Ne pleacă poeţii în moarte
nu mai pot sta se dau deoparte
lăsându-ne bir versurile
strâng în tăcere rândurile.
Din începutul sfârşitului
lacrima din vârful dorului
se agaţă de-o amintire
care veşnic va da de ştire
Că odată au fost poeţii
amici foarte buni cu profeţii
cei care prezic viitorul
de unde-apare cititorul
Fericit să citească versul
ce-şi continuă veşnic mersul
prin sufletele oamenilor
dând viaţă nouă trăirilor.
Pleacă umili în veşnicie
lăsând stropi de ucenicie
altor autori al versului
pentru fiorii sufletului.
O stea îşi deschide porţile
trâmbiţând din toate părţile
cinstindu-le frumos sosirea
iscălindu-le nemurirea.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Minunate versuri!