Pașii mă poartă
pe albe cărări de munte
vântul mă mângâie ...
cu adieri neobosite
sub sclipirea fulgilor
mi-e clipa albastră
în dimineața târzie
sunt singură,
ecoul întrebărilor mă răscolesc
prea repede trec anii
scântei din ei se aprind în gând
strivind covorul de zăpadă
mă opresc lângă bradul nostru verde
rămas în uitare...pierdut și singur
mă ninge încet,
dar privirea cerbului
mă scoate din visare
o caldă bucurie mă-nfioară...
amintirea din copilărie.
Comentarii
Mulțumesc mult!