Izvorul
- Bună dimineața, bunicule!
- Bună dimineața, nepoate! Da, ce te-ai sculat așa de dimineață?, mi-a spus cu un glas de mustrare-aprobare.
- Păi, mi-ai spus că azi mergem pe deal, la coasă și m-a sculat nerăbdarea.
Am luat trăistuța frumos colorată, din material țesut în război, cu fuior de cânepă și lână, în care mama a pus o ceapă și doi castraveți, sare într-o cutie de chibrituri și puțin oțet într-o sticluță. Am pus-o la spate, cu șnurul trecut peste cap.
Bunicul a luat pe spinare o traista mai mare, în care a pus mâncarea, pâine și clisă (slănină) , vase și tacâmuri și o traistă din pânză cu sculele pentru coasă.
Când soarele a strecurat raze peste orizont, bunicul a pus coasa pe umăr și am pornit la drum. Pentru mine, era o nouă aventură. Și Bircușel, lăsat liber, alerga vessel înaintea nostră, se mai oprea și dădea o tură în jurul nostrum. Am urcat pe platoul de pe Dâmb, am traversat Iertoiul cu pantă lină, locul ideal pentru dat cu sănia sau pentru schiat iarna și, pe sub poala pădurii Iclejia, pe la Chețelești , am ocolit pe sub poale dealul Săcătura (un deal sterp, cum îi spune și numele), apoi am traversat platoul de la Ciboaie, am coborât și am traversat pârâiașul Sturzului (nume primit de la numele familiei pe lângă casa căreia traversează satul) și am ajuns la bunica Ileana , cumnata bunicului.
Bunica a crescut singură cei șapte copii, după ce bunicul s-a stins cu mulți ani în urmă,copii care acum aveau familiile lor. Acum locuia singură în căsuța de pe deal.
Tare s-a bucurat, văzându-mă și m-a strâns în brațe cu multă afecțiune! Ne-a servit cu vestiții ei scrobi, clătitele care ea știa că-mi plac așa de mult.
Și Burcuș s-a bucurat când m-a văzut! S-a ales cu o îmbrățișare. Am simțit cum tremură de fericire.Tare s-a mai bucurat și Burcușel și s-au hârjonit împreună. L-am lăsat acolo, să se joace împreună.
Bunicul a împrumutat o săpăligă (o sapă mai mică).
Văzând nedumerirea mea, mi-a spus că vrea să folosească săpăliga ca să sape și să descopere un izvor.
Am urcat dealul până la ultima casă, a lui Cocoș, apoi am urmat cărarea prin pădurea Știubei și am coborât până la pârâul Vlădicului (nume dat tot după numele proprietarului casei pe lângă care traversează satul). L-am traversat ca să aprovizionăm cu apă de la izvorul din pădurea de brazi, izvor de la care se aproviziona și bunica.
Fiind ostenit puțin, am băut o gură din apa limpede a izvorului, foarte rece, un deliciu.
Pădurea era rară și brazii falnici și aveau așternut la ”picioare” un covor verde de iarbă și mușchi și plin de niște arătări ciudate, înalte cât o pisică, cu o pălărie cât a mea și sprijinită pe un băț gros, care era piciorul acesteia. Am smuls una și l-am întrebat pe bunicul ce este? Mi-a spus că sunt pitoance bolunde (hribe) și că nu sunt bune de măncat. Se deosebesc de cele bune de mâncat având bățul de sprijin subțiat spre pălăria maronie și un strat galben sub pălărie, al celor bune de mâncat fiind alb.
Ne-am continuat urcarea pe cărarea de lângă pârâu, pe sub poala pădurii de fag, în continuarea celei de brad și am ajuns la o poiană cu irabă și flori încântătoare, un gol în pădure, în stânga pârâului, până aproape de vârful dealului.
- Am ajuns, a spus bunicul, și a pus jos straița (traista) și sculele, lângă un fag izolat în mijlocul poianei, lângă pârâiaș.
Osteniți de drum, ne-am întins pe covorul verde și ne-am odihnit puțin. Urechile ne erau plăcut gâdilate de cântecul greierașilor din iarbă și trilurile păsărilor. Mulțime de fluturași vizitau florile. Din când în când izbucnea cearta brotacilor din balta de la marginea pădurii.
Bunicul a atârnat traistele cu mâncare de o creangă a fagului și a pus sticla cu apă la umbră, în tufișul de lângă fag.
A marcat terenul nostru, călcând iarba pe partea din stânga, dreapta fiind mărgintă de pădure. A traversat pârâul Vlădicului pe partea cealaltă, călcând iarba până în vârful acelui deal golaș, fără pădure, pe vârf fiind acoperit cu un stufăriș de brusturi.
Din cauza expunerii la intemperii, fiind fără pădure, apăreau pete roșiatice de piatră roasă, ca urmare a aluncărilor de teren. Și iarba era rară, dominând pelinii și alte buruieni cu tulpini groase. Iarbă mai deasă era doar în apropierea pârâului.
Bunicul a luat apă din pârâu în tocul ce-i atârna la curea, a scos de aici arcerul (piatra abrazivă) umezit și a mângâiat gura coasei, apoi a început să tragă o brazdă pe marginea terenului nostru. Alături mai erau două terenuri, ca și al nostru de întinse. Mă uitam cu admirație cum se pleacă iarba în fața buniculuiși așteptam să cresc și eu ca să ajung un magician ca bunicul.
A continuat să cosească bălăriile de pe zona mlăștinoasă de la marginea pădurii, lată de cinci-șase pași și din care, prin scurgerea apei s-a format șantul unui pârâiaș care se scurge în pârâul care ne taie terenul nostru în două, pentru a se zvânta puțin.
S-a oprit din cosit și, cu ajutorul săpăligii, a săpat o groapă la marginea de sus a mlaștinii, o goapă lată de un pas și adâncă de o palmă. Atunci, a apărut minunea: a descoperit izvorul, groapa umplându-se repede cu apă tulbure. La marginea de din jos a izvorului a făcut un mic șanț de scurgere a surplusului. Încet, încet apa tulbure s-a scurs și a făcut loc unei ape limpezi, bună pentru băut.
Așa, bunicul a mai făcut o minune și pe terenul nostru a apărut un izvor.
MdR, ianuarie 2019
-->
Comentarii
Așa este . d.le Nițu! Pentru
Armonie
Cât timp este armonie
Un şpriţ beau, cu bucurie,
Dar, de e vorba de păruială,
Zău, nu mă bag la... înghesuială!
MdR
Cu multă bucurie pentru vizită, mulțam, Lenuș!
„Băutura cea mai bună
Este apa de izvor,
Dacă pui o picătură
Într-un chil de vinișor.....”
Lecturat cu mare drag!♥️