Nu-i nici o mirare că te-am iubit
poţi întreba vântul,
câmpiile peste care a trecut nestingherit
nebănuindu-l de ploile repezi.
Nu mai întreba pe nimeni!
Întreabă-ţi inima, un copac desfrunzit,
de toamne pe marginea unui râu
unde locuiesc păsările iernii.
Ninsorile care vor veni
ne vor găsi la margine de solstiţiu,
purtând colinde de crăciun în glas,
în săniile trase de arm[sarii vântului.
Noaptea ne vor căuta stelele prin vise,
cum vom traversa anotimpurile împreună
şi unde ne vom pune casa de sticlă,
departe de furtunile capricornului.
-->
Comentarii
În casă de sticlă, de nu-i vreo amantă...secretă, ca să nu ...știe satul!