ÎN INIMI DE PĂDURI ÎNLĂCRIMATE

Vă rog acum să nu mă întrebați

de unde știu poveștile uitate

pe crengile de arbori retezați

în inimi de păduri înlăcrimate!...

 

Pe înserate încă se mai zbat

să-și caute copacul care moare

pe marginea tărâmului turbat,

în agonie, după defrișare.

 

Chiar frunzele căzute mai plutesc

pe vânturi reci care revin din iarnă

cu triste amintiri ce nu-și găsesc

nici locul sfânt pe care să se-aștearnă.

 

Sunt amintiri uitate în trecut

pe un altar de gânduri încărcate

cu umbre de iubiri care-au pierdut

tot ce-a rămas din clipele ratate.

 

Aș vrea să le împac dar au plecat,

în zbor întins, sub bolta înstelată,

la marginea tărâmului turbat

unde dispar copacii dintr-odată.

 

Analiză literară de Tatiana Doina Popovici

 

      Observ în textul lui Corneliu Neagu felul în care leagă întâmplări trecute de prezentul care-l surprinde în stare de veghe. În această stare, pe înserate, apar "poveștile uitate/ Pe crengile de arbori retezați". Este interesant cum reușește autorul să sugereze durerea pădurilor rezultată în urma defrișărilor. Deși se adresează cititorilor cu rugămintea "Vă rog acum să nu mă întrebați/de unde știu poveștile uitate", eul liric prezintă povestea copacului care moare, aflat în agonie". Personificarea "pădurilor înlăcrimate" care-și caută "copacul care moare" sugerează grija pădurilor față de un element de-al său. Natura reproduce fapte de viață reală. Ciclul naturii iarnă-primăvară este sugerat de frunzele care revin "din iarnă /cu triste amintiri". Aceste "amintiri uitate în trecut / pe un altar de gânduri" sunt "încărcate / cu umbre de iubiri".

Metafora " păduri înlăcrimate" din titlu sugerează întâmplări (iubiri, defrișări) care lasă răni adânci, atât în natură , cât și în viață omului. Așadar, textul are ca titlu o sintagmă în care este introdusă și metafora suferinței, a durerii.

   În cele cinci catrene, cu rimă încrucișată, măsura de 10/11 silabe și ritm iambic autorul folosește un imperativ negativ, epitete (care intră în alcătuirea metaforelor), personificări. Personal, m-a impresionat personificarea pădurilor care "se mai zbat/să-și caute copacul care moare/...(în agonie după defrișare).

       Maestru al versului care spune o poveste, Corneliu Neagu alternează modurile verbelor: imperativ, condițional-optativ, conjunctiv, indicativ, dar și a timpurilor verbale (prezent-trecut). În fapt , poezia este un monolog adresat în care apar mărcile eului liric mă, aș vrea (eu). Acest monolog are trăsăturile specifice expresionismului -oniric, deoarece prezintă elemente reale: păduri, crengi, copac , dar și elemente onirice: pe înserate, umbre, bolta înstelată. Poate cea mai expresivă metaforă este "un altar de gânduri încărcate/ cu umbre de iubiri".

     Legătura natură-om o găsim chiar în titlu, deoarece acesta sugerează suferința ambelor părți, iar folosirea pluralul vrea să sugereze că nu doar o pădure, ci toate suferă defrișări și adăpostesc povești de iubire pa care autorul le vrea recuperate „din clipele ratate”.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->