Nu-i mai place-n locul acesta unde
întunericul s-a aşternut ca o perdea
întinsă la o fereastră pe care n-ar putea s-o
zărească nici dacă ar folosi o lupă pentru a
vedea dacă are geamul curat să poată razele
s-alinte viaţa-n voie aşa cum mereu le place.
Necazurile îl trag dintr-o parte să-i acopere faţa
trăgând de sprâncenele care-i încruntă privirea
durerea fizică îl trage din cealaltă parte de unde
şuvoiul lacrimilor înnăbuşite mai picură uneori
pe panta obrazului încrustat ba de una ba de alta
astfel încât culoarea neagră se-ndeseşte
tot mai mult şi mai mult până când...
Închide ochii şi îi strânge până-l dor
apoi le slăbeşte strânsoarea
până când închiderea ochilor devine
portocalie... seamănă cu o lumină...
ce limpede este lumina aceasta!
Şi din spatele luminii sunetul
unei melodii îi pătrunde-n minte
şi-i redă imaginea unui dans lin la-nceput
apoi uşor se-nteţeşte până când dansul devine
vioi şi lumina îl înconjoară şi-i pătrunde-n suflet
printre aripile melodiei ce-i naşte
un fir de speranţă de unde întoarcerea
feţei spre Domnul îl priveşte aşa de frumos!
În timp ce aripile se-ntind spre dans şi-i umple
sufletul de bucurie perdeaua întunericului
se destramă fereastra-ncepe să se întrevadă şi razele
soarelui dansează vizibil cu viaţa lui.
Mihaela Moşneanu
Comentarii
Mulţumesc, d-na Aurelia!
Mersi mult, Dorina!