Blog

Pleoapele închid depărtarea,
Lăsînd peste ochi înserarea
Și adorme trilul pe ramuri –
Zboară visele prin geamuri:

Să te transformi într-o floare,
Încântătore, tentant mirositoare
Şi să întorci roata sorţii;
Regină să devii – a nopţii.

Mirosul să atragă

Am pus palmele pe țărână
să simt durerea pământului când îl calc,
dar vântul cu adieri ușoare alină
strigătul mut al prafului împrăștiat .
Ating bucățile dure
și vibrații ciudate mă cuprind
aș putea oare cu mână să sfărâm
durerea din bulgării

 urlă nopțile sub noi, străine
 văd ți-au secat toți ochii din palmă
 cum te-ai gândit tu
 s-ascunzi visele peste cearceafuri de scrum
 
 îți scurtezi buzele și nu-ți mai nimeresc sărutul
 eu sunt o nălucă doar când mă-mpingi
 spre nimic și pierzanie

Împart la liber

lacrimi zglobii

nemaiplânșilor

cu zâmbet uscat

nemișcat

ce zici că sunt vii

Gratis ofer

cuvinte simple

cu multe vocale

ricoșate color

din cer

cu șoapte de leagăn

Mă dau

palmă blândă

spre mângâiere

celor ce încă nu știu

că inima are și mâini

nu numai

poate că muntele trebuie urcat

pentru a ajunge la poale

sau trebuia să ningă strașnic

înainte ca apa să curgă

nopțile firesc vin dinaintea

luminii, grele de viață

și doar din potop

se naște pământ

pentru flori întâi au murit frunze

norii s-au rupt în perdel

Ca orice om,

am visat să am o stea.

Să pot să ajung la ea,

dar fiecare are destinul său.

Eu l-am avut pe-al meu.

Cu toate că, a fost greu,

am mers pe drumul meu.

Şi merg mereu.

Am fost şi sunt un visător,

dar ce folos ?

Sunt un om, un trecător,

prin raza vieţii

Câte plecări,

atâtea porţi

rămase-ntredeschise

spre reveniri

şi drumuri care-aşteaptă

dar şi plecări

când poarta se închide

c-un zgomot sec

ecoul nu răspunde

rămân în amintire

privirea,

părul alb

şi ridurile pielii

părinţi,

de-atâtea ori

daţi la o parte,

purtători

d

M-aș cuibări

la pieptul fulgerelor

să simt botezul luminii

din apă.

Aș străluci apoi

zgomot de tunet

să mă auzi

până la piele.

Cald și blând

ți-aș mângâia fruntea

până pe buze

să mă guști reavăn

fior ud

de început

timid

de vară.

Hai afara!

24 05 2012

ȘTEFAN OANĂ

la ele a venit pentru prima dată vânzătorul de aripi

nu costau foarte mult

ziua îşi cărau copiii în spate

până când una l-a lovit pe micuţ

de marginea lunii ce se ascunsese în tomberon

ca un sunet grav de pian s-a arcuit în zare

mirosul de îndoială

copilu

Invadând

de la distanţă

liniştea de netulburat,

strecura printre buze,

hotărârea de a umbla înfăşurat

în rătăcirile echilibrului instabil.

Sinele şi eul

păreau la fel

ca ziua şi noaptea.

Arunca ochii după nori…

Camera de vis

Lumini şi umbre în camera de vis

Iar jarul din sobă, demult este stins

Fulgi diafani din ceruri coboară

O tainică tăcere curând mă împresoară

Spaţiul şi timpul aproape dispar

Viaţa se transformă iarăşi  în  jar

Ecoul iubirii plăcute odaia înc

Mă întind către infinit

și mă contopesc cu el

într-o stranie îmbrățișare.

Mă transform în pământ

și dau viață florilor

ce răsar după ploaie.

Mă cuprind gândurile

și îmi dau amintirea lor

în visul ce nu-mi dă pace în noapte.

Mă îngân cu ecoul

ce răsună în pește

                        SCRIITORUL

                       A fost odată, ca-n poveşti,
                        O-mpărăţie fermecată!!
                        Cu feţe-nalte-mpărăteşti,
                        Cu frumuseţe încărcată.

                       

te-ai gândit vreodată că
pasul meu pierdut
își lasă amprenta în nisipul
care
topindu-se sub arsura dorinței tale
se va transforma în sticla ce oglindește
amprenta sufletului tău?
fără tine nu aș fi
nimic altceva
decât un pas rătăcit
iar tu fără mine

Fulger de lumină sufletu-mi brăzdează

Gândul de împlinire chipu-mi luminează

Clipa de magie veşnică îmi pare

Şi liniştea vine pe rază de soare

Noaptea alungată în grabă se ascunde

Noianul de iubire în inimă pătrunde

Si cred în cuvântul ce împlineşte un vi

sonet

prima ploaie, prima zi de toamnă,

vino mai aproape, dragă doamnă,

să ne vorbească amintiri deșarte,

desprinse parcă dintr-o veche carte.

ascultă glasul amintirilor târzii,

o, timpule, e în zadar, nu-nvii!

privește pe perete vechiul tău portret,

visân

îmi strânge inima un clește,
din mâna unui canibal,
și tu mi-aluneci printre dește

în tot acest pustiu global.

și ca-ntr-o dulce simfonie
tresaltă cordul meu bolnav;
cum aș sări din agonie,
de mi-ai zâmbi, din nou, suav!

în mână parcă țin un pește;
a

Am scris acest poem pentru o tară;
Și democrată... dar și membră UE...
Pamflet, la lecturare, de-o să pară,
Eu știu ce-am scris și garantez că nu e.

În tara asta a venit momentul
Ca tot ce mișcă, zboară sau tușește,
Să hotărască numai parlamentul...
Fiind

baladă autumnală

am o vârstă cât a lui homer, o familie, copii și nepoți.

mulți au yahturi, mașini, avioane, amante,

eu mă laud doar cu anii care mi-au trecut pe dinainte.

am scris nenumărate versuri,

toate vorbesc despre dragoste,

despre mare, codri, î

SUNT

O fiinţă

Pământeană,

Cum sunt

Atâtea fiinţe.

Am dreptul să visez

Să glumesc

Însă cu efect.

Îmi surâde chipul tău,

Ochii tăi fermecători...

Prin felul tău de-a fi,

Orice clipă-i o-ncântare.

*

1 iulie 2011