Blog

Sânii tăi două mingi de rugbi

într-o plasă,

ies din aşternuturi,

i-am atins cu ochii şi cu palmele,

apoi i-ai retras.

Obrazul în somn îţi era tandru,

pesemne visul te-a adâncit în iubire

şi ai dezgolit coapsele,

să odihnească lasciv peste razele lunii.

Ţi-am

boem

în beţia ta de vechi boem
fruntea 
ţi-ai culcat-o pe-un poem
ca pe-un sfânt mormânt
bătut de glorii.

lemnul dulce, osul din părinte,
sunetul vocalei- cuib de miere-
seva care trece prin cuvinte,
inima-nflorită a-nviere,
toate se preling aşa de

Toamnă, tu eşti un anotimp sublim!

Pe care îl deschid timid ca pe o carte

Cu multe vise , unele-s deşarte.

Eşti ruginie doamnă, însă te iubim.

Copacii –s dezgoliţi acum de frunze,

Prin parcuri în picioare le strivesc,

Din gene-mi plâng atâtea amintiri con

ADIO, GRĂDINIŢĂ!

Adio, grădiniţă,

Grupă pregătitoare,

Vă mulţumim din suflet,

Dragi educatoare.

Adio, teatru de păpuşi,

Adio, căţeluşi şi urşi,

Iar tu, măsuţa mea, rămâi,

De-acum am bancă-n clasa-ntâi.

Adio, Albă ca zăpada,

Adio, urs cu coada-n baltă,

Pe mine

Trăiesc periculos, pe muchie de cuţit

O existenţă ce îmi dă plăcuţi fiori.

Iubirea te înalţă pe-un piedestal de flori

E capricioasă cum e mândra la peţit.

Dragostea furată- n clipele de vis

E mierea ce –o guşti cu încântare,

E ca un spin ,când îl atingi,

miroase-a toamnă

privesc în juru-mi cât mă duc ochii

jur-împrejur cât să cuprindă țara

bătrâna țară-a sfintei Dochii

ce se răsfață-n soare vara.

se varsă-n munți pâraiele de oi,

în suflete noi doruri se descuie,

se-aud pe deal tălăngile cum suie

prin p

Ne pleacă pe rând amintirile verii,

Verdeaţa din frunze se scurge tăcută

Pe-o cale ascunsă, de noi neştiută,

Iar o parte din zi se dăruie serii.

Sunt semne că toamna începe să vină.

Priveliştea-n jur e urâtă şi sumbră,

Cad frunze din pom şi se-aşează pe

Început de an şcolar! Bucurie, teama, zdroabă...

Prichindeii duc cu ei mii de flori şi bairam...

Ăia mari, sunt ameţiţi, de adidaşi şi de grabă,

De caiete şi ghiozdane, de cernelală şi de ''n-am'' !

Început de bucurie pentru cel ce-i place cartea,

Pentru

între noi lumânarea
cu strigăt topit
de secunde
tu în lacrima
din spatele indiferenţei


nu ştiu

dacă trebuie să îmi schimb rochia
sau doar colţul paginii
unde să-mi întârzii nopţile 
poate am să mă amestec cu străinii
care poartă franjuri de zile rămas

Simt cum se rostogoleşte întunericul

se stinge sub paşi.

Dunga orizontului

împrăştie flori de lumină,

irizări pe obrazul cerului,

răsăritul.

Bat cuiele înroşite

la osiile anotimpului,

să nu-i fugă roţile

de povara aşteptării,

pe pantele aprinse

de dragostea ta

azi

agăţ pe coada ceştii de cafea

candela aprinsă



vreau să îmbrăţişez Duminica

împletind liane crescute din adâncuri

să o trag în mine odată cu zorile

când patul are cearceafuri răvăşite

şi lampa de pe noptieră a prins fluturi



adu-mi sărutul soarelu

NUMELE MEU ESTE IUBIRE!

M-am furişat tiptil prin fereastra inimii tale şi m-am aşezat comod în sărutul dulce al sufletului tău! Ţi-am privit în ochi zâmbetul curat de limpede azur primăvăratic.Timpul  veghează liniştit spiritul veacurilor de dragoste

sunt zile când  
simt limbile de foc
ale gândurilor tale
în fiecare fibră
atunci te închid
în bolul meu
cu elixirul vieţii
de acolo privirea ta
îmi coace visele
şi mirosim a toamnă
sub aceeaşi pălărie

Am cunoscut iubirea când nu ştiam s-o strig

În mâna sfânt-a mamei ce mă-nvelea de frig.

În ochi-i plini de lacrimi, în grijile-i tăcute,

Când sufletu-mi de înger ştia să o asculte.

Am cunoscut-o apoi în cântul ciocârliei,

În floarea de alun... şi-n foşn

Aştept să te revăd cât mai curând iubita mea

după o vară ce ne-a îmbrăţişat

clipele de vis din nopţile pline de magie

când ne-am iubit nebuni sub clar de lună

păziţi de stele, mângâiaţi de colţul ierbii

Aştept să te revăd plin de speranţă

tu căprioara mea

Un zâmbet de week-end...

(Pe ritm ca și "De la Salva-Vișeu’"

Foaie verde, tri păduchi,

Mi plină casa de unchi.

Vin în vizită, oleacă,

Da al dracu’ de mai pleacă.

                                                                     Spune fratele de peste P

                             Am înţeles că bate ceasul

                   Să mă retrag în cuibul meu,

                   Să trag oblonul la fereastră

                   Şi să vorbesc cu Dumnezeu.

                   Să scotocesc prin buzunare,

                             De-o săptămână ninge aşezat,

                   Oraşul nostru e mirific iar,

                   Pe stradă oamenii tăcuţi se mişcă-ncet

                   Cu zâmbetul zgârcit şi foarte rar.

                   Au feţe obosite

De m-aş preface-n Soare,

ţi-aş încălzi

trupul încins de frigul dragostei

şi ţi-aş sorbi,

roua de pe buzele-ţi maci vii…

De m-aş preface-n Lună,

ţi-aş acoperi,

cu raze strălucitoare ochii

şi-aş adormi,

pe sânii-ţi cruzi – dulci mere coapte…

De m-aş preface-n