Blog

Se-așază pe casă zăpezile reci…,

iar vântul pătrunde prin horn de afară,

lipită de mine îmi spui că-o să pleci

cu trenul ce încă așteaptă în gară.

Dar timpul uitării te ține pe loc –

îti sorb de pe buze licori de bacantă,

tăciunii, cu flăcări

Desculț și singur printre ciulini umani
- Ei sapă răni adânci pe tălpi de suflet,
Se zgârie obrazul cu vorbe, ani și ani ...
Doar lacrima mângâie tăcută-n al său umblet.

Desculț și singur printre ciulini umani,
Se-nalță către cer din multă suferință,
Oda

Pe la miez de noapte cântecul ursitei,

lângă poarta sorții, mă recheamă iar,

să privesc prin vreme trupul Afroditei,

ridicat din valuri de un zvon bizar…

Se întinde zvonul dincolo de zare

peste amintirea unui vis pierdut,

iar în crucea nopții chipul tău ap

Se-nvârte roata vieții în ritm năucitor,

iar clipele în goană se surpă peste noi,

grăbit trecutul pare desprins din viitor,

măruntele instincte ne lasă tot mai goi.

Dar vine o chemare trecută prin destin,

pornește dinlăuntru cu-o voce fără glas,

în grabă

Stau la geamul casei într-o noapte senină 

Peste întuneric ramurile goale iar se întind, 

Mereu umbrele reci ale nopții mă cuprind 

Bate tare vântul printre copacii din grădină.

La fereastră zâmbesc, atentă stau privind, 

Cerul tot este acoperit de a ste

Povestea fără seamăn rămasă-n așteptare

sub înveliș de umbre, pe timp nedefinit,

îmi tulbură uitarea cu zvonuri trecătoare

care-mi aduc în cuget un vechi acord rănit.

Chiar clipele ajunse în ceasul cu pendulă

se zbat fără speranță, pe albul secundar,

când

Umbra nopții încet s-a întins pe pământ, 

ascult liniștită a vântului gălăgios cânt, 

Fuge lumina departe de frumosul soare, 

ziua pleacă fericită pe a cerului cărare. 

Luna o să vină la geamurile mele curând, 

mai așez pe foaia albă iar rând după rând, 

Seara a venit dinspre apus

pe o aripă de vânt tăiată,

se oprea pe gândul readus

dintr-o amintire amânată.

Luna apărută-n fagul strâmb

poleia pereții cu lumină,

razele redesenau un nimb

sub pictura de pe etamină.

Se vedea acolo zugrăvit,

în culori părând reaş

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,

simt clipele prin amintiri cum zboară

din câte-au fost, din câte-au mai rămas

duc mai departe-a timpului povară.

Și nu mă plâng, nici nu regret nimic,

las timpului destinul să mi-l treacă –   

din ieri, din azi, din

Stă timpul doar o clipă-n margine de gând

pe un segment vrăjit al curbei directoare,

desprins dintr-un trecut care-a sosit flămând  

să-mbrățișeze-n prag prezentul care moare.

Din margine de vis mă-ntreb nedumerit

de nu cumva s-a rupt, cu clipa ce dispar

Amintirile toate sunt alături de mine, 

o altă zi de iarnă rece peste noi vine,

Vorbesc deseori despre timpul plecat,

cu zâmbetele vieții mele le-am îmbrăcat.

Mă uit atentă la un plic, vreau să-l deschid,

clipele plecate in dufketul meu le închid,

În inim

Pe geamul casei picură un alt amurg, 

picturii ploii peste geamurile mele curg,

Încet pe cer si Soarele trist se stinge,

apusul mai palid printre ramuri plânge.

Ascult iar glasul vântului mai răgușit, 

un suspin metalic la geamuri a venit,

Nu mai văd pe c

Pe masa veche amintirile au rămas, 

aud mereu cântecul vechiului.ceas,

Pozele din rame vechi îmi zâmbesc, 

printre amintirile vremii eu trăiesc

Pe scaunul mai vechi sl bunicii un șal,

vântul iar printre ramuri face scandal, 

Și ceasul vechi bate la poarta

Stau gândurile toate la un loc

privind metafora din poezie

repusă de poet în strai baroc

în clipele de-adâncă frenezie.

Orfană-ntre cuvinte fără sens,

întinsă, parcă, pe o nicovală,

metafora cu conținutul dens

în strofă se așează cu sfială.

Și, împletind s

Lumina cerului plutește acum in zare, 

când un fulg rătăcit aleargă pe cărare, 

Jos pe Pământ un albastru mișcător 

de privirile tale calde îmi este iar dor.

La geamuri o altă zi de iarnă se destramă, 

încet iarna a trecut prin a toamnei vamă,

Pe drumuri

Din gândurile mele triste care au plecat, 

Trăiește in suflet doar un gând supărat, 

Prin goalele văzduhuri vântul tare bate,

Toate stelele cerului sunt acum supărate.

Prin pâcla serii îmbâcsită mai rău de fum,

Merg oamenii pe stradă zgribuliți pe drum, 

Privesc pe fereastră mai gânditoare, 

Albastrul cerului este de iarnă șters, 

Clipele vieții mele strânse într-un vers, 

Gradina toată lipsită de orice culoare. 

In haina mare de argint vântul înfășurat, 

Umbrele nopții peste toate iar se întind, 

La geam

Nu ne mai înțelegem in vârtej deloc, 

Alergăm cu toții bezmetici într-un joc, 

Pe mine mă cheamă Fukg, dar pe tine?

Tot Fulg mă cheamă și alerg mai bine. 

Haide, degeaba acum ne mai certăm, 

Mai bine pe cer cava frumos desenăm, 

O stea mare și un om vesel