Când seara de toamnă îmi bate la ușă
cu vântul sihastru venit dinspre nord,
văd flacăra zveltă urcând din cenușă,
trecând prin tăciunii în plin dezacord.
Prin fanta rămasă din nou redeschisă,
aruncă balauri de umbre-n tavan,
aduși dintr-o veche poveste rescrisă,
uitată cândva într-un mitic vulcan.
Aș vrea să adorm, însă gânduri haine
mi-alungă uitarea dorită-ndelung,
iar umbra jucată-n perete îmi spune
s-alung nedorite-amintiri care plâng.
Dar somnul rămâne o falsă dorință,
la marginea nopții oprită discret,
pe umbre amare, din nori de căință,
venite pe doruri în chip de regret.
Și parcă, d’odată, aud dinspre sobă
un cântec plecat înspre ușa din hol
din jarul ce cântă romanțe de probă
cu note din care-a scăpat un bemol.
Dar liniștea nopții se-așterne îndată,
aud numai vântul cum bate în horn,
adorm și visez că te-ntorci împăcată,
prin hăuri de timp, călărind un licorn.
-->
Comentarii
Mulțumesc pentru trecere, Pop Dorina!
Semn de lectură.