15. (poezie, cyberpoem)
~ ciclu cenușa veacurilor lungi ~
însemnări lirice pentru ultimii păstrători ai luminii din lindon
Motto: „timpul este un fluviu leneș care ne înconjoară dar nu reușește să ne tragă în adâncurile lui nuanțate, stăm pe terasele de piatră și privim cum stelele își schimbă poziția pe bolta obosită a nopții.”
ochiul roşu deschis peste gorgoroth
sclavilor fără de nume din turnul întunecat
cerul permanent negru acoperă zarea de la răsărit
un zid de nori de cenușă blochează lumina curată a soarelui
dinamica întunecată a bolții apasă greu peste câmpii
stilul apocaliptic se vede în fiecare cutremur mic
gorgoroth este o rană deschisă sub un cer de plumb dur
fără stele și fără lună noaptea cosmică stăpânește estul
mase uriașe de fum urcă din gura muntelui de foc
vântul poartă particule fine de zgură prin aerul cald
aerul cosmic s-a stins sub pătura densă de nori negri
sclavii privesc spre cer dar nu văd decât un hău imens
pământul sângerează sub o boltă asfixiantă și oarbă
norii se mișcă într-un dans sinistru de cenușă deasă
nu mai există dimineață ci doar o penumbră eternă
cerul apocaliptic a înghițit ultimele raze de zi
ochiul roșu se deschide peste această imensitate neagră
el străpunge norii cu o rază de lumină bolnavă și rea
prezența lui pe boltă nuanțează frica tuturor celor de jos
o mare de cenușă se întinde până la marginile lumii mari
geometria norilor de fum se schimbă sub impulsuri secrete
simțim cum universul însuși s-a strâns în jurul acestui loc
nu mai există albastru ci doar nuanțe de gri și de smoală
o vară de ieri nimicită sub greutatea unui cer blestemat
istoria cosmică pare blocată într-o eclipsă fără sfârșit
făcliile ard slab în această atmosferă lipsită de oxigen
gorgoroth este un mormânt sub o cupolă de fier topit
cerul permanent negru nu lasă speranța să pătrundă aici
fiecare nor aduce mai multă noapte peste sclavii obosiți
universul tace în fața acestei distrugeri de proporții
dinamica norilor de cenușă creează imagini de coșmar pe cer
vedem monștri de fum care se luptă deasupra turnului mare
barad-dûr atinge bolta neagră cu o îndrăzneală de oțel dur
ochiul roșu veghează singurătatea acestei pustietăți mari
stilul grandios și apocaliptic guvernează peisajul de cenușă
sclavii fără de nume nu mai au forța de a privi spre zări
pământul de sub picioare tremură la fiecare suflare a nopții
aerul cosmic este plin de electricitate bolnavă și aspră
nu există ploaie curată ci doar picături de noroi negru
cerul s-a transformat într-o barieră de nepătruns pentru noi
păstrăm doar amintirea unei lumini ce a apus demult
ochiul roșu strălucește ca o stea căzută în adâncurile hăului
el domină întreaga boltă cu o autoritate absolută și crudă
norii de fum se adună în jurul lui ca niște supuși fideli
totul este acoperit de o pânză deasă de zgură și de praf de os
cerul permanent negru a devenit o închisoare cosmică mare
nu există nicio crăpătură prin care să treacă un strop de zori
muntele aruncă flăcări roșii ce colorează norii în sânge
peisajul apocaliptic se întinde dincolo de munții din umbră
suntem martorii unei nopți eterne instalate prin forța urii
istoria se stinge sub această manta de cenușă fierbinte
ochiul roșu rămâne deschis ca un avertisment pentru univers
purtăm în suflet frica unui sfârșit de lume fără de mântuire
gorgoroth se scufundă într-o tăcere de plumb și de smoală
cerul permanent negru își termină opera de distrugere totală
umbra de pe boltă se lasă ca un giulgiu peste sclavii din est
nu mai există scăpare din acest cerc de fum și de moarte grea
universul întreg pare să fi uitat de acest pământ uscat
rămâne doar ochiul roșu ce veghează prin negura densă a serii
o mărturie apocaliptică despre puterea întunericului mare
norii de cenușă se așază peste văile pline de suferință
cerul tace și blochează orice tentativă de salvare din zori
sclavii adorm sub o cupolă de plumb fără să mai spere la zi
o cronică a unei nopți cosmice transpusă în linii de fum
o vară de ieri arsă complet în forja acestui veac de fier
purtăm amprenta întunericului în fiecare colț de suflet gol
înainte ca totul să fie înghițit de o tăcere eternă
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii