SĂRUTĂ-MĂ, IUBITE

Sărută-mă, iubite, nu fi gelos pe Vântul
Ce-aleargă în neştire, şi-apoi e nestatornic,
Se întrecând, isteţul, cu ceasul de la ornic
Şi, nefiresc de iute, spre zări, îşi ia avântul!

Sărută-mă iubite, nu fi gelos pe Soare,
El e amantul Zării şi-n marea-i pasiune
Nu ştie ce-i măsura şi nici i se supune,
Ardoarea dăruindu-şi din zori, până dispare!

Sărută-mă iubite, nu fi gelos pe Valul
Ce-n efemer, sărutul, îşi dăruieşte viaţa,
Se stinge cât ai spune un "Bună dimineaţa!"
Nu are timp, sărmanul, să-şi afle idealul!

Sărută-mă, iubite, al tău sărut adie,
Mă-ngheaţă, mă-nfioară, mă răcoreşte iară,
Îmi dă aripi, iar trupu-mi, spre 'nalturi albe zboară,
Mă simt, mă simt uşoară, un fulg de păpădie!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 14 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei Române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de…
Acum 14 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În cartea poștală aplicată aici admirați o frumoasă clădire a Bucureștiului vechi și anume Palatul…
Acum 15 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Mai multe gânduri iar mă și urmăresc,  Chiar și atunci când fulgii reci sosesc,Este un anotimp care…
Acum 16 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) în Cronopediada grup
Acum 17 ore
Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 17 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi…
Acum 19 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
dimineți…
Acum 21 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Îmi las iar cuvintele toate să alerge, Și aș vrea pe unele să le pot culege,Să le așez mai frumos…
Acum 22 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
A nins iar foarte tare acum spre seară,  Și vremea este câteodată mai sonoră,  Fulgii de zăpadă…
Acum 23 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Frigul iernii pe toți iar ne-a cumințit,  Soarele coboară liniștit spre asfințit  Vântul nu mai…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…

Timpul

Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi care dor foarte tare  Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite  Au trecut…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 3
-->