Rătăcirea Timpului la Masa Tăcerii
Zborul pescăruşului semnează orizontul între două clipe
În urma fiecărui pas timpul muşcă cu forţă spaţiile
Lumina eliberează căderea secundelor din trecerea cuvintelor
În urma fiecărui pas iarbă nenăscută, iarbă neruptă de trecut
Rănit la picioare te ridici din botezul apei în tăcerea regăsită
Din colţul viselor neputinţa reţinerii clipelor rebele
Anotimpuri ce nu există trec prin umbrele oaselor albite
La Masa Tăcerii sufletul în căderea sărutului eliberează timpul
În fiece noapte curg peste vetre icoanele din focul inimii
Nimic nu va mai fi cum a mai fost în inocenţa vârstelor
Traversezi oraşul, în faţă doar biserica, cu inima spargi altarul,
Treci mai departe de început, cu aripile şi dinţii rupi din infinit,
Prin respiraţia lacrimii jumătăţi de glasuri se strigă, se caută în tăcerea oglinzilor
În spatele coloanei nu mai e nimic, doar cimitirul, speranţa şi cerul
Cazi în rugăciune şi peste toate Coloana Infinitului se desfăşoară în lumină,
Din umbre nu a plouat, nu a nins prin rana desfăcută peste timp în linia rece a nopţii
Printre iluzii ne strecurăm, ultima treaptă a scării rulante nu mai există,
Singuri vom face saltul în tronsonul următor de timp secţionat,
Orele, zilele şi anii s-au evaporat printr-o nouă rotire a pământului
Gardienii nemarginirii ne-au deschis porţile prin suspinul umbrelor
Timpul - tubul îngust prin care cu greu vom trece din trupul cuvintelor
Învăţându-ne unii pe alţii pentru noua rearanjare din Fântâna Luminii.
-->
Comentarii