Puiul mamii… ce faci şi cum o mai duci?
Nădăjduiesc că-n străini e mai cald ca la noi ;
Aici viscolul şi gerul ne-au rupt patru nuci
şi-n casă e frig - precum într-un sloi !
Omătul şi vântul iau satul cu asalt
Şi nu se mai vede nici urmă de cale,
Troiene spulberate se-aruncă spre înalt,
Ascultă-mă, ai grijă de tine - că în ţară e jale !
Fratele tău Vasile… s-o dus!
I-a cântat prohodul, noul popă din sat,
l-am îngropat în cimitirul de sus,
cel vechi, e plin - sub omăt înecat...
Murim puiul meu - deşi-ar mai fi zile,
Ne-au desfiinţat şi dispensarul din sat,
nu-s bani, nici leacuri....păcat!
Ne-a mai rămas numai speranţa, copile,
căci “cei de sus”, ne-au uitat!
Mă rog pentru tine, tu cel plecat mereu
şi cred cu toată fiinţa,
că cel puţin pe-acolo, ţi-e bine - fiul meu;
Mamă… să nu-ţi uiţi credinţa !
Căci toate le va aşeza, Dumnezeu…
Trimite-mi de poţi ceva bani,
Mi-e jenă, sunt bolnavă şi n-am… nici un leu !
-->
Comentarii
Mulţumesc doamnă Elena Benea, pentru felicitări!
Da!!! M-au miscat profund aceste versuri.Din pacate asta e realitatea!!!
Felicitari!!!
Mulţumesc pentru felicitări şi comentariu, distinsă doamnă Lenus!
Am lecturat cu plăcere acest poem emoţionant...Felicitări!
Sărut mâna doamnă Victoria şi vă mulţumesc pentru felicitări!
Aveţi dreptate: doar credinţa în Dumnezeu şi speranţa, ne mai dau putere...
UN POEM TRIST . EMOTIONANT..
DOAR CREZUL BATRANEI MAME MAI ADUCE SPERANTA :
"Mamă… să nu-ţi uiţi credinţa !
Căci toate le va aşeza, Dumnezeu…"
FELICITARI!
Vă mulţumesc pentru citire şi comentariu!