Îmi eşti prea departe...
ochiul sângeriu se-nchide
sub zăvorul nopţii,
uitat de-al iubirii promis timp.
Arzătoare vânturi adâncesc rana...
vestejită de dor
dăruirea mă iartă.
Porţi chipul uitării
pictat ca mântuirea-n catacombe.
Ca o povară mă reţine
un sentiment umplând deşertul.
Printre sfere turmentate,
Olimp cuprins de mreje,
târâi neputinţa regretului
plutind îndepărtat de lege,
de ochiu-mi însângerat
de nelumina-ţi.
E ora la care se mântuie piatra
cu venin din Călcâiul Tainei.
-->
Comentarii