-am sărutat părul, parcă mai alb şi mai răvăşit. Şi-a lăsat bagajele în hol şi s-a aşezat, ostenit, pe un fotoliu.
După câteva secunde l-am rugat să se ridice.
"Noua generaţie" parcă ştia că venise tata. Mişc

Nu ridica piciorul, calcă apăsat
Chiar dacă ce-i sub talpă ţipă, doare,
Sub talpa ta, cu-n zîmbet am lăsat
O lacrimă scăpată din strânsoare.

Şi nu întoarce capul de te chem
Ştiu că plecând îţi este foarte bine,
Nu am să ţip,să plîng sau să blestem
Luminile

La fiecare pas pândeşte lama
Ce taie tot, necruţător, în două.
Iubirea, aşteptarea, dorul, teama,
Se-ascund cu frică-n boabele de rouă.

Din jumătăţi tăiate, un tezaur
Ţi-am adunat, tu încă nu-ţi dai seama
Că-n drumul tău, sub frunzele de laur,
La fi

Văd chipul îmbujorat, împodobit cu inele de abanos, cu o faţă albă, proaspăt rasă.
-Ţi-ai revenit?
-Da, George!
-Te simţi bine?
-Nu ştiu exact, cred că mai bine.
A întins mâinile spre mine şi m-a ridicat pe braţe, cu uşurinţă şi apoi m-a dus în dormi

FOTOGRAFIILE LUI EMINESCU

În ciuda personalităţii de care s-a bucurat în contemporaneitate, Eminescu s-a lăsat greu fotografiat. Nu i-a plăcut să-şi expună corpul ochiului fotografic curios. El a fost conştient că o fotografie rămâne peste veacuri şi

În lacrima lumii, se-aude durerea,

Cu care se-adapă într-una tăcerea.

Pieirea mai pune un pas peste noi

Și tot mai adânc coborâm în noroi.

Distrugem speranțe și gânduri tăcute.

Am pus rațiunea să nu mai asculte.

Și robi lăcomiei, de noi inventate,

Clădim

Făcuse timpul preajma goală,
hotarul orhideei, apă…
nici prea curată, nici murdară,
sub văzul meu scurgerea-şi sapă.

Umblau nisipuri vorbitoare,
prin cosul unui ochi fantastic.
Zări îmi clădeau pene-n spinare
de albatroşi ucişi năpraznic.

Nu mă trezi

Mi-ai dăruit sărutul din clipe mult prea grele, 

M-ai îmbrăcat frumos cu vorbe ca de rouă, 

Iar din priviri tăcute simţeam cum iar mă plouă 

Cu drag, cu flori, cu dor, doar liniştea din ele. 

Acum, tristeţea-mi este haină, privirea lăcrimată 

Ca frunzel

…şi mângâi ochiul spart de ceaţă,
cu pleoapele, gură la gură,
e-o toamna-n plânsul ce se-agaţă
de boaba scursă de tinctură.

Schelete-n suprapuse faze…
răni se închid şi-ncheagă şoapte,
îmi duc laguna-n oarbe raze,
prin zbor de vis fixat de-o moarte.

14- Oct.- 2011. Sărbătoarea Macii Cuvioase, Parascheva.
Mulţumescu-Ţi Ţie Creatorule şi Ocrotitorul lumii, mulţumescu-ţi Ţie, Doamne Iisuse, Lumina LUMINII Veşnice,  că ne-ai dat nouă acestă masă a Sfintei Învăţături prin mijlocirea Profeţilor, Aposto

Ca două coli îngălbenite de aşteptare, în nuanţe,
Din ghemul de iubiri oprite, tăiat, brutal, în zori, de spadă,
Ne-am smulge, să urcăm în trenul, ce în macaze, cu romanţe,
Ne-o însoţi, cu dor ce doare, la-ntoarcerile în zăpadă.

În piepturile amorţi

Este duminică dimineaţa.
Narcisa şi-a sunat soţul şi l-a rugat să nu se supere dacă rămâne peste noapte la mine. Am jucat cărţi, am băut şi ne-am amintit chestii haioase de când eram noi"fete".
-Bună dimineaţa, doamnă! îmi zice Narcisa, care a dormit