Blog

Zâmbetul lui o înfurie pe Doria. Îi mulţumii scurt şi se întoarse să plece. Dar, braţul ei rămăsese zălog în mâinile lui. Se uită la el apoi, semnificativ la braţ iar acesta înţelese că o deranjează şi-I dădu drumul. Ea traversă strada şi el o urmă.

   Oglinda din apă ţi-a reflectat privirea. Sufletul. Viaţa. Închizând ochii, ai văzut o parte din adevăr sau chiar tot. Cine ştie?

Te-ai înălţat prin Spirit, ai ajuns în inima cunoaşterii. Lumina a pătruns în adâncurile finite şi infinite ale fiinţe

Gânduri si idei

Din lacul de cristal al gândurilor mute,

Ţâşnesc torente de idei în zeci şi sute

Zadarnică e truda zăgăzuirii lor

Fluidul pe fluid impinge, ieşind învingător.

Şi gândul se transformă în cuvinte

Ecoul lor se-ntoarce-n suflet iar cuminte

Mân

Suflețel gri și frumos

Tare rău ne-ai necăjit

Tot ce-i în cămară-ai ros!

Dar... ești mic și ai greșit!

Știu că ai cătat păpică!

Dar, s-a supărat mămica

Fiindcă-acuma, mi-e fomică

Iar tu ai stricat brînzica!...

Pentr-un pic de mâncărică.

A ieșit un tărăboi

dacă mi-ai fi pictat dorinţa în josul inimii

m-ai fi păstrat

ca pe un lăcaş al pruncilor nenăscuţi

şi nu ne-am fi rătăcit pe tinutul pustiu

în acces condamnat

niciodată

însemn de vie artă

între filele transparente ale destinului

mi-ai prins degetele în lanţ

Ca şi cum

ar fi susţinut în ceaţă,

mergea aproape la întâmplare

cu liniştea ce îl speriase

şi privirea care se pierdea

în întuneric.

Doar

nişte stele sclipitoare

luminau cerul

într-o mişcare confuză.

Avea impresia

că bătea pasul

pe loc…

te caut, mândro…

(prelucrare populară)

foaie verde izmă creață

m-am sculat de dimineață,

rătăcind și tot mergând,

din ochi negri rourând,

și de mândra întrebând,

„negură tristă de vară,

margine lungă de țară,

eu  pe voi v-aș întreba

nu mi-ați văzut pe mândra,

Soarele mă împresoară
şi cu inima-vioară
iute aripile-ntind zările să le cuprind.

Cu iubire şi speranţă,
cu a minţii cutezanţă,
cu dragostea lui în piept, săgeata spre-nalt îndrept.

Din zori până-n asfinţit
ochii lui m-au însoţit.
Vedeam în lumi

  Cerul îşi cernea des, fulgii de nea. Jucăuşi, se aşterneau moale pe covorul gros de zăpadă imaculată. O feerie în alb. Piticii coloraţi, renii de piatră, erau pete de culoare în imensitatea de omăt… nasul omului de zăpadă…morcovul portocaliu.
Stăte

Tăcerea e o prelungire spre ape
ca şi labirintul îngenuncheat anevoie în noi
mal de fugă spre moarte
mai presus de adevăr sînt zeii
cu tălpile arse în istorii scrise cu litere mici
alunecoase năvoade târâte spre larg
al treilea cântat în zori
un para

cenuşă de zboruri căzute

plouă peste mine

cu stropi mari de vise inocente

cineva le absoarbe

precum o secetă  stropii de apă

îl muşc  de sărut

dar nu-i spun de ce

iar el se preface că nu-l doare

în noapte

îmi trag eşarfa albastră peste mâna dreaptă

cu secund

Dându-şi

capul pe spate,

colţurile gurii trăgându-se înapoi într-un zâmbet,

era insensibil la imperfecţiunea

care se ascundea

sub strălucirea hainelor muiate de ploaie.

Mergea cu paşi regulaţi

să usuce lacrimile

cu un aer de şmecher

când timpul era urât

s

gânduri

Curg pe cerul serii arpegii minore

În tonalități de never more,

Aprinse flăcări de alcool arzând

Sub geamul sfânt al fiecărui gând.

În aer risipit de trist azur

Respir tonalități de-albastru pur

Și beat de foșnet, de dorul de-a fi,

Mă bucur de via

Un freamăt trece încetişor

Prin unda gândului, în zbor

Se-aşează  încet pentru-o clipă

Cu o zbatere diafană din aripă

Pe o părticică a sufletului în care

Există o  rană  ce încă mai doare

Pândeşte durerea în inimi  vicleană

Încolăcindu-se  trainic, mlădie l

De ce m-ai condamnat

pe viață

la fluier de lacrimă.

Știai că atunci

când o să cad

am să-ți cânt

nemurirea.... ?

08 05 2012

Ștefan Oană

Şoaptele luminii ~ Transcendență

Ateh (Selma) adoarme, un somn greu o cuprinse,
gânduri, lumini, trăiri, vârtej de vise, întreabă al ei spirit,
Ea, fiica Luminii, se-nalţă, pluteşte,
în al său templu, pe AMON RA îl caută, doreşte

în ritm sacadat de tobe

viață barocă

viață barocă plină de vise

cu cariatide la streașina inimii mele,

un fel de melancolii dulci

ce se joacă într-un delir fecund,

gravat pe memorie,

parc-ar fi o mie de catedrale

ce pleacă spre Dumnezeu,

într-un cor îngeresc

la brațul unei enorme c

te aștept iubire

masa-i pusă

patul de tine

urlă a gol

florile îti vorbesc

de apă-n glastră

și soarele

de tine-i chior

holul chircit

îți cere pașii

cartea închisă

de semne a uitat

perdeaua flutură

prea tristă

și despre tine

mi-e păcat

las usa mea

întredeschisă,

te-aște

Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieţii. Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii

(Roque Schneider)

Ia seama-n jurul tău, lumea-i cu multe feţe.
Ai tăi sunt morţi. Eşti singur, doar cu a ta tristeţe.
Ridică-ţi fruntea