Blog

Licornii nu mai vin ci...pleacă
În nopţile cu lună plină
Din gândul meu ce poart-o vină
Şi-aş vrea să spun : ei şi ce dacă...

Dar n-o pot spune şi-mi e ciudă
Şi rup tăcerea nopţii-n două
În timp ce-n mine plouă, plouă
De-mi este iar poema udă

Licornii nu m

Ard de dor

sunt ca un vulcan

care erupe

lava iubirii fierbinte

către inima ta

Ard în flacăra

pasiunii dogorâtoare,

simbioza dragoste- poezie

e raiul sufletului

veşnic tânăr,

de poet.

Ard ca focul

care mistuie

inimile

aflate în căutarea

idealului ascuns .

pe verticala cerului albastru

iar ne dăm huța pe boltă,

tu cu firea cea involtă,

eu planând ca un condor

peste tot ce-mi este dor.

 pe verticala cerului albastru,

eram noi singuri fără nici un astru,

pluteai cu păru-n vânt lipit de cer,

călare pe-un sălba

Gură seacă, făr-de cuvinte

încleștată mult prea demult

urlă-le-odată să nu îmi mai cânte

degete, pe coală albă de mut.

achită-mi mâna, de la pronunțare

cotul mă doare, pana s-a rupt

tremurul mâinii fă-mi-l vigoare

să mor gângurind și să mă ascult.

la jugul

Aş vrea să întind mâna spre fiinţa ta,
fruntea să-ţi descopăr de şuviţa rebelă
şi ochii aceştia de catifea
să-i zugrăvesc acum în acuarelă!

Doar eu călătoresc prin ei
către adâncul sufletului tău.
Tristeţea lor dictează poezii,
m-apropie de tine, dra

Au inflorit castanii iar….

Au inflorit castanii iar,

Candelabre de lumină,

Intr-un cadru princiar

De  liniste deplină.

Si aleea  parfumată

Cu  mister  invăluită,

Astăzi pare fermecată

De castani  impodobită

Printre firele de iarbă

Gaze  privesc incantate,

F

Sămânţa iubirii,
Din joacă de îngeri,
Purtată de vânt,
A căzut printre flori
Pe pământ.
„Aşa mică, plăpândă,
Sfioasă şi blândă,
Ce-ar putea să ascundă?“
Se întrebau uimite
Câteva flori ofilite.
Au făcut de seviciu
Câteva zile la rând,
Până când au văzut
Sămânţa

Gând de drag către tine,

Somn nedormit pentru doi

Şi uite nici ploaia nu ţine,

Nici primăvara, cu noi...

Nu va putea depărtarea,

Să mă-nfrângă ca să te uit

Eu sunt nisipul, tu marea

Şi numai de tine ascult.

Glasul tău izvor murmurat,

Cântec de le

Vălurind în ceaţa
trupul mi-e mister,
ars e de speranţa
unui nicăieri!

Gleznele-s cătuşe
pleata este vânt,
stelele privirea
sunt gângav, năuc!

Nisip în clepsidră
a rămas puţin,
fumegă şi lampa
pasul mi-i tiptil!

Uşa se deschide
pragul să i-l trec?
Văd acum

visul unei nopți de primăvară

parcă te plimbai pe cer

 printre stele și luceferi,

c-un contur de lună plină,

rătăcită prin grădină.

stam lungit pe iarba deasă

 și priveam la tine-ntruna,

erai tu sau era luna?

tot călătorind cu mintea

printre norii afumați,

i

Vin norii alergând

ca nişte herghelii de cai,

prăvălindu-se din înalt

în deşisul pădurii fulgerate

de rostogolirea cerului,

învăluindu-mă ,

într-o lumină curată, lăptoasă,

aidoma celei pe care

o văd pruncii, aşteptaţi

de lacrima fericită a mamei;

Nu mai ştiu

Horia a fost, şi-n veci este,
Crăişorul nostru de poveste.
Bisericile lui stau mărturie
Traiului nostru aici, pe veşnicie!

A lăsat prin munţi altare
Urmașilor, pentru închinare.
Lupta lui, a fost să fie,
Pentru eliberarea din robie.

Şi-a tocit opincile

ADU-MI IUBIREA ÎNAPOI

Să-ntoarcem timpul înapoi

Să fim din nou noi doi.

Clipe frumoase să retrăim,

Ca la început să ne iubim

Adu-mi iubirea înapoi

Şi ce a fost frumos între noi.

Timpul a trecut peste noi,

Ayi nu mai suntem amândoi

Retrăim cea fost atunci

Zâmbeşte soarele în bob de rouă
Şi-un curcubeu se leagănă voios.
Pe florile înmiresmate
Se odihneşte zborul cel duios.

Zâmbesti şi tu şi-n ochii-ţi verzi
Ce oglindesc natura zgomotoasă
Poţi chiar şi liniştea să-ţi pierzi.
Te scalzi în viaţa lor voio

pierdutele iubiri

îmi cade amarnic

înspre glezne

tremur fierbinte

fiori de amintiri

febră de mult prea reci

negre morminte

sunetu-i aspru

învață notele să plângă

pe portativul ideal

inima ta să nu m-ajungă

de nu îți sec

dulcele sânge

din pocal

învață-mă ce e cu

la poarta

la poarta universului

stă timpul barbar

închin  versului,

o stemă cu har,

oglindă să-mi fie

ca apele văzduhului,

clipind de-nfiorare

zburând în zare,

în necuprinsul duhului.

veacul orb sub negură,

își suie clipitele,

pe-o tristă măgură,

menindu-l ur

Fiecare pas ce-l fac,  

Mi-e călăuzit de Tine.  

Cu viaţa mă împac  

Şi simt, Doamne, ce e bine!  

Orice gând pe care-l am,  

Îl trimit întâi la Tine.  

Ca o pasăre pe ram,  

Ciripind voios, revine.  

Fiecare vorbă-a mea  

Tot cuprinde şi răsfaţă,  

Fiindcă

O zi de vară obişnuită, cum sunt verile la noi în ultimii ani. Adică… insuportabile! Mă cuprinse, dintr-o dată, o sete istovitoare. M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta, am văzut o cofetărie micuţă aşezată, oarecum, la umbră. Am intrat, am lua