Mâni iasti multu largu....
Lăcârnji njirli, zigha noaptiei chicâ,
Tu tâţzearea ei pitu cari's veadi
Nidzemu câtâ steali, iasti unâ climari,
unu doru criscutu di'tu lunjinâ,
Tuti yinu nividzuti câtâ mesi,
cu tuti câ tuţzâ li vedu cumu's dipârteadzâ di elu!
Spida banâei li tradzi - arhoatali ditu unâ mesi
pispiliti cu frândzâ tu yilia apâei,
Niscânti frândzâ suntu oaminjii,
îi duţzi bana ca vintulu!
În faţzâ cu ţzi nâ'i înghrâpsitâ
largu di noi, himu purtaţzâ,
Pi a undâei minti nâ yini hâbarea,
Ţzâni unâ frândzâ, arucu pi a banâiei apâ,
Cafi lucru îşhi va chirolu a lui,
cafi yisu yislu a lui, cafi trimburari trimburarea ei,
tutu iasti maşhi unâ lughurii ţzi curâ!
Anaparti di câmpu, curâ unâ mari apâ,
adunâ multi arâuri pi calea ei!
S-nu ţzâ hibâ fricâ, ţziva nu poati s'ti agudeascâ,
ni mintea, ni zborlu, ni lunjina di la soari
ţzi treaţzi pitu yiliili a chirolui, Mâni iasti multu largu....
Anaparti di garduri,
arâspanditâ di aripa vintului, cafi frândzâ-i yii.
Mâine e prea departe...
Lacrimi albastre, miezul nopţii a picurat,
În tăcerea ei transparentă
călătorim spre stele, e o chemare,
un dor crescut din lumină,
Toate vin nevăzute spre centru,
deşi toţi le văd depărtându-se de el!
Turbionul vieţii le atrage - cercuri concentrice
presărate cu frunze în oglinda apei.
Nişte frunze sunt oamenii,
îi duce viaţa precum vântul!
În bătaia destinului,
departe de noi, suntem purtaţi.
Pe unda gândului primim răspunsul.
Opreşte o petală, arunc-o pe apa vieţii,
Fiecare lucru îşi cere timpul lui,
fiecare vis visul lui, fiecare emoţie emoţia ei,
totul e doar o stare ce curge!
Dincolo de câmp curge un mare fluviu,
adună multe râuri în drumul lui!
Nu te teme de vise, nimic nu te poate răni,
nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare
ce trece prin oglinzile timpului. Mâine e prea departe...
Dincolo de garduri,
împrăştiată de aripa vântului, fiecare petală e vie.
-->
Comentarii