NE ÎNȚELEGEM NUMAI DIN PRIVIRI

Nu cred că-a fost capriciul întâmplării

ca viața să ne-aducă pe același drum,

târziu, în toamnă, când plecau cocorii

pe vechile cărări pe care trec și-acum.

 

Doar din priviri am înțeles chemarea

venind fără cuvinte din adâncul tău,

cu mângâieri mai dulci decât iertarea

care-mi ștergea din gând părerile de rău.

 

Și ani de-a rândul, umăr lângă umăr,

am înălțat destinul nostru către cer

ca din poveri venite fără număr

să reclădim, în doi, o lume de mister.

      

Iar timpul scurs în legea lui firească

ne-a modelat sub karma noului destin

făcând ca-n suflete mereu să crească

noi armonii din provocările ce vin.

 

N-avem nevoie de-ntrebări prea multe,

putem să ne-nțelegem numai din priviri,

tăcerile din ochii care știu să-asculte

sunt legământul sfânt al marilor iubiri.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLVII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLVII) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 6 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
25. (poezie, cybersonet)

budoarul zorilor (cybersonet…
Acum 6 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLVII) în Cronopediada grup
Acum 6 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
25. (poezie, cybersonet)

budoarul zorilor (cybersonet…
Acum 8 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu EPIGREBUS (18) - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 10 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI - MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – ȘCOALA NORMALĂ DE BĂIEȚI ȘI BANCA POPORULUI DIN MUNICIPIUL TECUCI, JUDEȚUL GALAȚI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 11 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – FEDERAȚIA CORURILOR GERMANE DIN ROMÂNIA în Hobby-Club Cronopedia
Acum 11 ore
Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) – Cronopediada grup – Cronopedia…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Această carte poștală prezintă două monumente arhitectonice de referință din municipiul Tecuci,…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piesa de mai sus este o insigna realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor…
ieri
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu BLACKJACK - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…
-->