SOLSTIȚIUL DE IARNĂ

Cu amintiri sosind câteodată

pe gândurile ce alergă-n gol

apari și tu, în alb înveșmântată,

alunecând prin ușa de la hol.

Rămasă-n urma ta întredeschisă,

aud cum vântul deapănă povești

din cartea neuitărilor rescrisă

cu neiertări aproape nefirești.

 .

Le invocai prin vorbe răscolite

de serile cu-absurde-nchipuiri

când demonii, pe căile-ncâlcite,  

ieșeau în calea ta să îi admiri.

Sedusă de fantasme-amețitoare

mă dojeneai atunci fără răgaz,

te-aș fi oprit, însă știam că moare

orice cuvânt în propriul tău necaz.

 .

Se răsuceau în mine, nevăzute,

păreri de rău că nu mă înțelegi

și mă dureau cuvintele pierdute

pe nerostiri care mureau întregi.

În ochii tăi se adâncea furtuna,

cu vorbe reci și fără de-nțeles,

le mai resimt și azi încărcătura

reverberând în mine tot mai des.

 .

Povara lor ajunsă peste vreme,

chiar călărind solstițiul hibernal,

s-așază mai departe-ntre poeme

pe foile desprinse din jurnal...

Dar vântu-afară bate mai departe

și povestește-ntruna despre noi,

rămân cu ochii pironiți în carte

visând că încă suntem amândoi.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulțumiri alese și gând bun din partea autorului, Anișoara Iordache ! Sărbători fericite, cu sănătate și speranță !

  • Un poem cald, melodic cu un fir narativ desprins din poveste.

  • Mulțumesc, Maria Ciobotariu, pentru popas și lectura poemului! Gânduri alese din partea mea!

  • Cu aceeași admirație!

Acest răspuns a fost șters.
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - rochieGeografie lingvistică        Rochie        Moto: „Era așa de…
Acum 13 ore
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - rochieGeografie lingvistică           Rochia în viață și în lume        Moto:…
Acum 13 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, septembrie
28. (poezie, cyberpoem)

guler albastru pe trupul tău de…
Acum 13 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - guler albastru pe trupul tău de vin în Cronopediada grup
Acum 13 ore
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
  Jocuri de cuvinte - rochieGeografie lingvistică           Rochia în onomastică        Moto: „«Ce…
Acum 13 ore
Ioan Muntean – guler albastru pe trupul tău de vin prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – guler albastru pe trupul tău de vin – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 13 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, septembrie
28. (poezie, cyberpoem)

guler albastru pe trupul tău de…
Acum 16 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - vin albastru de afine în Cronopediada grup
Acum 19 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, septembrie
27. (poezie, cyberpoem)

albastru vin
~ bahice [33] ~…
ieri
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - albastru vin în Cronopediada grup
ieri
Ioan Muntean – albastru vin prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – albastru vin – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton Panorama Literară 2024,…
ieri
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, septembrie
27. (poezie, cyberpoem)

albastru vin
~ bahice [33] ~…
ieri
Mai Mult…
-->