La poalele desișului din față
măceșii care-abia au înflorit
sub adieri fecunde se răsfaţă
cu florile plutind spre asfințit.
Surprinsă de plăcuta adiere,
și crengile făcute evantai,
pădurea cântă odă de-nviere
apusului de la sfârșit de mai.
Copacii-adună ultimele raze,
cu ramurile-ntinse către cer,
din frunze cad mirifice topaze
pe tufele cuprinse de mister.
Sfârşitul zilei parcă te îmbată
cu liniștea adâncă ce coboară
din soarele rămas numai o pată
pe marginile boltei ca de ceară.
Te strâng înfrigurată lângă mine,
cu trupul să te apăr de năluci,
iar tu obrajii-n palme mi-i apuci
şi mă săruţi adânc printre suspine.
-->
Comentarii
Mulțumesc pentru popas și gând ales!
Cu admirație și drag!